agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7572 .



Nicolae Ursu, un eminent muzicolog bănățean, cu un loc aparte în profilul artistic național
articol [ Regional ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2005-05-27  |     | 




Cu rădăcini la Chizătău
După ce anul trecut scrisesem în paginile săptămânalului „Agenda“ (nr. 29/19 iulie 2004) despre Corul de la Chizătău, hazardul face să am din nou plăcerea de a scrie despre muzică și muzicieni. Și anume, despre compozitorul Nicolae Ursu. Acesta a văzut lumina zilei pe 4 iunie 1905, la Șanovița (pe atunci Sziklás), în casa familiei Nicolae și Livia (născută Cădariu). „Important pentru viitorul compozitor - avea să scrie Doru Murgu în 1976, în cartea „Nicolae Ursu - compozitor și folclorist“, Editura „Facla“ - este localizarea Șanoviței în chiar inima unui ținut marcat de prodigioase emulații muzicale. În focarul acestor manifestări, s-a plămădit, cu siguranță, dragostea compozitorului pentru melosul plaiurilor natale, pentru frumusețea colindelor, cântecelor bătrânești, jocurilor și cântecelor de dor“. Mama sa, Livia, era o fiică a Chizătăului și provenea dintr-o familie care a dat vestitului cor din Chizătău pe toți descendenții săi. Nici nu e de mirare că, deși tatăl, Cola - cum i se spunea în sat, voise să facă din el „domn“, care „…să nu mai fie și el robu” pământului, ca mine“, el a dorit cu totul altceva. În toamna lui 1911, când micuțul Nicolae abia împlinise pe 4 iunie șase ani, mama Livia îl va duce la școală. Deși trebuia să se școlească pe ungurește, limbă ce-i era complet străină, Nicolae se va dovedi extrem de silitor și va fi mereu premiant. Cum dragostea pentru muzică o moștenise de la mama sa, băiatul va „împestrița“ jocurile cu diferite cântări. „În orice joc găsea prilejul de a intercala un mic refren coral al cărui dirijor sever era, apostrofându-i pe cei ce întârziau să dea cuvenita replică“, povestește Doru Murgu.

Liceean la Lugoj
După ce termină clasele primare, Nicolae devine elevul preotului Gustav Dietel din localitatea învecinată, Ghizela, care și-a luat doctoratul la Roma. Acesta-l va remarca și-i va facilita cunoașterea unui instrument nou - armoniul bisericii din localitate. După doi ani, va obține rezultate deosebite la sesiunea de examene de la Lugoj. În 1918, va ajunge la liceul din orașul de pe Timiș, care, în 1919, va primi denumirea de Liceul „Coriolan Brediceanu“. Acolo va deveni copil de suflet al profesorului dr. Aurel Peteanu, tatăl scriitoarei Anișoara Odeanu, și se va dovedi un elev remarcabil.
Apropierea de muzică se va face chiar la Șanovița, unde bunicul său fusese cantor la biserică, iar tatăl său, de asemenea. Vărul primar al tatălui său l-a învățat notele și „troparii“. La liceul lugojean, profesor îi va fi nimeni altcineva decât însuși compozitorul Ion Vidu, ale cărui „convingeri estetice și naționale asupra rostului cântecului popular, ca expresie a fizionomiei unei națiuni, le vor înrâuri profund pe cele ale elevului Nicolae Ursu.“ Vidu îl va urmări și-l va stimula fără încetare, promovându-l chiar ca locțiitorul său cu prilejul diverselor evenimente publice. Tot Vidu îi va acorda în clasa a VI-a un premiu în valoare de 600 de lei, bani care-i vor servi liceeanului la îndeplinirea unui mare vis al său, încă de pe vremea când era la Șanovița: acela de a avea un flaut al său. La absolvirea liceului, Ion Vidu îi va atribui din propriul fond suma de 1 000 de lei. Numai că tata Cola îl voia pe Nicolae judecător și nicidecum student la Conservatorul din Cluj. Așadar, se va înscrie la Facultatea de Drept, însă, în paralel, și la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.

