| = uite ca am venit | Bianca Iulia Goean [22.Sep.04 10:24] |
| George, finalul mi s-a pare fantastic, parca as asculta un final al unui concert de Beethoven... "cu alte cuvinte accelerațiile anotimpurilor sunt copiii gemeni din flori de gheață, de mucegai, "De nu mă uita" sau a "Florii Soarelui Pătrat"."imediat ce s-au întâlnit pe pianul lui Alex, în ochii căruia se oglindește un curcubeu semicircular, care înalță Eroic cortina pentru un Beethowen atemporal, al tuturor dimensiunilor..." Imi place ce ai facut tu aici, cum te-ai jucat cu universalitatea regulilor matematice... mi-ai adus aminte de prietena mea din liceu, matematiciana ;-) numai ea stia sa imi spuna cata poezie este in matematica... incearca sa editezi textul, ai cateva mici scapari de ortografie (sa ii imparti pe caprarii, l-a creat pe Vivaldi). Nu am inteles ce au bagat Vivaldi si Bach in buzunare? in alta ordine de idei, am vazut ca ai o pauza in creatie. | |
| = Bianca Iulia Goean- Altfel de buzunare | George Bălan [22.Sep.04 18:57] |
| 1.Aici, nu uita, eram într-o lume modulo patru: o lume aparte, dacă vrei o lume în care se găsește atomul de Carbon, care acceptă doar patru valențe, spre exemplu, unde, nu avem infinit, nu avem numărul cinci etc. și practic… sîntem într-o imposibilitate de a-l înțelege chiar și pe D-zeu, unul din atributele Dumnezeirii, conform lui Kant, fiind infinitul. Și-atunci, pentru că nu pot accepta absența lui D-zeu, în nici o lume, putem evada fie prin genialitate (aici e cazul lui Vivaldi și Beethowen), fie prin ignoranță, întîmplător, cu mintea unui copil (Alex, fiu-meu). Aici, ai putea să mă întrebi ce caută Vivaldi &Co într-o lume modulo patru, iar eu am să-ți răspund că este vorba doar de spiritul lor. Vivaldi și Beethowen, în lumea modulo patru, n-aveau octave ci doar patru note, dar, prin acumulare și genialitate au reușit să facă saltul spre o nouă lume. Acele buzunare sunt, dacă vrei, undeva, în mintea lor, ca niște dosare. Ele nu sunt aici decît expresia posesiunii, a dreptului de autor, a operei de creație cunoscute care, din fericire, poartă un nume. Mai mult decît atît, așa cum am spus-o, această acumulare s-a făcut cu voința lor, printr-o muncă asiduă, peste limitele oricărei acceptabilități umane. Să fii surd și să compui… 2. Era vorba de radicalii liberi… 3. I know… | |
| = Bianca Iulia Goean - Mulțumesc pentru observație | George Bălan [22.Sep.04 19:03] |
| Mulțumesc pentru observație, chiar greșisem. Iar acum te invit, dacă dorești, să rămîi în același "registru" și să lecturezi "Despre forme" | |
| = absenta Lui in finit? Sa nu fie! | Bianca Iulia Goean [22.Sep.04 22:57] |
| George, iti multumesc pentru ca ai aprins putin lumina in soarele acesta... ;-)) iti dai seama ca nu aveam cum sa prind totul, a trecut prea mult timp de la liceu incoace... alminteri mie imi placuse ideea cu infinitul care trebuie sa isi gaseasca loc in finit, dar sa stii ca nu-i atat de imposibil, pt ca uite, accepti tu sau nu, Dumnezeu se salasluieste cel mai bine in adancul nostru, iar noi... cat de finiti suntem, mai ales cand ne cuprinde necredinta... evadarile tale, de altfel, sunt bine culese. desigur ca cel mai aproape mi-a parut Alex (m-am gandit eu, de!), ca am si eu copila mea cu nume de cer acasa, nu stii? ei, cu buzunarele intelesesem si eu, na! ;-) dar nu intelesesem ce anume varasera "cate una", ca nu prea reiese din text, pare asa picat din cer ;-) in cu totul si cu totul alta ordine de idei, asa, ca m-am prins eu cam care ti-e meseria, poate ma inveti si pe mine o chestie. ym logic: bianca_goean. tks. | |