= amintiri din Paradis | Elena Malec [03.Jun.04 07:59] |
buna dimneata, Nostalgie cu Sirena. Desi nu-mi place lingura(putea fi lingurita) trebuie sa recunoasc e sugestiva mai ales la chinezi, unde atasata la semnul persoanei, deci om + lingura inseamna cultura. Ideea ar fi odata ce folosim tacamuri sintem civilizati. Legatura cu poezia poate n-are, e doar ideea ce-mi inspira mie acum, arta cultura, civilizatia, arta care invita la arta si emotia care naste emotie artistica, amintiri, nostalgii, toate se aduna in sufletul nostru de copil dintai,in paradisul pierdut al copilariei. Cu drag, Peruzele | |
= Elena Malec, de "linguri"... | Silvia CALOIANU [03.Jun.04 08:18] |
nu m-am gandit anume la semnificatia tacamului, cand am descris scena aceea din copilarie, ma bucur ca ai deconspirat si sensul culturii, e meritul tau, al cititorului/criticului care stie sa interpreteze motivul, cauza in care s-a implicat subconstientul meu, al autorului. zic "lingura" si nu lingurita, pentru ca oricum avea sa-mi para mare, daca nu vroiam sa mananc... nu vroiam sa mananc, dar o faceam de dragul cuiva, "sa-i impac"...pentru ca ii iubeam, pentru ii iubesc... nu voi comenta, am spus mult mai mult, sper sa se vada... Iti multumesc de semnele vizitei, Elena... | |
= Elena, exageram... | Silvia CALOIANU [03.Jun.04 08:27] |
m-am mai gandit, am schimbat, ai dreptate: era "lingurita", totusi :) multumesc: cred ca uitasem, a trecut si timp de atunci, exageram in timp, nu?:) | |
= hai ca esti copila | Elena Malec [03.Jun.04 08:38] |
nu schimba draga, lingurita de ciorba cine a mai pomenit! Eu vorbeam ca ustensila de masa nu imi place lingura,(nici ciorba,supa, decat rar) dar era pur subiectiv, nu are a face cu sensurile de aici pe care le aprob: ar fi ridicol sa spui lingurita de ciorba si am o jena ca te-am certat prea aspru. Adu lingura inapoi, te rog si pune-o in poezie si in farfuria cu ciorba. Silvica(tu nu stii ca si pe mama mea e chema tot Silvia!) Unde esti copilarie cu ciorbița ta cu tot? | |
= Elena, de nume :) | Silvia CALOIANU [03.Jun.04 08:54] |
:) am schimbat la loc, daca zici! apropo: nu mai stiu cu ce mancam ciorbita :), stiu doar ca eram mofturoasa la masa, mai cu seama nu-mi placea ceea ce place copiilor: dulciurile, lactatele (inclusiv inghetata), multe din fructe... Elena :) Pe mama mea o cheama Elena!!! | |
= imi pare bine de cunostinta | Elena Malec [03.Jun.04 09:15] |
si eu ca si tine, sclifosita, izmenita, nu laptic, nu nimic. S-ar zice ca ne hranim cu poezie pe agonia si-ntr-o veselie... | |
= acum, aici | Elia David [03.Jun.04 09:24] |
"mamă ce bune sunt cireșele pământului nu vreau nu te grăbi să-mi aduci din grădina raiului" M-au impresionat mult aceste cuvinte. Cireasa pamantului. Fructul din mana. Acum. Aici. Mama. | |
+ vine mama cu cirese | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
de data asta poemul tau mi se pare atat de diferit de Silvia care o stiu eu. personal, m-a emotionat. comunici aici atat de frumos, aproape pana la identificare, cu trecutul fara a neglija prezentul de parca ar fi doua valori ale existentei plasate intr-un spatiu si timp neidentificate. lasi senzatia ca amintirile tale se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite de fiecare generatie in parte (chiar si titlul ma duce cu gandul la asta). suupper! | |
= Bucurie de copil | Florin Hălălău [03.Jun.04 13:51] |
S-a cam spus totul mai sus. Îmi mărturisesc doar bucuria. | |
= un pas in noi | Thais Teodorescu [03.Jun.04 23:31] |
ce bine e cand cineva ne poarta gandul acolo unde abia daca ne mai ramane timp pentru a privi o fotografie alb-negru | |
+ Sirenei, cu cireașă cât inima | Luminita Suse [04.Jun.04 01:50] |
M-ai lăsat fără cuvinte... Ce multe se pot spune în cuvinte simple și din suflet! | |
= tot mai sus | Elena Albu [04.Jun.04 09:19] |
Ciresele sunt fructele mele preferate. Insa de azi, datorita tie, ele se vor lega de imaginea mamei...Aceasta este pentru mine o poezie adevarata. Tot mai sus!( pana la ciresele din varful pomului...) :) Elena | |
= mai mult | Bianca Iulia Goean [30.Jun.04 00:28] |
"nu voi comenta, am spus mult mai mult, sper sa se vada" am gasit, am gasit mai mult! cu smerenie, din nou ma regasesc, dar cu bunicii: Cirese din copilarie Ochi umeziti de lumina Si de liniste Zambetul. | |
= Cirese rosii ca sangele | Dirzu Andrei Ovidiu [25.Jul.04 22:07] |
Citindu-ti poezia, m-a facut sa-mi aduc aminte (involuntar) de momentele cand faceam mofturi la mancare…la ciorba, cand nu cunosteam viata si problemele ei. Intr-adevar copilaria e "ca un soare orbitor peste umarul noptii", umarul noptii reprezinta, cred, trecutul mai putin sau mai mult intunecat. Ca orice copil ai fost mai putin darnica cu rudele, si trebuia sa ascunzi de ochii lor orice lucru, mai ales ciresele delicioase… Pacat ca acum nu mai vedem lucrurile cu ochii copilariei. Te salut:) | |