Student la Cluj
Anul 1924 îl va găsi pe Nicolae student în capitala Transilvaniei. La Conservator își va petrece majoritatea timpului și tot aici va fi remarcat de profesorii săi. În 1926 va fi ales secretar general al studenților conservatoriști. În 1925, din cauza banilor pe care-i primea de acasă regulat, dar prea puțini, va solicita ministerului învățământului o bursă anuală. Va deveni membru al Cercului academic bănățean de la Cluj.
În 1927-1928, se materializează primele sale culegeri de cântece populare, preocupare izvorâtă din dorința sa de a le prelucra pentru cor, întrucât le intuise frumusețea și valoarea inestimabilă. Dar fiindcă se simțea nepregătit pentru „această datorie de onoare“, Nicolae se va înscrie la cursurile secției de compoziție a Conservatorului, pe care o absolvă în 1933. În 1928, va obține diploma de absolvire a primei promoții - secția pedagogică, precum și a Seminarului pedagogic universitar. În luna mai 1929 va trece la București examenul de capacitate, ceea ce-i va permite ca de la 1 septembrie să fie încadrat ca profesor titular provizoriu la gimnaziul „C. Angelescu“ din Cluj. În același an va obține și titlul de doctor al Facultății de Drept și Științe de Stat din cadrul Universității clujene. La 24 de ani se va întoarce la Șanovița cu două diplome universitare.
Nu va pleda însă niciodată ca jurist. În 1930, Universitatea clujeană îi va elibera un nou certificat de absolvire a cursurilor de pedagogie generală, didactică și metodică, etnografie și folclor din cadrul Facultății de Litere. Bine pregătit în acest sens, va purcede la culegerea de doine, hore și jocuri, colinde și cântece de stea. În același an o va cunoaște pe Magdalena Herțeg. Se vor logodi la 4 iunie (de ziua lui) și se vor căsători pe 12 septembrie, de ziua de naștere a logodnicei. Tot în 1930 va deveni soldat TR la Școala de ofițeri de rezervă din Târgoviște, unde... va înființa un cor. În martie 1931 va înființa un cor și în Șanovița sa natală. După o scurtă ședere
se va întoarce la Cluj, unde-și va relua studiile. Era și profesor și elev în același timp. Dar și cronicar muzical. „În acești ultimi ani petrecuți la Cluj - va scrie Doru Murgu - se va afirma tot mai mult în viața artistică a orașului, prin conferințe, ca profesor, ca dirijor reputat și compozitor.“ În vara lui 1933 va absolvi încă un curs organizat pentru dirijorii de coruri pe lângă Academia de muzică din Cluj. Apoi va decide să se prezinte la concursul anunțat de Colegiul „V. Babeș“ din Timișoara. Va obține postul datorită calităților pedagogice și artistice, publicațiilor și bunului renume. „Se întorcea acum, temeinic pregătit, în Banatul de unde pornise posesor al armurii care-l va ajuta să-și împlinească visele țesute cu ani în urmă.“

Iarăși acasă
Din nefericire, la Timișoara n-avea să găsească elevația intelectuală a Clujului. Însă aici corul reprezenta expresia națională, „pilon multiplicat în fiecare sat“. Primul rod tipărit al strădaniilor compozitorului Ursu va fi caietul de coruri scris pe melodii populare, apreciat de Sabin V. Drăgoi. Nicolae Ursu va fi felicitat de Tiberiu Brediceanu. Anul 1937 va fi unul dintre cei mai rodnici, compozitorul afirmându-se și în calitate de dirijor și de culegător de folclor. În același an i se va naște primul fiu, Lucian, iar în 1939, Timotei. Din 1939 va deveni profesor la Liceul „C.D. Loga“. În mai 1940 este ales membru în cadrul comitetului de conducere al filialei timișorene a Institutului de Științe al României.
După anexarea Ardealului de către Ungaria, la doar trei zile de la acest eveniment, Nicolae Ursu și soția sa vor pleca spre Cluj, pentru a invita oficial la Timișoara, pe perioada refugiului, Academia de Muzică și Artă Dramatică. Va urma o perioadă relativ grea. Începutul stagiunii Operei clujene la Timișoara va fi însă umbrit de evenimente. În vara lui 1942, la 37 de ani de viață, Nicolae Ursu va fi distins cu Premiul Academiei Române, moment care va da semnalul unor manifestări de simpatie fără precedent. În 1943, muzicianul va trebui să îmbrace uniforma militară.
În 1946, Ministerul Artelor va decide înființarea la Timișoara a unui Conservator de stat. Nicolae Ursu va fi numit - în paralel cu învățământul mediu - profesor suplinitor, la armonie, iar apoi la teorie, solfegii și folclor. Muzicienii timișoreni se vor grupa în cadrul Societății filarmonice „George Enescu“. Pe 27 aprilie 1947 se va înființa Filarmonica de stat „Banatul“, iar mai apoi și Opera. Compozitorul devine titular al unei catedre universitare și apoi conferențiar la catedra de folclor. „Prin Nicolae Ursu au învățat studenții săi să iubească, dincolo de profesorul de la catedră, cântecul, omul, țara... A fost pasionat nu numai de cântecul românesc, căci nu o dată era auzit intonând în clasă cântece secuiești din Ciuc, șvăbești din Banat, sârbești, ba chiar turcești din Dobrogea.“ Din nefericire, reorganizarea învățământului superior din toamna lui 1950 va însemna desființarea Institutului de Arte. Studenții săi se vor împrăștia care încotro. La fel și unii dintre cei mai cunoscuți muzicieni. Abia în 1962, compozitorul își va relua locul la catedra universitară a noului Institut de muzică, creat în cadrul Universității timișorene. În 1968, la vârsta de 63 de ani, Nicolae Ursu este supus prea târziu unei intervenții chirurgicale. Se va stinge la 10 februarie 1969. Până la acea dată, a fost folcloristul care a dat cel mai mare număr de monografii muzicale. „Valoarea culegerilor efectuate - va nota Doru Murgu - rezidă însă și în spiritul științific care le guvernează, fie că este vorba despre metoda lexicală adoptată - lesnicioasă studiului lor comparativ -, fie de sistematizările care dau perspectivă ansamblului, cristalizate în eruditele studii introductive.“

