| = mihaela | sorin teodoriu [22.Jun.04 18:04] |
| He! He! He! Mihaela, baietelul meu e fetita. Sic! | |
| + zâmbetul fericirii... | Silvia CALOIANU [10.Dec.18 14:27] |
| M-au trecut fiori: "durerea ei antrenată", "hohote de fulgere", "Ținând-o în dinți ca pentru judecata de apoi"... M-a impresionat plăcut neașteptata, surprinzătoarea dezlegare, constituind finalul poetic: "Și apoi, curcubeul zâmbi…". Sublim... Cred că poemul merită mai multă atenție. | |
| = mineriade | Elena Malec [23.Jun.04 00:16] |
| asta e singura metafora care te tradeaza sau tradeaza sensul de anticronic.Deci poezia impune une anume reper istorico politic pentru a o capta total. Nu e decat o parere si nu propun schimbari, caci sun abine asa.Doar ca limiteaza temporal. De ce nu si cruciade, vei spune. Prin amploarea si ecoul prelungit spatio temporal, voi raspunde. Imi place mult si te felicit, Elena | |
| = Sorine | Mihaela Maxim [23.Jun.04 11:04] |
| mii de scuze pentru ochii mei împaienjeniti prematur, de-ai ști câtă muncă de lămurire am dus cu oamenii care-mi vedeau cârionțatul, la vremea ceea, că Nu e fată, ci băiețel, și așteptat cuminte sorocul pentru tunsul moțului, după care degeaba l-am tuns, degeaba albastru și pe urmă tăcere: apoi, -Da, am o fetiță frumoasă, vă mulțumesc... mercic de trecere, scuze de întârziere, mă grăbesc cu netul ăsta să termin din mesaje, dacă nu, poate-l prind pe următorul... Da, Silvia, o nouă interpreatare a potopului, pentru inițiați...pur și simplu nu pot lăsa lucrurile cum par a fi, îmi trebuie înțelesuri pentru că altfel lumea-mi va părea terinbil de mică... Pupăcim steluța, punem la insectar, și inspirăm clar doza de fum a tăcerii solemne ... care mi-a umplut sufletul de bucurie... ce-oi fi așa copil? Elena, ai un mail... și-acu da, mineriade, pentru că evenimentul se afla în zonă... de multe ori mă judec că nu pot și eu să includ evenimente contemporane în poezii, pur și simplu nu-mi sună, nu că m-ar interesa prea mult, daț uite că nucutza mea și-a găsit si dânsa binemeritatul perete... pupicei mieunei. | |
| = . | Ionela-Jeni Grigore [24.Jun.04 09:19] |
| 'si apoi curcubeul zambi' isi drese vocea in cei 3 canini moi si, pentru ca era batran si bolnav de guta, se apleca peste singurul schelet de dinozaur ramas si dori sa-l muste usor de rotula zero sa-i soarba maduva nu ca i-ar fi placut gustul, nu ca i-ar fi fost dor numai asa, ca sa nu se plictiseasca singur intr-o nelume incolora si un pic sepia care inca mirosea a ars imi pare rau ca s-au dus si comms ale tale de la "...4002 Akfak..." pe crivatul verii infratit cu tzunami, dar le am salvate de la inec si sufocare intr-un loc secret (pana la proba contrarie). mie, a ta imi place pur si simplu, fara alte figuri de stil. sa-ti traiasca baiatul. seamana cu tine. da. multumesc. ioana | |
| = Mihaela | Elia David [24.Jun.04 09:58] |
| Mi-a placut foarte mult poezia aceasta, Mihaela. "Minunata ispita a apocalipsei"... Stranie viziune... | |
| = minunat | Lucian Muset [24.Jun.04 10:20] |
| Ultimul vers "Și apoi, curcubeul zâmbi…" este minunat. Ai închis cercul exact așa cum trebuia. Felicitări! | |
| = . | Mihaela Maxim [24.Jun.04 12:05] |
| și de la capăt. Merci, Ionela. da, nu știu nici acum cine era, care din ei, de frică n-am mai stat să prind finalul, am facut improvizatie apoi, pe malurile pline cu bărcuțe... pe lângă cronica începuta tandru, chiar cu cuvintele tale "mirosea a ars". hehe, nu-i bai de comms, mai găsești, încă, nu le-am dat toate, de-abia am început! ps, cred că ai făcut bine, le-aș fi ascuns eu dar nu mai aveam pene, mi le-am smuls în dreptul confuziei... mie mi-i drag de toți, vorba lui Nică, "și ele mie"... merci de ...directitate, dacă mă pot exprima în halul ăsta, asta e tot ce contează în final. să dea Dumnezeu. la toată lumea. să ne mai și bucurăm. mulțumesc. păi, știi. cu plăcere. și io, de la mi. Eliuța, uneori mă întreb cine scrie în locul meu, le găsesc gata ...făcute, înșiruite frumos, cu caractere urâte, dar ale mele, ele, și stau și mă întreb... da' cu calu' ce-am avut. nu că nu-mi plac, doamne ferește dar vin atât de departe din adâncuri cu lucruri pe care uitate sofrăind le credeam, că mă uimesc pe mine cu ele. și p-ormă rămân singură. cu ele. merci, Luciane, întoarcem felicitările, stânga-mprejur, și dacă nu mai e nimeni, mă duc să le pun în plic, mai departe... | |
| = sforăind | Mihaela Maxim [24.Jun.04 12:06] |
| scuze... | |