agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4841 .



România, pe o gură de rai înșiră-te mărgărite, ediție bilingvă româno-engleză
articol [ Arte ]
Editura Tausib, Sibiu, 1998

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-04-16  |     | 



ALBUMUL ”ROMÂNIA, PE O GURÃ DE RAI
ÎNȘIRÃ-TE MÃRGÃRITE”, EDIÞIE BILINGVÃ ROMÂNO-ENGLEZÃ, EDITURA THAUSIB, SIBIU, 1998

Autorul acestor rânduri este român, o recunosc ca pe o vină și o să încerc posibilități de răscumpărare.
Despre români se poate scrie cam ce vrei, aproape orice este adevărat și, în același timp, de prisos. Bogații și hoții vorbesc mulțimii despre sărăcie și dreptate, tăntălăii cheamă la trezirea națională, tembelii susțin că sunt ceruți de popor și se pare că au și dreptate...Toți românii așteaptă atei minuni de la Dumnezeu, adică să le umple El burta cu mâncare și viața cu noroc porcesc. Nimeni nu-i cere mântuire, nici inteligență mai multă!
Din “calea tuturor răutăților istoriei” românul în izmene a fugit mereu în păduri cu capra de frânghie și cu muierea de păr. Bordeiul lui, veșnic nefinalizat, a fost prada lacomilor și nemiloșilor barbari. Românașu’ a rămas așa în spiritul codrului și are angoase când îi dă (deloc inevitabil) civilizația ocol. Clasica sa agoniseală n-a putut-o aduce la socializare nici până astăzi: în comunități mai toți sunt vecini si astfel românul a devenit prizonier propriei conștiențe empirice că, în astfel de condiții barbare, nu poate să-și crească istorica lui capră...
Voința valahă nu poate să iasă din etica ei piftioasă și din aburul existențial al mămăligii încinse. Sunt de acord cu cei de la Divertis care au enunțat “găselnița” că lanțul Munților Carpați e coloana vertebrală a poporului român.
Impostorii și lichelele se sprijină unii pe alții de la un capăt la altul al instituțiilor statului, de la un capăt la altul al țării, toți s-au preschimbat metaforic într-un lanț la mâinile și picioarele “frumoasei Românii”, mereu condamnată istoric pentru vină genetic-structurală. La toți aceștia, declamarea iubirii de țară e echivalentul valoric al înjurăturii, iar lacrima, ca autostimulare a unei glande, nu se deosebește de scuipat.Sfințenia, eroismul, patriotismul sunt în intimitatea lor ființări ale discreției, iar când nu ai dat nimic poporului tău, nici măcar sânge, nu ai voie să fii patriot.
Românii au fost “selectivi” față de destinul lor, mereu i-au auzit pe “profeții” care le anunțau victoriile, realizările și mereu i-au refuzat până la eliminare pe cei care îi atenționau de dezastre, pe cei care s-au împotrivit în vreun fel structurii poporului lor. Aceștia cu cât au fost mai adevărați, cu atât au primit împotrivire mai mare. Victoriile - atâtea câte au fost - au trecut, dezastrele au rămas cu predilecție în mentalitate, iar termenul acesta s-a transformat acum într-un melancolic clișeu.
Ne plângem tot timpul că nu ne merge nimic din pricină că suntem furați de cei de deasupra, dar, când avem ocazia, niciodată nu-l lăsăm nefurat pe cel de sub noi.
Orice li s-ar întâmpla românilor, orice le-ar aduce vremurile, merită deplin.
Se vor hrăni în continuare extaziați cu lipsa lor de acțiune valorică, iar analiștii cu raționament “pozitiv” le vor găsi în continuare mare merit în acest multrăbdătorism românesc.
În fond, nu e decât delăsare și dezinteres față de propria existență. Noi nu am prea avut vocație istorică, am înlocuit-o cu o “transhumanță” istorică în spirit gregar. Ne-a presărat din timp în timp Dumnezeu inimi mari, minți puternice în bărbați istorici care să tragă noroadele după ei. În istoria noastră au rămas așa presărați, ca bomboanele pe o daco-romano colivă.
Poporul acesta trăiește lenea la modul absolut, în plus, cu pretenția că nu e orice fel de lene, ci lene metafizică!
În tot acest context apăsător și imobil sunt oameni care mai găsesc resurse afective și de voință (inclusiv materiale) încât să tipărească un album între coperțile căruia să se odihnească (de atâta existență istorică neîntreruptă) frumusețile patriei în care trăiesc.
Cu cât zâmbetul amar riscă să prindă consistență, cu atât acestor oameni li se cuvine o și mai mare recunoștință. Această introducere la o prezentare de carte, inclusiv autorul ar găsi-o puțin neobișnuită la o discuție specializată, dacă nu ar fi mai puternic acel spirit de nonconformism și inovație al creatorului sensibilizat de astfel de titluri, de tematici. Propun potențialului cititor scrupulos si patriot un irefutabil act de percepție a respectivei introduceri: ca opțiune alternativă (pleonasm parțial).
