| = superb! | Alma [10.Mar.03 19:50] |
| Tu nici nu banuiesti cat de mult mi-a placut casa ta din rai, chiar si asa, facuta din resturi de stele ramase de la Marea Imprastiere a lui Dumnezeu printre noi, printre cuvintele tale, superbe cuvinte. Tu nici nu banuiesti cat de mult mi-a placut poemul tau. | |
| = vizorul empatic | amaradaminda [10.Mar.03 20:00] |
| ioana, am simtit cum mi se increteste pielea (se accelera ajungerea serpuitoare a unor riduri). poezia asta emana o lumina sfasietoare. | |
| = Din cuibul motivatilor | Megophiasul [10.Mar.03 20:23] |
| Comentariu? Ce comentariu? Fara cuvinte. | |
| = poarta | motzoaca [10.Mar.03 22:48] |
| M-a atins si pe mine( ca am si eu vizor empatic, deh), o singura perna care fulguia, primeste si de la mine o pana! | |
| = mai tin minte | Enigma [11.Mar.03 00:54] |
| Casa din rai pe care o aveai isi are umbra pe site, nu umbra, de fapt aici esti pe o veranda a ei si nici nu banuiesti. | |
| = de citit! | Trandafiras [11.Mar.03 17:29] |
| Am rămas paralizată de uimire! Doamne, parcă ai scris despre mine, atât de mult starea mea se identifică cu starea pe care, probabil, ai avut-o când ai scris versurile astea. Mă mai mir doar că nu ai primit stele, să-ți faci o altă casă în rai. Dar ți le dau pe ale mele, toate câte le am. | |
| = No ofense, dar prea curge | Cheela [11.Mar.03 17:48] |
| Nu știu de ce, dar mie mi se pare că are prea mult calm textul acesta... curge prea lin... cred că mă atingea mai tare dacă avea o smucitură pe undeva, o parte mai în forță, care să mă țină mai trează. Părerea îmi aparține, bineînțeles! | |
| = curge, cheela, curge... | SILVA [11.Mar.03 22:44] |
| Asa e, prea curge, ca un rau intr-o albie mult prea bine definita...de amintiri, umbre, raze... curge spre prabusire... | |
| = Singurătate în doi | Eugen Matzota [01.Apr.04 12:31] |
| Ceea ce mi se pare demn de remarcat la această poezie este capacitatea ei de a transmite în doar câteva enumerări de fapte, evenimente și stări drama ne-comunicării, aceea pe care o credeam pierdută în secolul și mileniul trecut. Este vorba de tristețea resemnată a singurătății în doi. | |