| = parere | ion amariutei [21.Sep.03 21:09] |
| *fara stiinta de a fi bune iluzii/ sanii si picioarele lor frumoase/ imi spun la fel de mult/ ca pantecul zeului/ imobile in tipatul lor rece de statui/ cenusii sunt, la fel ca absolutul* mi se pare cam stagnant. *zeul* apare cumva ex machina, nu prea ii vad rostul. *sunt mai puternic decat iubirile mele/ mai viu decat insusi Walt Whitman/ trupul meu mirosind a fum/ nu danseaza dupa ritmurile stranii/ ale deznadejdii* parca e prea retoric, chiar considerand ca inchide paranteza deschisa la inceputul poeziei. in schimb, strofa a doua mi se pare fara cusur, cred ca de fapt nici nu are nevoie de prima. | |
| = ion amariutei | liviu dascalu [27.Sep.03 00:45] |
| Sunt intrutotul de acord cu cele spuse de tine. Imi dau seama, cu aceasta ocazie, ca nu poti vorbi o limba careia nu-i construiesti, mai intai, o gramatica. Eu il folosesc pe Whitman, dar nu i-am facut loc in cadrul stilului, limbajului meu, nimic nu-l anunta, iar prezenta lui e vizibila doar mie. Whitman isi poate permite sa fie prea retoric, intrucat ofera mai multe chei spre depasirea acestui impas, eu ii preiau doar cateva masti. Poate ca ar trebui sa incerc mai putine lucruri. Mi-e greu sa armonizez suprarealismul unor poeme de-ale mele cu stilul direct al altora, stilul de notatie fulguranta al poemelor scurte cu elanul retoric al altora, prezenta, in fine, obsesiva, a unui "eu liric", a unei subiectivitati dispusa sa incerce oricate masti, cu tentatia omniprezenta de a rezolva totul printr-o formula cat se poate de concisa, avand avantajul concentrarii. Multumesc pentru comentariu. Ma bucura revenirea ta, de luciditatea unui asemenea comentator am mereu nevoie. | |