“Neobișnuința” de care am vorbit mi-am putut-o permite din simplul motiv că albumul se intitulează “România”, iar acest termen trimite la semantici care acoperă nu doar aspecte geografice. Am simțit nevoia unor justificări sintetice pentru claritatea textului.
Niciodată in judecăți de tipul “țara mea este frumoasă” nu voi avea drept criteriu doar ceea ce ține de social (ca termen generic) sau (mai rău) doar ceea ce ține de peisaj. Voi găsi resurse pentru judecăți de ansamblu, care să ia valoare pe cel puțin aceste două ipostasuri.
Intuiesc în realizarea de excepție (tipografică și de conținut) a albumului “România”, dincolo de necesitățile modernității europene (turism, profit, civilizație, punere în valoare etc.) și o mare dragoste! Iar asta nu face decât să mă apropie afectiv de editorii lui și, psihologic, să existe în această prezentare riscul subiectivismului, după cum la realizatorii sibieni o fi existat riscul unei intenții narative (în imagini) mi(s)tificatoare...
Albumul este construit pe intenția estetică a arhitecturii peisagere naturale, adică avem reformularea fotografică a lucrului dat. Totuși, el rămâne un veritabil act de creație prin maniera de realizare.
O singură dată mi s-a mai întâmplat să prezint un album (Iosif Berman, editat de Muzeul Þăranului Român) și aceeași bucurie m-a redat scrisului. De data asta nu mai este în discuție opera fotografică a unui mare artist; editorii de la Thausib realizează o fisură în zidul care ar putea să ne despartă de frumusețea ordinii unei lumi civilizate material.
În acest album intitulat “România” peisajul argumentează central frumusețea, deși e stăpânit neeficient istoric de un popor marginal. Marginal chiar propriilor posibilități.
Realizarea tipografică surprinde faptul că România are un sens imediat figurabil în geografia ei. Sensul de interpretare istorică, supus inteligenței analitice, rămâne treaba altora.
Albumul de față este în așa fel făcut încât poate să entuziasmeze pe cei care nu cunosc deloc țara, fără a se neglija că există în el și o consistență importantă pentru cunoscătorul cumpărător român, îi atinge afectivitatea, îi alimentează melancolia ca stare a conștientizării imposibilității de realizare a dorințelor.
Pentru a marca accentul românesc al imaginilor, autorii au ales să secondeze spectacolul cromatic cu inserții literare: gânduri, versuri, fragmente de proză peisagistică. Până la un punct demersul este justificat și chiar lăudabil.
Natura este maiestuoasă în întregimea ei, indiferent de apartenența națională, fiecărei națiuni în parte rămânându-i să vadă acest luru.
Fotografiile sunt în așa fel realizate încât te redau unei trăiri a privirii, iar albumul, în întregimea lui, poate să placă într-atât, încât să nu te mai simți liber, ci subjugat însuși obiectului de cultură, însăși intenției lui.
M-am ferit de a vorbi de pagini ori fotografii anume din simplul considerent al imposibilității unei opțiuni sigure și a lipsei spațiului tipografic. Am găsit că formulările generale sunt cele mai adecvate în acest caz, iar intenția de față este una doar a prezentării unei cărți de excepție.
Aș putea să am în final două observații „mai puțin pozitive”: un album cu o astfel de intenție și cu o astfel de realizare nu trebuie să-și permită graba. Era loc și de alte imagini reprezentative din zone sau cu obiective care nu pot să fie ignorate într-un astfel de demers. Pe de altă parte, textele literare care însoțesc unele fotografii sunt lipite forțat, fără criteriu precis, doar emoțional, de parcă s-ar fi urmărit argumentarea valabilității lor cu imagine. Dar acestea nu aduc nici un fel de prejudiciu frumuseții și armoniei albumului, ar fi putut doar să le accentueze. În consecință, mare cinste editorilor!
Ar fi într-adevăr un act patriotic realizarea în fiecare județ a unui astfel de album (salut în acest sens recenta apariție din Gorj) prin grija celor care local și temporar administrează banii spre folosul comunităților lor.
Dedicația albumului este “Tuturor prietenilor României”, îmi iau libertatea de a o folosi și eu pentru această prezentare...
Oricând voi crede că peisajul românesc este obiectul maxim pe care filosofează lumina, iar poporul acesta este partea întunecată a previzibilității lumii, în care Dumnezeu desfășoară tainele existenței ei.
Acest album mi-a arătat că “țara mea este frumoasă”...


Brâncuși Nr. 3-4/2000

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!