| + nu brublem | Anca Veronica Anghel [18.Sep.03 06:14] |
| "pe atunci totul părea atât de simplu " "nu ne gândeam la fericire" Pe atunci trebuie sa fi fost bine... Sunt incantata sa iti citesc acest poem Andrei. Atmosfera cuvintelor este concentrica catre un primordial " mult mai inalt si mult mai curand". Acel primordial ce pare la indemana oricui si totusi este suspendat de "tavane oarbe". Mi-a placut ! Te felicit. Anca Veronica Anghel PS: Am o singura nedumerire. M-a obosit "lemnaria" din versurile de mai jos, desi le inteleg semnificatia si intentia cu care au fost scrise: lemn/ paltin/ sau altceva/spre inalt/poate stejar. "întinși pe paturi din lemn de paltin sau altceva mai deschis spre înalt poate stejar" Poate doar mi se pare... | |
| + acum in altadata | Geta Adam [18.Sep.03 15:25] |
| pe atunci totul parea atat de cerc apoi s-a inventat simplul, mai stii? Andrei, din altadata incerc sa-l descifrez pe acum, e parca o deschidere mai tarzie a irisilor. Fain! | |
| = Dominique, Michelangelo | Andrei Horia [18.Sep.03 17:01] |
| Paltinul simbolizează întinsul, orizontala aici, iar stejarul este înaltul, verticala. Paltinul este un lemn foarte moale, în care se lucrează foarte ușor, dar care se întărește în timp, prin contact prelungit cu apa. Tocmai de aceea într-o gospodărie țărănească ciubărele, căucele și jgheaburile se fac din paltin. Arca lui Noe era din paltin. Stejarul (quercus cerris) este supranumit cerul. Denumire ale cărei origini îmi scapă, dar are probabil legătură cu măreția coroanei sale bogate, rotunde și dese, poate și cu faptul că este preponderent la câmpie, unde pare să "sprijine" bolta. Mai multe nu știu nici eu. Ce știu însă este că mă întorc de fiecare dată cu bucurie pe poezie.ro indiferent de unde vin și că mă simt acasă aici. Simt că tot ce fac are rost și că nu sunt singur în ceea ce simt. | |
| = opinia mea | liviu dascalu [18.Sep.03 17:40] |
| Naivitate trucata: "(apoi s-a inventat cerul, mai stii?)". "trasam cercuri in jurul lumii"; mai avem oare acces la simbolismul circularitatii? Nu cred, aici ni se povesteste despre o emotie la care nu avem acces, si se recurge la argumentele cele mai indemana: simbolul cercului. Ei bine, nu ma convinge. "obiceiul ciudat/ de a descrie lucruri fara nume" e o simpla reflectie etnografica: limbile evolueaza in sensul simplificarii lor, descriptiile sunt inlocuite de nume. Iarasi, se recurge la semne aflate la indemana. De ce nu intri in acele descriptii? De ce nu incerci sa dai viata unor "nume" obosite? "ne temeam de moatea prematura a intentiilor". Dar, daca era un fel de paradis, cum se poate sa te temi in acest fel? Calcularea sanselor pe viitor are legatura cu gandirea despre fericire, de fapt e cam acelasi lucru. Bine, poezia isi poate permite contradictii. De fapt, nu contradictii, oximoroane. Aici e o contradictie si atat. "totul parea atat de simplu". Poezia nu se face din enunturi generale, ci din explorarea unor posibilitati, incarnarea unor "idei". | |
| = Părerea mea | Andrei Horia [18.Sep.03 19:12] |
| Domnule magister, iți mulțumesc pentru atentia acordata acestor gânduri răzlețe. De mult nu am mai primit o critică la adresa scriiturii mele, iar comentariul tău (dacă vă deranjează ideea adresării la persoana a doua singular, vă rog să considerați întreg acest comentariu la plural - însă îmi place să cred în apropierea între membrii acestei comunități și în lipsa formalismului) nu poate decât să mă bucure, în măsura în care descopăr că există oameni care găsesc că am unde merge înainte. Nu pot să nu remarc faptul că ai căzut în păcatul major al oricărui critic, acela de a da o definiție poeziei. Eu nu îmi mai permit să definesc poezia, admit că am făcut-o în trecut, dar îmi place să cred că învăț din propriile greșeli. Poezia este în fiecare zi altceva chiar și pentru aceeași persoană, cu atât mai mult pentru un grup de persoane și asta nu este o definiție este o delimitare, de fapt o nelimitare, a cadrului. De fapt, despre asta este vorba, despre cadru. Eu tot ce îmi doresc este să creez un cadru pentru cei care îmi citesc rândurile. Fiecare vine și pune acolo conținutul său. Dacă își dorește poezie, va pune acolo poezie, dacă nu, va pune altceva. Ideile generatoare ale acestui poem: "Să numești înseamnă să