| = oameni nonarmonici | prietenul necunoscut [30.Jan.14 17:10] |
| idea singura, n-are cu cine sa fie armonica... armonia are sens intr-un sistem... iar frumusetea... probabil ca n-ae un sens interior, dar sigur are unul exterior... rar se intampla ca cele doua sensuri sa coincida. poezia e extrem de interesanta, ca viziune... despre univers si relativizarea omului la el... prin traditie, oamenii sunt nonarmonici... intr-un univers a carui armonie suntem incapabili s-o percepem, dar o inventam in forme care sa ne convina... singura problema pe care o am, dar e una strict personala, e de ce trebuia sa-ti arate Dzeu toate aceste lucruri? in rest, o poezie superba... | |
| = tu iti poti aduce aminte | notquiteso [24.Oct.01 16:43] |
| de obicei sunt ingrozitor de critica. dar acum nu:) spui lucruri pe care le stim cu totii, sau mai bine-zis le-am stiut. multi dintre noi le-am uitat. :)) | |
| = aluat | DoDu [05.Apr.02 08:15] |
| Domnule Hermann, asta e nume romanesc? De cand am umblat eu sa inteleg ce e cu bing-bang-ul asta si nimeni nu ma putea lamuri. Acuma mie imi place mai mult poezia de cat explicatiile, te rog sa nu te superi. Care va sa spuna matale ai facut un scenariu si apoi ai scris poezia dupa el. Eu te-am vazut in poza si am vazut ca ai ochelari, este explicabil ca iti plac scenariile. Si mie mi-ar fi fost frica daca eram in locul matale langa Dumnezeu si sa vad toata mestecatura aceea de lumina si intuneric, de forme si timp si spatiu intr-un singur aluat. | |
| = clipe? ani? | Megophiasul [08.Apr.02 00:37] |
| "Lin, inceputul se curbeaza, devine cerc, apoi o sfera, in care noul se roteste intr-o spirala efemera, cu doua capete incerte, de absolut si de sfarsit, doua frontiere care leaga nimicul de un alt nimic. La mijloc, prins este misterul din existenta lumilor. Nucleul sensului e timpul prins in capcana sferelor. Nascuta din gol, o lumina facu in haos o ruptura, un suflu groaznic ce in neguri a dat o sumbra lovitura, iar valul alb se tot intinde, indepartand groasele neguri. Din loc in loc, valul fierbinte alunga recile vartejuri, pustiul negru se destrama, pierzand continuu din volum, haosul rece parca geme de teama de-a nu fi infrant. Victoria luminii pure se raspandeste-n univers, stralucitaore astre calde se nasc continuu si plutesc in marea abisului aspru, a carei forta e slabita. Lovit este oceanul negru, intunecimea-i pedepsita, materia triunfa-n spatiu, iar golurile incep a se umple. Din neant apar corpuri ciudate, devin din ce in ce mai multe, incet incet, prind sa ia forma in roiuri large galaxii, mari nebuloase se formeaza in vidul rece, mii si mii. Un furnicar de constelatii cu al lor numar infinit creeaza gauri de lumina in intunericul slabit." | |
| = ->Megophias | Hermann [08.Apr.02 07:31] |
| Interesanta viziunea ta! Nasterea Universului privita din punctul de vedere al restringerii vidului. Imi aduce aminte de sfirsitul cartii "Intersectia Einstein" de Samuel Ray Delany, in care descria rasaritul soarelui in felul urmator (citez din memorie, asa ca s-ar putea sa nu fie exact): "Pe cind dimineata ardea oceanul cu fierul rosu, intunericul a apus la capatul indepartat al plajei". Frumos, nu? Apune Noaptea... | |
| = candid camera | stihuri [06.May.02 21:41] |
| nu sunt in masura sa emit pareri si imi cer scuze ca o fac.de fapt,nu-i o parere, este o intrebare, o intrebare pt Megophiasul:noul se roteste intr-o spirala?dar,vechiul unde-i?apoi,daca se roteste intr-o sfera,cum umple spirala intreaga sfera?sau nu o umple?si ce dracu spui:"inceputul care se curbeaza"?cum se poate curba un inceput?esti dement?eu sunt,dar nu te prea inteleg.deci suferi de altceva.oricum,eu nu sunt in masura sa pun un diagnostic.eu doar intrebam... si ca sa continuu:intunericul slabit?ce-i asta?ori intuneric,ori lumina.poate ai vrut sa spui penumbra? te rog sa ma lamuresti si pe mine,daca ai buna vointa.dar sa fie ceva scurt si intr-un limbaj accesibil.sau cum vrei tu.poate...poate... pricep. | |
| = Senina | Licorna [30.Jul.02 16:48] |
| Descopar abea acum aceasta poezie. Si imi place incat nu pot sa nu o spun. Curge ca si cum ai povesti un vis. Are multa armonie dar si frumusete. Delicatetea finalului mangaie si ma face sa recitesc de la inceput. E o viziune care nu pare sa vrea sa se ia la tranta cu filosofia. Si intunericul se vede si se pipaie si se soarbe, la fel ca si lumina, ca si zambetul. | |