agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5745 .



“Tinerii îl caută pe Dumnezeu la tinerețe, tocmai pentru că se simt stăpânii lumii”
comunităţi [ poezie.ro ]
preluat de pe gorjnews.ro

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2009-09-29  |     | 



Varianta originală a textului o găsiți aici: Interviu fără partipriu

După ce mai multe personalități locale, specializate în dialoguri de complezență, s-au dat lovite în infirmitățile proprii când a fost vorba să se riște la un interviu fără partipriu, zilele trecute, Marius Marian Șolea, consilier în Ministerul Culturii și Cultelor, s-a lăsat dinadins păcălit, din prietenie mai puțin, din solidaritate cu unele cauze comune îndeosebi. Gorjean plecat în lumea albă după clasa a XI-a de liceu, absolvent de Teologie, membru al Uniunii Scriitorilor, autor a 15 cărți, la 35 de ani fără câteva zile, tălmăcitor și tămăduitor, totodată, al moravurilor locale. Tot ce a făcut Șolea până acum îi conferă altitudinea necesară unui judecător. Printre altele și deloc definitoriu, în mandatul său de consilier în Ministerul Culturii a descoperit și a făcut public cum, sub pretextul îmbunătățirii imaginii României în lume, se decontează anual milioane de euro, bani publici, pentru materiale promoționale imaginare care, deși nu sunt tipărite niciodată, sunt predate și preluate pe semnătură între mai multe ministere și reprezentanțe diplomatice. La Târgu Jiu, avangarda suficiențelor locale îl respinge, așa cum tumorile generalizate joacă pitulușul cu anticorpii prin trupul jumătate viu, jumătate mort. La București, în îndepărtările și însingurările lui, Marius Marian Șolea își decantează lumea cu o deplină vocație a libertății asumate.
Narcis Daju

Narcis Daju - Cum vezi tu de la București, ca gorjean, partea aceasta de țară – cu oameni, locuri și autorități?
Marius Marian Șolea - Mă simt măgulit de faptul că încă de la început deconspiri cititorilor tăi identitatea gorjenească, sporind în acest fel potențiala mea competență în acest spațiu de civilizație socială virgină, care este Gorjul. Pe de o parte, de la București Gorjul nu se vede, dar se bănuiește a fi undeva, într-o ceață vestică. Pe de altă parte, chiar și în general vorbind, când vreau să cunosc ceva, indiferent de natura subiectului, fac tot posibilul să mă situez înăuntrul lucrurilor, nu-mi permit puncte de vedere din
afară. În cazul de față, nici măcar nu se pune această problemă, Gorjul mă conține și eu, la rândul meu, conțin Gorjul. Iubesc această zonă, dar iubirea mea este una suferindă, ca pentru cineva care poartă un greu handicap.
Dezastrul politic și instituțional al acestui județ mi-a determinat, și apoi accentuat, acest afect. De vreo șaptesprezece ani, de când mă uit înspre Gorj, nu am constatat vreo ameliorare. Nici politică, nici culturală, nici măcar economică, dacă doresc neapărat să mă sincronizez cu prioritățile prezentului…
Pentru mine este un adevărat disconfort să aparțin definitiv și asumat unei zone care în 20 de ani de stat de drept nu a reușit să impună nici măcar un om politic la nivel național. Nu există în momentul de față un bărbat care să provoace admirație în masa electorală sau/și să aibă credibilitate pentru media românească, adică nici măcar la acest capitol frivol nu existăm. Marea majoritate – tot felul de conjuncturali agramați, frustrați intelectual și cultural, posedați de reprezentări primare și extrem de agresivi atunci când constată că sunt descoperiți în micimea lor. Mai este un lucru, ca o mare povară pentru mine, nu știu pe cine să aduc să le vorbească pentru a-i face să înțeleagă că salvarea lor ca oameni și, până la urmă, ca vieți desfășurate într-o comunitate, nu constă în camuflare, în minciună și în tot felul de imposturi obținute (didactice, sociale etc.), ci numai în producerea binelui, în dobândirea unei compensații a potențialului lor dezastruos. În Târgu-Jiu, am căutat mereu oameni în care să-mi odihnesc amărăciunea locului. Și, uite, aș vrea acum să-ți fac portretul ideal al omului politic din Gorj, adică să fiu un Franckenstein de Corșor, pentru ca tu să înțelegi ceea ce aș fi vrut eu să aflu acasă: omul politic din Gorj ar trebui să aibă claritatea și precizia lui Eugen Velican, autoritatea lui Titu Rădoi, fidelitatea față de propria identitate a lui Gheorghe Gorun, capacitatea de comunicare a lui Valentin Popa, bunul simț și timiditatea lui Gheorghe Novac, inteligența socială a lui Nicolae Mischie, vocația de gazdă a lui Viorel Gârbaciu, prietenia și gustul lui Laurențiu Butnaru, inima lui Ion Șoldea, consecvența lui Nicolae Diaconu, cuvântul și punctualitatea lui Valentin Tașcu, solicitudinea lui Ovidiu Popescu, sensibilitatea lui Gheorghe Grigurcu, capacitatea imaginativă a lui Ion Popescu, detașarea de orice problemă a tatălui meu și prețiozitatea și freza lui Ion Cepoi. Monstrul meu, omul politic de Gorj, ar fi unul aprig și blând, tenace și extrem de iubitor de adevăr, pentru că adevărul, în viziunea mea, nu poate exista decât ca bun public.
Frumusețea locurilor este determinată și de frumusețea oamenilor care le locuiesc, niciodată invers.

