| + . | Dan Tristian [12.May.04 21:13] |
| un joc reusit, impletit in imagini atent creionate. | |
| + bun bun | Camelia Petre [12.May.04 22:00] |
| inimi calatoare...inimi desuete / scriu cu vraja verzi / sonete N-am sa uit cuvintele tale, n-am sa uit sensibilitatea lor, n-am sa uit jocul versurilor, al ideilor...dar dincolo de toate acestea aici se impleteste fin viata, intr-un joc in care chiar tristețea cea stingheră are flori / la butonieră si prin toate cate trecem nu suntem nici mai mult nici mai putin decat niste "izvoare printre pietre calatoare"...tot ceea ce se face asa se si desface: labirintul se destramă cu un cântec în năframă sau și pecetea de tăcere grea ca somnul de-o părere se deșiră rezonant peste clipa de neant ...daca ar fi sa regret ceva vreodata atunci este pentru ca nu te-am cunoscut niciodata, desi intotdeauna cuvintele tale mi-au fost mai aproape decat mi-as fi putut imagina. | |
| = inimi desuete | Maria Prochipiuc [21.May.04 09:51] |
inimi izbucnesc izvoare printre pietre călătoare pasul iute de zefir le dezmiardă în delir Citisem poezia si la timpul respective timpul nu mi-a permis sa mă opresc îndelung asupra cuvintelor, o fac astăzi. Pe cărări făcute de noi ajungem la izvor acolo printre pietre lumina cerului se filtrează printre crengi și dezmiardă în delir raza de pe frumtea ta. și pecetea de tăcere grea ca somnul de-o părere se deșiră rezonant peste clipa de neant Somnul se deșiră desenând jocuri de strălucire si umbră la picioarele... timpul rezonează peste clipa iar noi sau ei dezmierdau tremurarea cu ganduri de cantec și puneau pecetea de tăcere peste copacul indragostit de poezia viselor ce adie printre degetele verzi ale frunzelor. vorba palidă și veche poart-un zâmbet pe-o ureche labirintul se destramă cu un cântec în năframă labirintul se destramă peste niste entități care se cuprind pe ele însele în necuprinsul unui vis de dincolo de vers; vise care se regăsesc într-o realitate amețitoare… cu un cântec soarele își ascunde raza, e gelos pe ei/… ca un ghem de lună plină pe un creștet de colină are flori la butonieră Mugurii calzi iți mângâie chiar tristețea cea stingheră în semn de împăcare, iar tu plutești dincolo de vremuri ca un ghem de lună plină. Florile de la butonieră cuprind în căldura palmelor doua inimi reflectate în oglinda cerului într-o singura simțire a infinitului... adunându-se-n buchete despletitele comete peste inimi desuete scriu cu vraja verzi vraja verdelui scrie sonete cu inima ei reflectandu-se in iubirea palmelor tale, apoi le aduni în buchete < /i>. Eu am încercat să rătăcesc coclaurile necugetate între himerele descântate de luna plină pentru a sorbi din răcoarea versurilor tale. | |
| = ! | Maria Prochipiuc [21.May.04 10:10] |
| ... | |
| = Cu intarziere... | Vasile Mihai [24.May.04 11:46] |
| ...reusesc sa raspund cu drag vizitelor si gandurilor voastre. Va multumesc pentru ca existati si ma cititi cu inima deschisa, tuturor. Dan, vizita ta si "lumina" aprinsa ma onoreaza. Camelia, cuvintele tale imi vibreaza adanc in suflet. Maria, o analiza frumoasa, un suflet exprimand un alt suflet, intr-un mod atat de expresiv si sensibil. Un vis cu ochii deschisi, un izvor, un copac indragostit si iertator si un pas in doi intr-o dupa amiaza de primavara, pe o poteca ascunsa. N-am sa uit! | |