agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3484 .



Ioan Petraș - poetul epifaniilor
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nelujorz ]

2009-10-26  |     | 












La apariția unei noi cărți de poezie nu este necesară o incursiune foarte specializată în discursul poetic, pentru că lectorul, la momentul apariției acesteia, nu a citit-o - decât, poate, parțial, dacă ar fi să ne gândim la volumele "Perdeaua de lacrimi" (Ed. "Timpul", Reșița, 1998) "Bucuriile epifanice" (Ed. "Signum", Reșița, 2000) "Ferestrele rănilor" (Ed. "Marineasa", Timișoara, 2003) sau "Vârsta cuvintelor" (Ed. "Marineasa", Timișoara, 2006) incluse în această antologie de autor* - prin urmare nu ar putea urmări o abordare epistemologică și axiologică a scriiturii poetice.

Mărturisim că nu ne este ușor a scrie despre poezia Lui Ioan Petraș, și asta nu pentru că textul este foarte frumos complicat esoteric, în subtext, și abstrage pe cel ce cu trufie ar încerca a-l descompune în morfeme, pentru ca mai apoi să-l poată monta într-o matrice proprie, ci pentru că am încercat a citi cartea ca și cum nu am ști nimic despre autor, spre a nu fi conduși pe cărări străbătute, deja, de alții.

În contrapondere cu poezia post-modernilor, în a căror entropie poetică pare a fi lovit fulgerul confuziilor de toate felurile - revărsând în text toate scoriile unui teratogen mundan, vulgar și imund - lirica lui Ioan Petraș, este una a eutimiei, a purității și candorii sentimentelor, temperate spre meditație și reflecție. Și asta, poate pentru că: "de vină ar putea fi nenașterea/ frunză pe ape ar putea ca să fie/zbaterea gândului și pajiștea/ cuprinsă de Epifanie //sângele doarme-ntr-un fel/ aidoma toamnei din dalbele vii/ eu strig cu liturgicul și vrednicul Miel/cântece-n cosmos și-n Epifanii" [...] ("cântec epifanic", p.31)

Suntem excedați de insistența unora de a-l apropia, congruent, de Lucian Blaga (v.Adrian Dinu Rachieru) când noi nu ni-l putem imagina decât sub chiparoșii și măslinii lui Eugenio Montale sau Odysseas Elytis, lumina din poema epifaniilor sale având ceva din lumina ubicuă a Eladei, spațiul de cuprindere și referință fiind unul heliotropic. Poemele sale se orientează după soare, caută lumina, într-un heliotropism vegetal: "Bucuria/ tămâie-nflorită pe marginea/ de argint/
a/ Cărții/ e greu să lovești în cuvânt/ în rana înflorită/e/o nuntă de sânge/ și cel ce citește/și cel care cântă/ numără cocorii de bronz ai văzduhului/ până devin/arcași în casa Mirelui singurătății/
la marginea de chiparos/a/Bucuriei/ dă-n floare-o icoană." ("poem", p.100)

Lumina, lux naturae, ca în tablourile lui Canaletto - acele vederi venețiene spre care ne duce cu gândul, poetul - este iradiată, din belșug, de poemele sale: "în șoapta de bronz a părului tău/
heraldicii fluturi râvnesc găzduire/ e vară prin maci ca pe ape lumina/ce-ți atârnă de lacrimi ca mireasa de mire/ cădelnița zilei mereu mă vestește/ sub sfeșnicul soarelui ce te-ncercuie-n zi/
șuvoiul de smirnă în tine vuiește/de patimă Li psalmodică Li/ninsoare de îngeri va cerne văzduhul/în noaptea ce vine peste fruntea-ți-altar/ eu caut poiana în care văzduhul/ prin colb epifanic te-nvăluie iar/ atât să rămână cenușa poemelor/ în scorbura palmelor tale azi, Li/
iar macii de MARÞI prin zariștea vremilor/obeliscul de lacrimi îl vor tot înroși." ("III", p.76)

Ca și la Eugenio Montale, inobservabilul se transformă în sens, topindu-se în interiorul fonemelor, spre a se recompune în cuvântul poetic, hieratic la Ioan Petraș - pentru că poezia sa este, într-una dintre componentele sale ontologice, o poezie anagogică, tinzând să orienteze gândirea spre subtil, spre diafan și spiritual, ca o ridicare, o zidire, spre Bine. Emblematic, în acest sens, ni se pare poemul "imn" (p.112) unde: "cămăși de somn/ îmbrac-acest prunc/
și Pruncul dintâi, totdeauna/ se dă jos din jilțul Cei fără de umbră/ să-i încheie nasturii de-argint/
în urmă rămâne/o pulbere de miere peste orice cuvânt/ marea se dă la o parte/ și/ Cerul/ p/ i/c/
u/ r/ ă/ sfânt sfânt sfânt/ mă iau după înger/ până-mi dau seama/ că-s frate – pământ/ de maci invadat/ în țara de sus a Melancoliei/ ce te-nvață cum psalmi să-mpletești/ și să taci/ vorbi-vor mierlele/ mirese-nșirate pe frânghii de aur/ cădelnițe-n miriștea Cerului/ anotimpuri de-mbrăcat/
pruncii luminii/ prin văile Lerului."

Cuvântul, cel atât de metaforizat în poetica autorului, se orientează pe liniile de forță ale Verbului creator - sunet primordial în care se regăsesc fonemele constituitive ale ființei poetice și ne-lumești.

Cuvântul este mijlocul de care se folosește Verbul pentru travaliul creației. Poate în acest sens putem vorbi, nu de o funcție soteriologică a poeziei lui Ioan Petraș, ci de o componentă soteriologică a discursului și demersului literar, hierofanic (termen inventat de Mircea Eliade, în 1949, pentru a defini manifestarea sacrului). Hiera este "jertfelnicul încărcat de rouă din grădina marmurei, paginile de nisip ale Cărții. Epifania este în [...] urmele cerului ce se văd în fiecare noapte când se naște un copil [...] cerul va curge ca un vis peste prunci/ lumina ca mierea o să umple câmpia/ și, Doamne, atunci, doar atunci/ cânta-va-n pustie Epifania."

Ioan Petraș este, neîndoielnic, poetul epifaniilor. Mai mult chiar, îmbogățește în sensuri conceptul. Se observă, în întreaga sa poemă epifanică o repetare obsesivă a termenului, o variere a semnificației și ipostazei. Eidos-ul devina parte și semnificant al epifaniei, elemente de imagism și imaginism (fără a depăși frontiera spre Esenin sau Ezra Pound) susțin un demers (conștient?!) al poetului în intenția sa de a revela esența și semnificația divină. Încearcă, și chiar și reușește, să dea formă și imagine ideilor și sacrului, repetarea epifaniilor urmând, ca în fenomenologia husserliană, să extragă, să degajeze esențele divinității.

Nu putem a încheia această scurtă și incompletă incursiune, în poezia lui Ioan Petraș, fără a sublinia că, pe lângă componenta soteriologică, cea esoterică îi singularizează definitoriu vocea poetică, între atâtea altele care abordează poezia de factură religioasă. Parafrazând un vers din Homer, putem spune că, lui Ioan Petraș, cu această carte de poezie, Dumnezeu i-a dăruit ziua de întoarcere acasă!



*"Cartea bucuriilor epifanice", Ioan Petraș, Editura "Brumar", Timișoara

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!