N.D. - De ce te-ai stabilit în București?
M.M.Ș. - Pentru că la Târgu-Jiu nu am avut niciodată loc. De fiecare dată au fost două-trei persoane care s-au opus. Politicieni, chiar și unii scriitori din zonă. Numai Nicolae Diaconu de câte ori nu a umblat pentru mine pe holurile Prefecturii și prin biroul domnului Cârciumaru... Și cu voia, și fără voia mea. Cunosc în detaliu atât fiecare încercare de integrare a mea în spațiul gorjenesc, cât și reacțiile isterice care i-au urmat. Cauzele sunt multiple și n-aș dori să umplu spațiul tău, virtual, cu analize psihologice. Nici măcar nu am avut conflicte cu ei, cel puțin până acum. Nu pot decât să bănuiesc că au ei o intuiție în ceea ce mă privește și atunci se opun, de aia au și fost aleși de gorjeni, să le producă binele, iar absența mea în Gorj stabilește premisele acestui bine public. Nu mă simt foarte rău, am înaintași iluștri. Nu sunt supărat deloc, doar răutăcios: nu am inițiativa de a le spune o serie întreagă de lucruri care ar trebui să fie făcute pentru ca zona asta să existe ca obiectiv turistic, cel puțin din punct de vedere cultural. Îi las în izolarea pe care o preferă, să stea câteva zeci de ani așa, să îmbătrânească în răutatea și meschinăria lor. Deja au trecut două decenii fără nici un folos pentru Gorj. Firește, de asta nu mai pot ei... Eu pot fi de acord și cu această indolență a lor. Este posibil să nu îi iubesc de ajuns, dar atât timp cât nimeni nu m-a întrebat nimic, nici mie nu mi-a făcut plăcere să le explic. În plus, nu am întrezărit niciodată că ar vrea cineva să iasă din noroiul acela. Instituțiile de cultură ale Gorjului sunt adevărate așezăminte de asistență socială, azile în care ajung toți inapții locali. Excepția este Biblioteca Județeană, care face și ea ce și cu cine poate, conform unui calendar cultural. În instituțiile de cultură din Gorj, coordonate de mediul politic, până acum se cultiva impostura. În prezent, s-a ajuns la un cu totul alt stadiu: se cultivă nimicul! Sunt absolut iresponsabili, dar referitor la acest mărunt aspect voi argumenta cu alt prilej, voi pregăti alături de Florin Chilian un amplu proiect al demascării dezastrului Brâncuși de la Târgu-Jiu.
Firește, Gorjul îmi place mai mult ca loc în care să trăiesc, dar nu în orice condiții. Îmi plac libertatea, inteligența și nu vreau să fiu nevoit să mă înhăitez cu toți tâmpiții. Măcar atât aș fi dorit să constat la Târgu-Jiu: existența unor hoți inteligenți. La Gorj se fură comic, așa-zisele investiții/achiziții/invenții sunt de toată jena. E același stil componistic cu cel al lui Adrian Minune, măscăriciul apatic de la ministerul culturii.
Vin la Târgu-Jiu frecvent, de cele mai multe ori ajung direct pe terenul de fotbal din fața stadionului, deci nu se poate spune că vin numai formal. Pentru mine, Bucureștiul nu e decât un loc geografic. În schimb, dacă m-ai fi întrebat despre Iași...
Cu excepția celor lăsați de familiile lor acolo, capitala este o aglomerare de alpiniști stabiliți în Câmpia Română, un El Dorado în care eficientizarea propriilor defecte pare mai performantă economic. Mai mult decât oricare alt oraș al României, Bucureștiul este locul în care fiecare avem ceva de vândut și, subsidiar, ceva de cumpărat. Din punctul meu de vedere, zeii nu trec prin București. Mulți îl văd ca fiind o așezare frumoasă, am deja nouă ani de când stau aici și nu înțeleg de ce. Singurul avantaj al acestui oraș este acela că, fiind atât de mare, îți poți alege oamenii cu care să te întâlnești. În Târgu-Jiu, pe două străzi, nu am acest minim confort.

