| = "instanța amână deliberarea" | Silvia CALOIANU [02.May.04 13:19] |
| Ei! :( Stai acum sa-mi revin... Unde e Nichita Victoria aceea plina de viata si pusa pe ghidusii? Nu! Nu mai pot spune nimic. Stai sa-mi revin... | |
| = atat de putin | Cristiana Miu [02.May.04 13:32] |
| Text greu, apasator, crancen. Final de execeptie. Si in rest tacere. Ssst... sunt ultimele acorduri de Bach. Atat de putin mai imi ramane de spus. | |
| = Retrospectie | Adrian Munteanu [02.May.04 15:57] |
| Întrepătrunderea între notația cadrului real ( al tribunalului ) și trăirile personajului, crează o stare de adâncă retrospecție, minuțioasă și expresivă. E drept că apăsarea domnește în tot, dar cât de adevărată și justificată este ea. Înțeleg că este aici un alt ton decât acela cu care ți-ai obișnuit lectorii. Cu atât mai bine, pentru diversificarea posibilităților și pentru reala disponibilitate pe care o manifești pentru introspecție. | |
| = ne-parere | silviu dachin [02.May.04 18:58] |
| poate ca asta e frumusetea vietii: nu ni se anunta moartea! finalul imi intareste o veche dar neexprimata convingere: Bach stia cam multe despre noi... | |
| = raspunsuri | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| Silvia, Cristina, am simtit nevoia sa scriu iar despre asta. Nu ma intrebati de ce. Adrian, Silviu, poemul este pus la personale tocmai pentru faptul ca a fost trait cu adevarat. Majoritatea poemelor mele fac trimitere la acest eveniment. Sa zambim, totusi:) | |
| + lumina nu | Florian Silisteanu [02.May.04 20:36] |
| tribunalul florilor condamna la viata.cit despre sentinta........ai vazut doar cum lumina nu se dezbraca de tine.....dovada ca suntem ....si dincolo de poezie | |
| = =Soarele si .... luminarea; | Pop Began V Ioan [02.May.04 21:28] |
| Dincolo de viata Oamenii traiesc si invata.. Zi de zi: Dezvatarea Soarele-i risipitor in ceata Si niciodata luminarea! Chiar daca a ei povata Ne arata cat de grea e departarea... Desertice simfonii inalta vantul vremii Colindind pustii, La ceasuri triste de... vecernii! Sufletul inaltat la cotele durutelor taceri Amuteste vorbele deliberativelor pareri. Destinul de-si amana pronuntarea Soarele topeste-n caldura vietii luminarea. Desertul insusi cel colinadat in vremuri doar de vant E azi un paradis al unei vieti inimaginabile pe nisiposul pamant Care, de-o vesnicie intreaga, tacut Canta intr-un ritm alert greu de-ntrecut. Un poem care-mi place. Nu stiu daca am si reusit sa relev asta-n randurile mele o imbinare de realitate contextuala si textuala generata de lectura poemului. | |
| = nu uita | Tudor Negoescu [03.May.04 08:46] |
| Sînt colegi pe acest site care ne citesc, ne spun că apreciază textele, dar ar vrea să fie mai optimiste, mai pline de viață. Eu îți zic: Fii așa cum ești, cu trăirile-ți nefardate, cu stările tale poetice sau nepoetice, cu nevrozele tale, cu amintirile-ți vii! Și, mai ales, nu uita, nu uita... | |
| = Ioan, Tudor | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| Ioan, multumesc pentru apreciere. Tudor, Tudor si iar Tudor, am scris poemul asta manata de-o amintire (Și, mai ales, nu uita, nu uita...) dupa o vizita acolo. Stii bine ca 15 ani petrecuti langa cineva nu se pot uita asa usor. Si cum ziceam...zambim?:) Zambeste-mi! | |
| = victoria | ioan ravel [03.May.04 09:30] |
| "Ce bine sa fi fost un rac autentic, sa merg constant inapoi. Te-as intalni printre amintiri si dupa ce te-as gasi nu ti-as mai da drumul, te-as tari cu mine , sa ne iubim tineri si nevinovati, dupa care ,mereu inapoi ,te-as tari mai departe, spre copilarie, ne-am juca inocenti, pana ce ,obositi de joc si de inocenta, am disparea-ntr-un mit. Dar nu sunt un rac autentic, in zadar ma tot laud cu zodia mea, sunt condamnat sa merg inainte si tot ce pot e sa tarasc intre clestile mele de rac toata memoria mea,fara sa cedez nimic,nimic,nimic, cu riscul ca povara ei uriasa sa ma ucida intr-o zi." cred că sunt ale lui paler si mai cred ca tudor avea dreptate... nu uita! | |
| = ma uit...uitandu-ma | IonutS [03.May.04 12:35] |
| sa ma autentific...zic ca sa zic si eu... ma autentific... ma uit...si ma uit...si ma uit... la un moment dat il vad pe unu cum se uita la mine iau palma din barbie si zic... Doamne cata durere... | |
| + si ea era mandra! | Pop Serban Rares [03.May.04 17:41] |
| da,da,da! super. exact asa mi-am imaginat transpunerea poetica a procesului lui Isus. e plina de incrancenare poezia asta. e umana. exact asa cum trebuie. o stelutza plina de mandrie | |
| = raspunsuri | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| Ioan, trecerea si semnul lasat de tine ma bucura. Ionut, inchidem ochii, intindem mainile si asteptam sa ni se aseze cuminti in palma dorintele. mai tii minte? ...si nu in ultimul rand multumesc lui Serban (sau Rares?). nespus ma bucur pentru cadou. | |
| = "țipătul meu dă ocol întregului cer" | Farcău Pavel [03.May.04 21:23] |
| gata, acum am citit pe-ndelete textul, e bine că l-ai pus la personale, aș vrea să spun ce remarc aici, dar nu pot...pur și simplu nu pot...totuși "mă ridic mă întorc promițând singurei mele șanse că mă voi reîncarna după fiecare zi trăită fără tine"....versul acesta face cît toate celelalte, îmi place mult cum sună "promițând singurei mele șanse"....e pe muchie de cuțit totul aici, înfiorătoare acele ipostaze ale celui care e "nevoit" să se prezinte...inculpatul...e atîta "vinovăție"....atîta "frenezie". finalul e puțin neașteptat....spun asta pentru că Cioran afirma undeva că ascultîndu-l pe Bach, viața e suportabilă și într-un canal....și avea dreptate....am ascultat aproape tot Bach...și e adevărat... păct că nu ai pus ca "sound" ceva din bach...ar fi fost divin... resurile acestea m-au întristat ps. am scos bucata aia muzicală, o s-o pun într-un mod "lagal" pa :):) | |
| = Si in desert sa descoperim singura oaza... | Daniel Dinescu [08.May.04 02:21] |
| Primite sa fie lacrimile... 'Uitarea nu e buna' zicea o verisoara de-a mea cand eram mici, stiu ca nu ai cum sa uiti, dar eu te indemn sa te descarci, deci scrie! Plecaciune si impreuna-jelire... Cu drag, Daniel | |
| = doare | Mihaela Maxim [25.May.04 12:13] |
| cu lacrimi... | |