| + e pur si mouve! | Luminita Suse [16.Feb.04 03:48] |
| Am lăsat câteva zile să treacă de când am citit poezia. Impresiile au prins alt contur și am înțeles de ce am fost inițial medumerită de conținutul ei. Deci, nu știu dacă pot să o încadrez în curentul postmodernist. Așa ceva mă așteptam să citesc de la tine, un tânăr, și cu puțină imaginație - fiul meu. Seamănă foarte mult cu ceea ce aș fi scris eu, și având în vedere distanța mamă-fiu, conflictul între generații, blah blah blah, nu înțeleg de ce ai evoluat în acest sens? Cum să-mi explic? Nu mă înțelege greșit, din punctul meu de vedere e o poezie remarcabilă pe vers pătrat, pe adevăr și eleganță la puterea n, care îndeamnă la reflecție, genul acela foarte aproape de inima mea. Ce te-a determinat să scrii așa? Unde sunt afirmațiile teribiliste, postmoderniste, revolta, șocul, negația? O poezie de o maturitate tulburătoare, vibrație de nivel înalt, integrare cosmică! Dar ce nu este?!? Bravo, fiule! | |
| = comentariu la comentariu | Virgil Titarenco [16.Feb.04 04:46] |
| în general mă abțin să fac comentarii la comentarii dar... sper să nu vă supărați dar se scrie "e pur si muove" | |
| = Vi(r)gil | Andrei Horia Gheorghiu [16.Feb.04 14:18] |
| Mi se pare ușor amuzant. Nu pot să spun că nu ai dreptate în legătură cu "muove", dar mie mi se pare evident că e un "typo". Când scrii repede se întâmplă să inversezi taste. Adică mie mi se întâmplă. Din păcate, comentariile pe poezie.ro nu sunt re-editabile. De fapt, din fericire. Oricum, e bine că mai există și oameni vi(r)gilenți pe site. | |
| = tăcerea cu două tăișuri | Tudor Negoescu [16.Feb.04 14:39] |
| „și totuși se învârte” șopteau vocile în tăcerea cu două tăișuri Mi se pare o imagine demnă de a fi semnalată...și memorată. | |
| = mea culpa | Luminita Suse [16.Feb.04 15:51] |
| Of, mereu greșesc ceva, scuze. Am verificat textul comentariului dar la concluzie nu m-am mai uitat. Damn! Andrei, nu mi-am primit răspunsurile... | |
| = Un soi de răspuns... | Andrei Horia Gheorghiu [16.Feb.04 19:44] |
| Speram să scap fără să-ți răspund, Oriana. Mi-e greu să răspund. Poate mai greu decât să scriu un poem. Scrisul nu este o modalitate mai deșucheată sau mai teribilistă de a spune ceva ce știu deja. E un fel nou, fascinant, de a mă descoperi în primul rând pe mine. M-am surprins recitind texte proprii și descoperind lucruri despre mine pe care nu le știam în momentul postării textului, care au prins contur și sens în lumina unor întâmplări ulterioare. Cred din ce în ce mai mult că poezia este cea mai directă cale pe care o am spre mine, cel sumbru, cel tăcut, cel adânc. Cel pe care nimeni nu îl știe, nici chiar eu. Fără această permanentă aflare de sine, probabil că m-aș fi plictisit de scris după primele două luni. De aceea nu cred că pot fi post-modernist decât în măsura în care post-modernismul se află deja în mine. Eu mă văd cel mult manierist, asta în cazul în care eul meu este inevitabil legat de anumite trăiri și implicit de reprezentarea lor în cuvinte. | |
| = Lectia de poezie | Andu Moldovean [24.Jun.04 14:24] |
| Un poem reusit, o proiectie in alb-negru a unui Univers marginit de perceptii, mare si putin ostil, in continua miscare, doar atat cat cei doi sa se intrebe mereu unde si daca sunt cu adevarat. Multzam de lectura, Mr. NuBru! | |