N.D. - Spui că nu te-a întrebat niciodată nimeni ce ar trebui făcut aici... Te întreb: prin ce minune l-ar putea cineva convinge pe Florin Cârciumaru că administrează de atâția ani Târgu Jiul, cel mai oraș dintre toate orașele lumii, cum spunea Vasile Vasiescu, și nu Târgu Cărbuneștiul, că ar trebui să nu se înconjoare de sinecuri și la Centrul Brâncuși, că Nicolae Diaconu nu a gândit așa acea instituție, că rostul ei nu e să organizeze pelerinaje la mormântul sculptorului, la Paris...

M.M.Ș. – Nicolae Diaconu era un om responsabil, nu un pișcotar. El a făcut toate eforturile pentru un centru de studii, o bibliotecă, o catedră Brâncuși. Al bătrân al meu, străbunicul, atunci când era dezamăgit de cineva și nici nu întrevedea vreo schimbare, spunea ca pentru sine: „De, dacă așa l-a făcut mama lui!...” Deci, dacă așa crede domnul primar că trebuie procedat, nu are nimeni ce să mai facă, dacă așa consideră domnia sa că este bine... Pensionarii orașului, această inepuizabilă sursă sociologică a democrației din Târgu-Jiu, constată viril electoral că este o administrație bună. Au mici, artificii, table de șah, cișmele, ajutoare și întâlniri lunare, cum să nu le crească speranța de viață?! Numai că dezvoltarea istorică a unui oraș se face cu vizionarism, nu cu fluturașe, nici cu carnețele de impresii din Piața Mică și nici cu măturători matinali.
Știi când mi-am dat eu seama că domnul primar este un foarte fin cunoscător al psihologiei maselor? Cu ocazia unui episod „Zilele orașului”: tarabele, grătarele și mesele erau dispuse pe strada din fața Primăriei, iar toaletele ecologice, lipite de zidul instituției, dinspre nord. Gorjenii, sub presiunea momentului sărbătoresc și profund emoționați de nivelul de trai se ușurau direct pe zidul Primăriei, toaletele fiind ori ocupate, ori foarte riscante din cauza întunericului. Atunci mi-am dat seama de jocul psihologic extrem de subtil al domnului Cârciumaru. Cum să nu te voteze târgu-jianul, dacă îi oferi regulat posibilitatea să-ți marcheze teritoriul, unde tu ești doar un vremelnic reprezentat?! Orice tip de refulare devine ridicol în fața acestei tehnici de detensionare a maselor.
Revin la of-urile tale... Totuși, tu crezi că oamenii aceștia nu au momentele lor de sinceritate, că nu simt timpul trecând zadarnic prin conștiințele lor? Eu cred că omul încă există în toți acești domni. O fi atât de multă muncă, încât nici nu le mai vine să se mai apuce... Am cunoscut și eu această senzație, dar nu m-a ținut 20 de ani. Și dacă, să zicem, chiar ar dori cineva să miște căruța de la Târgu-Jiu, crezi că ar avea cu cine? Sau i-ar asigura cineva deja indispensabila politic popularitate? Din contră, lucrurile cu adevărat corecte nu aduc simpatie, iar binele se face numai cu jertfă, restul este păcăleală.
Pe de altă parte, în România, cei care ajung să conducă instituții se înconjoară de oameni asemenea lor, pentru a nu le fi semnalizat zilnic stadiul la care au ajuns ei înșiși. Salvarea acestei țări va începe numai atunci când vor fi depășite aceste complexe. Politicienii vor lângă ei persoane care știu să se târască, pentru ca ei înșiși să pară înalți.
N.D. - Are vreun specific "dezastrul politic și instituțional" din Gorj, comparativ cu alte zone ale țării?
M.M.Ș. – Da, firește, altfel nici nu l-aș mai fi adus în discuție. Discuția este foarte întinsă pe acest subiect. Aș putea scrie o carte întreagă de istorie recentă a Gorjului, care să argumenteze diversele tipuri de ratare, cu momentele corespondente fiecăruia în parte, cum, când, cine și de ce. Probabil o voi face într-o bună zi.
