| = "sunt singur ca un om simplu și aștept ceva să mai moară" | Elia David [06.Jul.04 11:42] |
| "sunt singur ca un om simplu și aștept ceva să mai moară" cuvinte care ating... dureros... | |
| = asa e fiinta umana: simpla si jalnica | Bogdan Gagu [06.Jul.04 12:02] |
| orice adevar doare si mai ales atunci cand e vorba despre fiinta umana... daca totul era roz as fi scris despre frumustea dar atata timp cat exista ceva care incepe sa se denigreze, in intunericul acesta eu caut lumina pentru ca eu cred ca e singura solutie... e o onoare pentru mine sa te gasesc citind randurile mele inoni | |
| + voi pleca când timpul nu va mai avea timp | Maria Prochipiuc [06.Jul.04 14:21] |
| încă nu m-am despărțit de tine, orice rând scris era pentru lume... voi pleca dar trupul meu va rămâne pe sânul stâng pune lacrima cenușie a universului acolo unde mor îngerii când se nasc… voi pleca într-o nocturnă atunci când se vor împărți locuri de nebuni în ceruri Bogdan – ai încput să sonorizezi cuvintele, Despărțirile tale sunt ca niște tablouri într-o expoziție, fiecare reprezintă o stare( așa cred eu ) Acest poem mi se pare ca are multă consistență lirică este profund și pot spune chiar tulburător pe sânul stâng pune lacrima cenușie a universului acolo unde mor îngerii când se nasc… m-ai învățat să aștept să sper și să cred într-un aer în care zbor, de ce aș zbura mă întreb apoi de ce aș fi frumos, de aș iubi, de ce aș spera apoi îmi răspund ca unui picap îmbâcsit de teamă ce n-a cântat vreodată la vreun disc trebuie să am secunde fără timp Poezia se naște aici la tine din această simplă, și înfiorată constatare a faptului că exiști. E ca o regăsire de sine, de o cavalescență prelungită de ce aș zbura mă întreb apoi de ce aș fi frumos, de aș iubi, de ce aș spera … înclinat spre confesiune și către observarea fără cripsare a lucrurilor și situațiilor voi pleca când timpul nu va mai avea timp, printre dinți fără glas cu ochii închiși ți-am șoptit: nu mai am timp să zbor să fiu mințit să râd să plâng să râd să mint să mor să cad să sar să merg să stau să fiu lacrima mea e doar un gând ce hibernează într-un timp fără lacrimi Se resimte aici o retragere pe niște poziții mai puțin expuse, mai ferite, mai aproape de eul poetic . În fond doar dragostea de viață, imensa dorință de a fi, de a simți- totul cu o acuitate care constituie izvorul poeziei. am alungat valetul vremii ce îmi aranja viitorul sunt singur ca un om simplu și aștept ceva să mai moară de-abia atunci se vor înalța munți ce vor striga după mine de-abia atunci voi câștiga ceva... din viață A reusit sa-ți impui o fizionomie proprie, distictă făcîndu-ți din vers un mod de existență special, atât din felul de a trăi și gândi e de fapt un mod liric de o mare consecvență și rigoare, original și atractiv în același timp. Viata precum poezia are bucurii, tristeți, impliniri și mai ales evadarea din tine… | |
| = un gand cat o mie de imbratisari | Bogdan Gagu [06.Jul.04 14:28] |
| ai patruns dincolo de mine, ai reusit sa extragi niste simtiri care ma cutremura... de fiecare data cand in paginile poeziilor mele gasesc randuri scrise de tine creste inima si mai mult in mine si imi simt sufeltul cum pluteste... ma bucur ca reusesti sa treci atat de usor de o bariera pe care mi-am impus-o in versuri... nu as vrea sa se intample asta dar ma bucur ca tu reusesti... asteptam de mult aceste randuri, sa vad si eu ca mai e cineva care intelege ceva din versurile mele, si nu ma considera doar unul, unul dintre altii care scrie... multumesc mult pentru tot inoni | |