Program aniversar
Pentru duminică, 5 iunie, administrația locală din Șanovița a organizat o serie de manifestări prilejuite de centenarul Nicolae Ursu, care se vor desfășura la Casa Națională „Nicolae Ursu“ și la biserica ortodoxă. Tonul l-a dat nimeni altcineva decât nepotul de verișor, primarul comunei Ghizela, dl Ioan Ursu. Astfel, între 10 și 12 va fi celebrată sfânta liturghie arhierească. Parastasul în memoria compozitorului va avea loc între orele 12 și 13. Între 13 și 14, cei prezenți se vor putea bucura de cântecele reunite în concertul coral al Corului Filarmonicii Banatul din Timișoara; dirijor este dl Diodor Nicoară. La ora 14 va fi dezvelită placa comemorativă, iar la 14,30 va urma masa festivă sub genericul „La givan cu invitații“. Printre oaspeți se numără preoți, reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean Timiș, senatori și miniștri, oameni de cultură și artă. Și-au confirmat participarea și cei doi fii ai muzicologului: Timotei Ursu, stabilit în S.U.A., și Lucian Ursu, de la Cluj-Napoca.


Satul Șanovița
Localitatea Șanovița este atestată oficial din anul 1717. Vechea vatră a așezării, numită astăzi Satul Bătrân, se află între râul Bega și Chizdia. Inundațiile frecvente au determinat însă locuitorii să caute un loc mai bun, ferit de capriciile naturii. Pe actuala vatră a satului se aflau livezi de pruni. Roadele acestora se urcau în șoproane numite „șușile“ (din slavul „sușiti“, care înseamnă „a usca“). De aici și numele de Șușanovăț, pe care localitatea l-a păstrat până în anii ’30. Cel care a reușit să schimbe acest nume în actualul, respectiv, Șanovița, a fost prof. Nicolae Ursu. Din punct de vedere administrativ, satul aparține de comuna Ghizela. Se află la 45° 47' 52'’ latitudine nordică și la 21° 43' 29'’ longitudine estică. La nord-vest se învecinează cu localitatea Ghizela, la vest cu Iosifalău, la est cu Babșa, iar la sud cu Chizătău. Este străbătut de drumul jude-
țean 609A. Acesta face legătura cu E 70 și DN 6, care se găsesc la o distanță de 3,6 km de sat. Există în prezent 190 de gospodării cu 526 de locuitori. În 1717, aici sunt consemnate colonizări germane, iar în 1779, Șușanovățul (Șanovița) a fost trecut sub administrația județului Timiș. Alături de satele Ghizela, Hisiaș și Paniova, Șanovița face parte din comuna Ghizela.
Primul primar atestat a fost George Roșca, în 1860. Actualul primar este dl Ioan Ursu, din 2000. Fosta primărie a fost construită în timpul mandatului primarului Iosif Ursu, și anume între 1926 și 1928. Clădirea găzduiește astăzi dispensarul uman. Anul zidirii bisericii ortodoxe ar fi 1796 sau 1797. Ceea ce este cert e data sfințirii de către episcopul Nicolae Putnic, la 6 august 1797. Hramul se sărbătorește pe 8 septembrie, de ziua Nașterii Maicii Domnului. Primul preot (1786) a fost Marius Mitar. La rândul său, biserica greco-catolică a fost construită în anul 1911.
Școala primară cu clasele I-IV a fost ridicată înainte de 1800 și reconstruită în 1960. Primul învățător a fost Ioan Beche. În 1958 s-a pus temelia la Casa Națională, care, din 2001, poartă numele de Casa Națională „Nicolae Ursu“. Un alt obiectiv cultural important îl constituie Casa Memorială „Nicolae Ursu“ care e, de fapt, casa părintească a compozitorului, înălțată din bazalt de tatăl acestuia, Nicolae Ursu, cunoscut și sub numele de moș Cola a lu’ Prânzu.

Agenda nr, 22/28 mai 2005

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!