De pildă, având legătură parțială cu ceea ce am spus mai înainte, îți dau un exemplu din fantasma politică din Gorj: aici, comunitatea îi permite domnului Morega să fie urmașul brătienilor. Rușine liberalilor pe care îi mai are Gorjul! Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte că, la un moment dat, Partidul Alianței Civice câștigase alegerile în două județe ale României: la Iași și la Gorj, acela a fost un miracol!
Răspunzând strict întrebării tale, în Gorj, politicienii sunt mai agresivi și mai răzbunători. Atunci când greșesc, încearcă să ascundă eroarea, adâncindu-se în greșeală. În primul rând, este o problemă de psihologie, abia apoi una de comportament.
Din alt punct de vedere, cea mai importantă marcă a României, pentru că așa vor unii (la Gorj nici măcar nu se înțelege de ce) este Constantin Brâncuși. Instituțiile din Târgu-Jiu trăiesc într-o absolută nesimțire față de acest potențial. Dacă ar fi numai pelerinajele de la Paris și atât, tot ar fi o realizare – ar mai vedea și gorjeanul Parisul (la suprapreț), ar mai trece și el printr-un cimitir pentru autoevaluare, dar nu este doar asta, există intervenții asupra Ansamblului, modificări ale arhitecturii peisagistice, modificări ale desenului aleilor gândite de Brâncuși, tot felul de scandaluri cu orice prilej, pavimente din noroi american, când noroiul nostru autentic, de Bolboși, e lăsat în soare de izbeliște, manele la muzeul acela din parc, devenit terasă. Evident, sunt și lucruri bune care se întâmplă acolo, parcurile, aleile, așa cum sunt ele gândite, greșit, sunt totuși îngrijite atent. Un alt lucru bun este Doina Gorjului. Iar pe locul secund, ca importanță națională este Ansamblul Maria Lătărețu al Școlii Populare de Artă. De fapt, asta este tot ce are Gorjul mai performant la nivel de cultură de instituție. Nu sunt ironic, atât avem, în alte domenii nu suntem în stare de performanță. Ar mai fi de menționat mișcarea sportivă, unde se întâmplă aproape un miracol, echipe în prima divizie la fotbal, handbal, baschet... Chiuitura și bătutul mingii sunt astăzi sentimentul gorjenesc al ființei. Cel puțin e bine că se face performanță din asta...
N.D. - Aici avem o pătură superpusă, la nivel politic și administrativ, sau așa sunt gorjenii, după chipul și asemănarea celor care-i conduc? Povestea aceea cu oamenii de valoare care tac și preferă să nu se implice este un mit și atât?
M.M.Ș. - Toți cei care conduc îi reprezintă pe români! Îmi pui întrebări ale căror răspunsuri sunt adevărate studii și, în același timp, îmi ceri să-ți răspund în câteva ore... Dacă oamenii de valoare pe care îi știi tu, eu cred că au mai rămas vreo cinci-șase la Târgu-Jiu, nu vor să beneficieze de pe urma valorii pe care o au, atunci, într-adevăr, ar trebui să vorbească. Probabil evaluează și ei eficiența unui atare gest... Asta în cazul în care sunt independenți, social, inclusiv mental... Fiecare vrea să îi fie lui bine, nu mai e nimeni interesat de celălalt. Dorind fiecare să îi fie bine lui, neinteresându-l binele celălalt, tuturor le va fi rău. E o problemă matematică. În România, poporul e mort. Speranța mea se leagă de două posibilități: o curățitoare calamitate naturală sau o stare de grație în care acești oameni, pe care probabil ai vrea tu să îi înjur, să îngenuncheze cu bărbiile în piept și să se privească în propriile lor suflete.
Nu este un mit, oamenii buni se feresc de mizerie, de această „abilitate socială”, preferă marginile, consideră că îmbrâncelile dinspre zona centrală a socialului nu îi potențează. Evident, locurile libere sunt ocupate instantaneu, ulterior acele persoane pretind agresiv să li se acorde respectul locului (funcției) pe care au ocupat-o. Și cu cât impostura este mai mare, cu atât nevoia de respect este mai acută.
N.D. - Vorbești despre "potențialul dezastruos" al decidenților locali. Nu generalizezi? Apoi, nu știu dacă ai avut prilejul să cunoști lupii tineri, consilierii, șefii de cabinet, educați întru perpetuarea moravurilor și neputințelor locale...
