agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3183 .



György Dragomán – „Regele alb”
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sibe ]

2009-09-16  |     | 



Sigur că putem vorbi de “Regele alb”, (Polirom, 2008, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță) ca despre rezultatul firesc al unor coordonate ideologice, un traseu literar cu scopul eliberării, prin retrăirea copilăriei, fie și prin ochii altcuiva. Copilăria lui Dzsátá, protagonistul romanului, este proiectată în plin regim totalitar, unde brutalitatea, absurdul kafkian, umorul grotesc, sunt piese de bază, ce alcătuiesc o lume sumbră, în care tensiunile sunt repede paralizate de sentimentul fricii. Nu este un roman autobiografic, așa cum am fi tentați să credem, ne-o spune însuși autorul, într-un interviu cu Elena Vlădăreanu:

“Poveștile lui Dzsátá sunt și poveștile lui György Dragomán? Comunismul lui Dzsátá este și comunismul tău?
Nu, nu e povestea mea. “Regele Alb” nu e un roman autobigrafic și nu am vrut să scriu un roman istoric despre România anilor ‘80. Realismul istoric nu mă interesează, doar structura puterii și a dictaturii și formele violenței statale. Am vrut să scriu o carte care să fie reală în sensul psihologic, am vrut să examinez cum teama și opresiunea pot coexista cu libertatea într-o societate unde libertatea n-ar trebui să existe.”

Este interesant de văzut în ce măsură influențează un regim totalitar viața unui copil, cum poate comunismul să-și insereze tentaculele, rupând cu cel mai simplu gest echilibrul unui cămin. Pentru că semnase o petiție care critica regimul, tatăl lui Dzsátá este trimis la reeducare, la canalul Dunăre-Marea Neagră. De aici viața copilului se schimbă, lumea lui, guvernată până atunci de farmecul jucăriilor, apare “necenzurată”, realitatea trăgându-l ca un vortex în sânul ei.

Romanul este o încercare de a nu privi viața în adevărata înfățișare, pe de o parte strivită de călcâiul puterii, pe de altă parte de o intoleranță monstruoasă. 18 capitole aproape autonome, în care se încearcă o imposibilă întoarcere prin refuzul pasului înainte. De inutilitatea acesteia ne dăm seama repede.
De altfel nici nu avem suspans, dramatismul acoperind părțile lipsă. Nu e vorba însă, de un dramatism explicit, el fiind camuflat de naivitatea lui Dzsátá, perceptibil doar sprin trădarea viziunii narative. Farmecul romanului e dat chiar de pista falsă a speranței și iluziilor pe care merge personajul.

“Ceea ce m-a interesat cel mai mult atunci când am scris romanul de față”, ne spune autorul, “a fost modul în care libertatea interioară și sentimentul identității pot fi păstrate chiar și într-o societate în care constrângerea își face simțită prezența mereu și pretutindeni. Dar în realitate viața nu se desfăsura întotdeauna în condițiile acestea extreme, violența care era deseori ascunsă, frica se întâmpla să fie absentă. Existența își avea “normalitatea” ei, însă dincolo de această suprafață fragilă pândea absurditatea”.

Într-adevăr acest fapt este bine ilustrat, “războiul” dintre gașca Prodanilor și cea a fraților Frunză, micile găinării, intrarea “prin efracție” în cinematograf împreună cu Feri, în acea cameră de control (cu teama de a nu fi prinși și condamnați ca trădători de patrie), în maniera celebrului MacGyver, toate aceste “normalități” fiind la nivelul “conștiinței individuale” mult mai importante decat adevărata realitate. Sigur că toate acestea se vor schimba în ultimul capitol, la înmormântarea bunicului, când apare însoțit de “patru gealați în uniformă neagră”, tatăl lui Dzsátá:
“Tata era neras de multă vreme, slăbise foarte mult, dar nu de asta m-am speriat, ci de privirea lui, căutătura-i era goală… chipul i-a rămas fără expresie, de parcă nu și-ar fi dat seama unde se află, m-am uitat în ochii lui, luceau de parc-ar fi fost de sticlă și atunci m-a străfulgerat gândul că ăsta nu e tata, ăsta, pe care-l văd, nu mai e tata, nu-și mai aduce aminte de mine, și nici de mama, și nici de nimic, și nici despre el nu mai știe cine e , ei , și am auzit-o pe mama scâncind…îmi doream să-și revină, să mă observe și să spună ceva, să-și smulgă mâinile din cătușe, să vină la noi, să ne îmbrățișeze.”

Aici se va fi realizat maturizarea forțată a lui Dzsátá, în aceste condiții de durere, în imposibilitatea de a reacționa cumva, ca dintr-o cămașă de forță. Sunt fragmente lucide, dureroase, convertite în scâncetele și nedumeririle unui băiețel de 12 ani, care poate ține locul fiecăruia dintre noi. Autorul a recurs la vocea aceasta tocmai în ideea că toți se vor regăsi în ea, le va intra pe sub piele prin credibilitatea ei.

Surprinzătoare apropierea dintre Dzsátá și cititor, o dramă ce nu va putea fi trecută cu vederea. Pe tot parcursul romanului se păstrează contactul vizual, ca într-o mărturisire pe nerăsuflate (fapt ilustrat grafic, prin fraze extrem de lungi, de o uimitoare acuratețe logică).
Dacă în primul său roman, “Cartea desfacerii”, György Dragomán scrie despre viața unui arhitect militar, exilat într-un orășel din munți, nelocalizat cu exactitate, dar precis situat în sfera comunistă, iată-l recidivând cu un roman tot pe tema dictaturii. Și discuția care apare aici este legată de aceasta opțiune a scriitorilor din Europa de Est la cererea, sau mai bine zis, sub presiunea pieței. Va fi György Dragomán pentru aceasta un autor “pragmatic”, ce face compromisuri gustului public? Personal nu aș crede, autorul chiar mărturisind că proiectele lui scriitoricești se vor îndrepta cu precădere spre acest tip de literatură.
Nu mă număr printre ei, (gândindu-mă că e un fapt lipsit de importanță și mai ales rezultatul parti-pris-urilor ultranaționaliste) dar sunt unii care se grăbesc să-i “însemneze” pe Dragomán și pe Attila Bartis în patrimoniul național.

Comunismul văzut din trei direcții, a personajului narator, a autorului și finalmente, în procesul receptării, a cititorului. Multe amintiri reprimate va “învia” acest roman, multe orgolii se vor simți atinse, însă răul făcut nu va putea fi reparat niciodată, pentru că, nu-i așa, unele lucruri se uită, însă nu se iartă. Și e necesară o astfel de carte, tocmai pentru a ne avertiza să nu confundăm ficțiunea cu realitatea, gratuitatea jocului cu durerea nedisimulată.


www.mixuldecultura.ro

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!