ucizi". "Să descrii un lucru înseamnă să-l limitezi". "Fericirea este acel lucru care ni se întâmplă fără să știm și a cărui măsură nu o aflăm decât atunci când o pierdem". "Numai fericiții nu se gândesc la fericire". Restul sunt amănunte, un fel de pitoane înfipte într-un zid pentru a facilita ascensiunea alpiniștilor. Traseul pe care îl alege fiecare este la libera sa alegere, dacă vrea își poate înfige el altele în munte. Eu îi spun doar de unde pleacă și unde ajunge. Uneori nici asta... pentru că în sus e ceață și nici eu nu știu ce-i acolo. Cât despre întrebarea retorică "mai avem oare acces la simbolismul circularității"... mă întristează și nu puțin. Îmi aduce aminte că trăim într-o lume în care totul se bazează pe cartele, accese, lacăte. Avem acces la absolut orice și avem dreptul să ducem exact cât putem duce. Avem dreptul să fim fericiți, chiar dacă au mai fost și alții înaintea noastră. Teorema lui Pitagora a fost reinventată de sute de ori de către oameni care nu o cunoșteau, unii chiar copii. Deschide ochii, Liviu, și privește în jur. S-a spus tot. Înaintea noastră au fost și idioți și genii, astfel încât șansa să spunem ceva original este infimă. Chiar și aceea de a gândi original este foarte mică. Tot ce ne rămâne de făcut este să fim sinceri cu noi înșine, pentru a putea fi sinceri unii cu alții. Bogdan Geană a dat cândva un exemplu foarte bun. "Pe vremea lui Mozart, partitura scrisă de el era originalul. Astăzi, acesta este originalul..." a spus ridicând un CD original de pe masă... | |
| = raspuns | liviu dascalu [18.Sep.03 20:44] |
| 1. Ce ar insemna sa definesti poezia? A defini inseamna a pune niste limes, hotare, ar fi un gest reductiv. Or, eu am spus doar ca poezia consta din "explorarea unor posibilitati", incarnarea ideilor, ceea ce foarte vag si indeterminat. Nu poti face poezie doar din enunturi generale, nu poti ramane in cadrul redus, limitat, de-finit al celor deja spuse, vazute samd. Deci, nu definesc, nu limitez poezia, nu ofer un pat al lui Procust. 2. Cam asta spui si tu: "Sa numesti inseamna sa ucizi", ceea ce e valabil, dar numai in poezie. A numi serveste si in explorarile teritoriilor virgine, unde e nevoie de ordine. Acolo, ordinea, numirea inseamna viata, nu moarte. Si cu asta apar dreptul la existenta al criticii. 3."Numai fericitii nu se gandesc la fericire". E starea celui suficient siesi, cel care traieste plenitudinea. Stare care nu admite teama de "moartea prematura a intentiilor". Cand faci poezie din enunturi generale ajungi la contradictii. Daca erau doua metafore incongruente, as fi putut sa inteleg. Nu mi se pare ca e cazul. 4. Nu e adevarat, azi mai mult decat altadata, ca totul a fost deja spus. Pe vremuri constiinta intertextualitatii era chiar mai acuta decat in prezent. Autorii poemelor homerice se simteau atat de dominati de spiritul timpului incat a-si lasa amprenta pe text li se parea o dovada de orgoliu vulgar. Vergiliu, Dante aveau o constiinta acuta a datoriei fata de predecesori. Daca tu crezi, intr-adevar, ca totul a fost spus deja, ar trebui ori sa nu mai scrii nimic, ori sa emiti texte fara semnatura. Spui: "Simt ca tot ce fac are rost si ca nu sunt singur in ceea ce simt". 5. Singura mea nemultumire este realizarea tehnica a poemului tau. "Ideile" generatoare puteau fi acestea, puteau fi altele, nu conteaza, in sine, ele nu au valoare artistica. Oricum au o validitate limitata, in functie de contextul in care le folosesti; nu sunt imune la critica. Sunt mereu dispus sa admit ca partenerul de discutie are dreptate. Astept eventuala ta replica. | |
| = Să auzim de bine | Andrei Horia [18.Sep.03 22:18] |
| Singurul lucru pe care mi-a părut rău că nu l-am menționat în comentariul anterior a fost obiecția la exprimarea ta "Ei bine, nu ma convinge." Pe mine poezia nu mă convinge și sper să n-o facă niciodată. Probabil că ai vrut să spui însă că nu te atrage, nu e pe gustul tău. Oricum, bag sama că spunem același lucru, fiecare pe limba lui. Ne-am putea răstălmăci spusele sau nespusele la nesfârșit, dar sunt de părere că mai bine am face-o pe viu, la un pahar cu vin fiert, pentru că vremea berii s-a cam dus. Sper să poți să ajungi la cenaclul poezie.ro. Detalii despre reluarea cenaclurilor vor apare probabil curând într-un editorial. | |