Nu generalizez, îi cunosc aproape pe toți. Când vin acasă, nu mă dezlipesc seara de posturile locale de radio și televiziune. Programele de știri de la Gorj seamănă izbitor cu programele de știri de la Chișinău. Urmăresc tot ce se întâmplă și aici, și acolo, inclusiv pe net, când sunt în București.
Lupii tineri nu mă interesează să-i cunosc până nu vor deveni, la rândul lor, lupi maturi. Nu am timp chiar de absolut orice. Dar tu, în schimb, dacă tot ți-ai propus să observi și zona aceasta, ar trebui să vezi drăgălășenia lor. Dacă i-ai descoperit jucându-se, prinzându-se unul pe altul cu gura de gât, să știi că așa învață ei cum să vâneze mai târziu, jocul îi apropie prin exercițiu de comportamentul de la maturitate, indispensabil supraviețuirii din lumea animală. Eu, văzându-i, aș fi foarte bine dispus. Îmi place să privesc natura în desfășurare, fie ea și natura umană. Să nu cumva să fii tributar unui mediu de formare foarte rigid, justificat prin precizie!
N.D. - Are vreun sens, poate avea vreo eficiență în actuala stare a lucrurilor să faci presă în interes public, așa cum încerc eu?
M.M.Ș. – Are, chiar dacă nu ți-a cerut nimeni. E un act de eroism civic și vei sfârși în consecință: părăsit, izolat, învins. La sfârșit, când va fi prea târziu pentru toată lumea, ți se va da dreptate și lupta îți va fi apreciată de semeni. Exact atunci când nu va mai fi nevoie. Sper să fi știut asta atunci când te-ai apucat de revoluții în Gorj. Dacă vei învinge, înseamnă că ești încă de acum o forță.
Dacă ai fi prins și tu promoția de teren de lângă fabrica de cauciuc sau vreun parter în blocul ziariștilor de la Debarcader mai erai intransigent? Dacă da, continuă și iartă! Acesta este sensul, sacrifici tot, dar acest sacrificiu este foarte puțin pentru a împlini vocația pentru adevăr a omului. Ai în schimb grijă unde te situezi ca așteptare, ce fel de mize ai! Să nu te aud apoi că deznădăjduiești! Când ajungi la capătul răbdării, ia-o imediat de la început! Îți spun un secret: în România, interesul public nu mai există. Și îți sugerez un lucru foarte important: nu îți considera inamicii ca fiind niște fiare, îi vei înrăi și mai mult, privește-i ca pe niște oameni, cum și sunt, doar așa vei avea vreo șansă pentru a-i ameliora. Cu atât mai mult dacă ei conduc Gorjul...
În cazul în care o să văd că marea e foarte agitată și ai dificultăți de respirație, voi veni după tine, dar, până atunci, te asigur că Târgu-Jiul este doar o baltă călduță, cu crocodili și rățuște de plastic.
Fir întins!
N.D. – Am prins și "promoția de teren de lângă fabrica de cauciuc", și multe altele, fără a mă situa vreodată în vreo "impostură obținută". Din fericire, am realizat la timp că viața trece repede și că la sfârșit n-aș fi numărat decât niște asemenea "promoții". Pe scurt, dacă vrei, cât mai vulgar, aș vrea să povestești cititorilor mei cum se fac achizițiile publice în Ministerul Culturii și la ce nivel se află în prezent, în cercetare sau nu, mușamalizate sau nu, fraudele descoperite și semnalate de tine, în calitate de consilier în ministerul cu pricina.
M.M.Ș. – Aceasta este o întrebare absolut neelegantă din partea ta, cu tot interesul cititorilor tăi, cu tot. Îmi ceri să îți dau un răspuns care, în fond, ar cuprinde 5 ani de evenimente... Dacă tu crezi că interesează pe cineva, acesta este răspunsul:
http://www.solea.bravehost.com/Ministerul_groazei_demnitarii_crimei.html
Se poate citi de la sfârșit spre început, în cazul în care citititorii tăi sunt dominați de actualitate.
Pentru superficiali și, deopotrivă, pentru cei care au o problemă cu adaptarea la trecerea timpului, am și varianta sintetică a unor prezentări video:
http://www.youtube.com/profile?user=corsoreanu&view=videos&start=40

