| = de atata iarba | motzoaca [02.Mar.03 01:06] |
| Ionut, plecasem si eu cu cercul prin vecini, dar am dat de poezia ta care m-a facut sa ma intorc.Tu acela, noi ceilalti e de efect, ca si "nu mai gaseam sangele de atata iarba". | |
| = re: de atata iarba | motzoaca [02.Mar.03 01:07] |
| A doua oara ma intorc din vecini, plecata fiind cu cercul si sorcova pe motiv de poezia dumneavoastra. Spuneam( eu celalalt) ca titlul e de efect, penultima strofa buuna, iar ultimele doua versuri fac toti banii. | |
| = inorog | armonie [02.Mar.03 01:34] |
| Cred că am citit prima strofă de 10 ori. Interesantă! Termenul tehnic, sentimentul de lipsă a persoanei dragi crează o imagine deosebită. Dacă mă gândesc mai bine, nici granița de est nu este întâmplător acolo. La fel de interesantă și foamea de piatră plecată prin vecini! Mi-a plăcut! | |
| = Ce minunatie ! | Dominique [02.Mar.03 11:45] |
| Ino, de ce mi-a scapat mie poezia asta ? Cel mai , si cel mai mi-a placut prima strofa. Ce minunatie de idee "va fi pastrat din tine/ un rest, ceva ...o umbra" dar finalul este mortal "si nu mai gaseam sangele/de atata iarba". Ino, tie ti-e dor tare in poezia asta. Ce sa mai zic de un asa frumos de poezie.Minunat, minunat de trei ori minunat :) | |
| = Cercul | nu brublem [04.Mar.03 08:27] |
| Ultima oară când m-am uitat, răsărea soarele de peste granița ta... Era granița cu credința. Apoi, probabil din foamea cuiva, toate zidurile au dispărut (ori s-au pierdut, ori s-au stricat) și ca toate lucrurile frumoase, până și lumina moare, dar sângele nu-i ultimul niciodată... și nici iarba. E o înșiruire de elemente ce formează un cerc... Cercul acela cu care mergem când suntem mici sau mari, sau care ne merge premerge pre noi, generație după generație. | |
| + inorogul | Oriana [06.Mar.03 20:36] |
| De cand ai postat aceasta poezie m-am tot gandit la un comentariu pe masura. Am scris vreo doua dar cand le-am trimis au disparut complet. Deh, ai zice ca o vointa divina hotarase ca nu era niciunul complet distilat si de aceea ingreuna accesul la site. Mi-a placut ideea desprinderii de sine si analiza exterioara. Nu stiu daca ai intentionat sa simbolizezi ceva anume din fiinta ta prin granita de est. Privind din exterior, vestul tau e estul privitorului - si acolo e inima. Gresesc? Tot gandind la versurile tale, am scris si eu ceva dar te-am “epigonizat” jalnic pentru ca nu am putut realiza aceeasi simplitate profunda. O astfel de poezie se scrie rar. A fi de piatra e la nivel de necesitate imperativa in ultimele tale poezii. Cauti calea intr-o vecinatate ludica (eram copii si ne jucam cu cercul) cu forme geometrice perfecte. Am observat ca incerci o oarecare modernizare a vocabularului dar cred ca acest gen de exprimare bazat pe putine cuvinte inedite (nu neaparat neologisme) iti reuseste foarte bine. Unele mi-au parut cautate si implantate cu forta in versurile tale, amintesc aici cuvantul acela groaznic - concasor. Finalul, eh, aici e aici! Te prezinti in prezent ca fiind omul ce odata ducea doua cununi de spini dar e marcat acum de insemnele renasterii ce se hraneste ca iarba deasa din sangele scurs in pamant. O poezie remarcabila... nu mai am alte cuvinte. | |