| = fecioara. | Raul Huluban [28.Nov.04 16:20] |
| desi nu inteleg complet poezia dar iubesc enorm simbolismul, afirm totusi ca e reusita. imaginea fecioarei o puteai construi insa mai bine. astept sa vad ce spui. raul. | |
| = Fecioara... unicornul... albul, negrul... timpul | Sorana Petrescu Felicia [28.Nov.04 17:41] |
| Raul, uneori poezia este ca o pictură abstractă, poate revela o mulțime de sensuri, înțelesuri, departe chiar de cel inițial, dar pentru asta nu mai puțin adevărate. Pentru mine principalul miracol al poeziei este acela al diversității de idei care se pot naște dintr-una singură, cea inițială, impusă de poet ca un imbold pentru nesfîrșita continuare a creației. Cît despre ceea ce am vrut eu să exprim în acest poem, este vorba despre ruperea între sinele 'alb' și-n aparență, intangibil, a acelei părți de început a vieții care conturează liniile primordiale în palma destinului nostru, și anume copilăria. Și cum este sufletul capabil să renască după părăsirea 'perfecțiunii', a purității (de acolo și imaginea de Fecioară) a acesteia. Să renască din propria-i țărînă, asemeni păsării Phoenix. Unicornul - simbolul meu preferat, cînd vine vorba de povestea acelor vremuri... aripile, înaltul ce adună marea cu cerul la un loc și o 'reunește'la orizont, sub întregul unei singure noțiuni, aceea de culoare, aceea de albastru. Și așa cum culoarea nu-și va pierde niciodată strălucirea, în ciuda timpului care afectează retina ochiului (a ochiului din frunte, mai bine spus), așa nu-și va pierde nici frumusețea aceea unică, minunată și rătăcită în noi, sensul. Pentru că nimic nu este, nu a fost, și nu va fi vreodată în zadar. Mulțumesc și îți doresc toate cele bune, Te mai aștept! :) Sorana | |