Sunt acolo vreo 6-7 pagini despre nesimțiții și jalnicii hoți ai ministerului culturii.

N.D. – Ce se întâmplă acum la Corșor, cu acea ordine a lucrurilor și întâmplărilor copilăriei tale, descrise în "Crimă și pace bună" și în "Un peșchir și o țâră dragoste"?
M.M.Ș. – Nu se mai întâmplă nimic, pentru că acel Corșor nu mai există nici măcar fizic – oamenii recrează spațiul propriului habitat, acei oameni nu mai pot fi găsiți astăzi acolo. În schimb, absolut toți trăiesc în mine, de la rudele imediate și până la vacile și câinii corșorenilor. Nu am uitat nimic. Acel Corșor, pe care, amabil, îl aduci tu în discuția de față, va muri numai o dată cu mine. Eu am cunoscut oameni care parcă ar fi trăit în Corșor de la începutul timpurilor. În prezent, nu mai vorbește nimeni limba lor, cu înțelesurile ei aparte, o limbă mitică, uneori încifrată, în care sensul comunicării era cu totul altul decât înțelesul primar. Oamenii nu mai au forța de a crea evenimentul prin propria lor prezență. La începutul anilor '80, eu am crescut pe lângă zei. Sunt fericit că am avut parte de acel popor român. Toți moșnegii acelui sat îi plimb cu mine prin lume, de la ei am învățat rosturile, de la Biserică înțelesul și de la femei intuiția și misterul. Nu îmi mai poate nimeni spune că nu existăm, realitatea de acum nu mă mai poate învinge, cât ar fi ea de plină de cadavre umblătoare. Eu știu vitalitatea și identitatea în care am crescut. În Corșor, spiritul meu s-a îmbăiat în dialog și-n iubire. Pentru asta, sunt veșnic dator acelei identități. Satul românesc a murit la sfârșitul anilor '80, atunci a murit și Corșorul meu, dar eu îl cunosc, știu unde a fost, îi știu importanța și resimt datoria. Nu voi pierde nimic din ce am luat de la Corșor.

N.D. – Cum vezi tu viitorul României? Gorjul se va sincroniza? Care este alegerea corectă, din punctul tău de vedere, pentru liceenii gorjeni care dau acum cu banul și nu prea știu ce drum să apuce?
M.M.Ș. – Să încep cu ce este mai simplu, cu sincronizarea... Prin natura atribuțiilor de serviciu, cât și ca fel de a fi, circul foarte mult în țară. Am văzut la diferite intervale de timp anumite orașe, multe dintre ele fiind cam de același fel ca și orașul nostru. Îți spun sincer, încearcă să verifici, chiar dacă ritmul este foarte lent, în toate se întâmplă ceva, se construiesc măcar câteva blocuri, sedii de lux ale unor firme, unul dintre semnele de prosperitate ale urbei, se modernizează drumurile, își prezintă în plan național un produs, indiferent e natura lui, produs cultural, politic, economic etc. Plec de la atenuanta și generoasa idee, pentru Târgu-Jiu, că și acolo se fură, acesta fiind astăzi rolul statului în România, de a prevedea calendaristic fonduri care trebuie plătite unor firme, grupuri, indivizi, concerne agreate. În multe locuri este într-adevăr o modă a fântânilor, dar nicăieri atât de multe. Este și o modă a sculpturilor, dar nicăieri atât de multe. Nu mai poate gorjeanul să vină beat acasă, că dă cu capul de zecile de sculpturi, înfipte din 50 în 50 de metri, în felul acesta orașul a fost gândit să fie unul al sculpturii... Că doar există Brâncuși aici, din păcate pentru el. Dacă băiatul acesta ar fi fost un mare compozitor, s-ar fi umplut acum Târgu-Jiul de uriașe difuzoare la care se dădeau manele?! Pentru că acesta este echivalentul statuilor care au năpădit obsesiv orașul. Iar acum nu emit păreri, care ar putea fi considerate, în dificultate, a fi poetice, ci vorbesc în calitate de absolvent al unei facultăți de artă, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, studii de zi, la stat, acum precizarea a căpătat oarecare importanță. Câtă ignoranță poate un grup de oameni să înmagazineze pentru a împânzi orașul cu astfel de aberații?! Anul trecut, am cotrobăit toate cotloanele urbei pentru a fotografia mutantele ciuperci de granit. Din toată cultura, am găsit exact trei bucăți pe care le-aș păstra, bineînțeles mutându-le în cu totul alte locuri decât acelea în care au fost fiecare amplasate. Pentru o sculptură contează enorm amplasamentul, relația ei cu spațiul. N-are sens să explicitez prea mult, că să-i enervez și mai tare pe diriguitori. Și așa, eu emit doar păreri...

