| + Ipostaza însingurării totale a unei femei | Dragoș Vișan [26.Apr.23 07:30] |
| Cutremurător. Nici un știi, ca cititor, cum să comentezi despre suferința imaginată de eul poetic atât de fain, încât își imaginează că ar fi un câine al nopții vieții, gustând varul Lunii. Întunericul o urmărește pe Idealia, însă nu poate depista, prin mersul său aproape lipit de ziduri, direcția. | |
| = Întunericul și lumina | Dragoș Vișan [26.Apr.23 07:35] |
| Cea mai importantă secvență lirică este aceasta: "nu știu de unde vine și unde se duce întunericul mă țin după el și el nu fuge de mine îmi aruncă o bucată de lună ca la câinii flămânzi". În contrast, în ultima secvență a poemului "va urma" apare o altă lumină decât cea artificială ori a Lunii, una venită după starea de rău absolut. Am impresia că Idealia își imaginează aici că deja moare, devine umbră, apoi ea însăși rămâne în noapte o lumină năucitoare. | |