Tinerilor de azi, sărmanii de ei, ar trebui să le trimit epistole, așa cum făcea Sfântul Pavel cu primii creștini. Comparația ia valori doar pe segmentul tineri – primii creștini, ferească Dumnezeu de alte sugestii! Înainte, nu cu mult timp în urmă, tineretul, studenții, erau o forță. Inclusiv în Iași, îmi amintesc, tremura administrația orașului când intrau studenții în grevă. Acum, dacă le închide cineva messengerul, rămân muți până la instalarea twiter-ului... Ei sunt generația virtuală, se înțeleg unii pe alții, își acoperă câte un ochi cu părul pentru a nu fi văzuți, se duc acasă, sting becul și încep să plângă.
Ar trebui să vorbesc mult despre ei, dar este 22 și 47 de minute și la 23.00 trebuie să-ți trimit interviul.
Încerc doar niște sinteze. Dacă nu se vor supăra cumva pentru că își permite unul, care nu îi cunoaște, să le sugereze ce ar avea de făcut pentru a le fi mai bine, deși viața e a lor și sunt stăpâni pe ea și pe tot ce decurge din această situație ireversibilă, atunci le-aș spune că, înainte de orice acțiune pe care vor să o întreprindă, ar fi bine să se întrebe asupra eficienței reale. Nu metoda, nici avantajul ori simțirea demersului, doar rostul acelei opțiuni. Ar trebui să se mai gândească la sensul lor pe pământ și la responsabilitățile acestei situații, și ea ireversibilă, responsabilități față de ei înșiși, față de familiile lor. Împrejur, umanitatea se confruntă cu o dramatică și obositoare criză de sens. Să caute emoțiile puternice din adevăr! Să nu lase pe alții să gândească în locul lor, decât dacă au certitudinea că aceia sunt în stare de asta și, în plus, sunt și bine intenționați! Să nu cedeze tentațiilor, măcar ca exercițiu de putere trebuie să te opui propriilor porniri, altfel vor fi doar niște sclavi, prizonieri ai propriilor pofte! Cea mai grea de îndurat e atracția sexuală. Și asta are un temei, dar nu am vremea să-l explic aici. La restul te mai poți opune cu educația și cu moralitatea, dar la asta nu poți decât dacă fugi fizic, altă șansă nu există. Numai că pentru asta îți trebuie forță, nu glumă, pentru o asemenea hazlie decizie trebuie să fii puternic, nu poate fugi orice împiedicat în propriul trup. Din când în când să mai treacă printr-o biserică, dar nu atunci când se cunună Virginica, sau când e vreun botez în familie, să caute bisericile cu preoți neplictisiți!
Dumnezeu nu mai poate de bucurie când îl caută tinerii, tocmai atunci când ei nu se tem de moartea imediată, nu au spaime și slăbiciuni care să-i ducă, psihologic, spre potențialul sprijin divin, când Îl caută la tinerețe, tocmai pentru că se simt stăpânii lumii. Le dau și un pont: în Târgu-Jiu au apărut de vreo câțiva ani trei preoți buni, destul de tineri și ei, să îi caute și să se împrietenească! Mai află și ei una, alta...
Eu nu cred că tinerii înțeleg prea ușor aceste „bătrânisme”, dar dacă unul singur le vede, atunci aceste cuvinte vor fi împlinite.

Note:
1. Pe aici ( http://www.solea.ro/audio.html) se poate ajunge în vremea copilăriei lui Șolea, în satul Corșor din Alimpeștii Gorjului. Numai rata pe care scrie Internet Explorer Browser trece pe acolo.
2. Intertitlurile și sublinierile aparțin inițiatorului interviului.

www.gorjnews.ro, 29 septembrie 2009

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!