Comentariile membrilor:

 =  Vreau sa scriu si ceva de bine
cineva sincer
[30.Jan.14 17:10]
Ar fi de remarcat la acest text o anume fluenta a suvoiului epic,ritmarea acceptabila a frazarii,un soi de naturalete incantatorie decantata din aluviunile naratiunii."Parfum de margaritar" nu ar putea fi categorisita nici macar licenta poetica,daramite in proza!
Exotismul suav sugerat de motivul palmierilor nu se sustine pe parcurs,o inadvertenta neglijabila,totusi.Puncte pentru atentia ortografierii,punctuatiei,corectetea textuala."Albastru de cerneala"e perimat,substanta naratiunii inconsistenta,firul epic greu de urmarit,greu de intrat in atmosfera fagaduita de melancolia aparenta a textului.Final interesant,transand fericit un eseu de proza fara veleitati estetice.Mai multe nu poti astepta de la un astfel de text,scris probabil intr-o clipa de defulare cuminte.Sugerez autorului sa atace subiecte de anvergura,sa aprofundeze tragicul si conflictul de idei,sa vedem ce iese.Continua!

 =  pentru cineva sincer(?!)
Andromeda
[30.Jan.14 17:10]
Nu ma aventurez sa te contrazic la aprecieri ce tin de critica literara fiindca s-ar putea sa fie un domeniu in care sa te pricepi mai bine. Eu insa nu citesc textele publicate pe acest site in dorinta de a le judeca - pe ele sau pe autorii lor - ci de a invata ceva din ele sau de a ma imbogati cu ceva. Si multe din poeziile si textele publicate aici mi-au oferit aceasta ocazie... inclusiv acesta pe care d-ta il critici intr-un mod care mi se pare neavenit si neconform cu atmosfera generala a sitului. Nu stiu ce vrei sa demonstrezi cu formulari pretentioase ca "licenta poetica", "substanta naratiunii inconsistenta", "veleitati estetice". Si ma intreb ce-o fi insemnind ca "exotismul suav sugerat de motivul palmierilor nu se sustine pe parcurs"... oare ar fi trebuit sa se mentioneze prezenta acestora in fiecare paragraf ca motivul "sa se sustina"? Si tocmai atmosfera melancolica pe care d-ta o ataci... nu numai ca "se sustine", ci chiar transmite cititorului aceasta melancolie dincolo de care banuiesti o tristete mult mai adinca, atit de mult incit ai vrea sa fii acolo in acea noapte "albastra ca cerneala" sa intilnesti acea femeie si sa-i intinzi o mina de care ar putea avea nevoie... dar desigur ea nu ar putea astepta asa ceva din partea cuiva (sincer!) care "nu poate astepta mai mult de la un astfel de text"... de aceea somnul cu capul pe genunchi (cu care si d-ta esti de acord intr-un subit acces de marinimie!) e preferabil unei astfel de "intilniri" in atmosfera "nesustinut exotica"... Totusi (in acelasi acces de marinimie probabil) indemni autorul sa continue... Sunt convinsa ca o va face dar nu datorita sugestiei d-tale generoase. Eu cel putin imi doresc sa o faca... si sa ne impartaseasca trairile sale mai des decit a facut-o pina acum.

 =  pentru Andromeda
The Lonely Shell
[30.Jan.14 17:10]
Iti multumesc, atit pentru aprecieri, cit si pentru a fi dat aceasta replica "cuiva sincer", caruia si eu am vrut sa-i raspund dupa afisarea comentariului dar am renuntat; pe de o parte ca sa evit alte replici la replica (ce riscau sa devina interminabile si lipsite de sens) si pe de alta parte pentru ca nu avea nici un rost sa incep sa-i traduc ce am vrut sa-i spun sau sa-i explic ce fel de stare descrie textul. Oricum asta il preocupa cel mai putin; critica literara si stilistica par sa-l intereseze mai mult (nici eu nu stiu cit de bine le face fiindca nici eu nu ma pricep, deci admit doar a priori ca s-ar putea sa stie ceva despre asta) de aceea l-as fi intrebat numai ce inseamna "defulare cuminte" fiindca mie mi se pare o contradictie in termeni. In rest... nu aveam de gind sa-i reprosez ca nu a inteles nimic fiindca probabil vina e a mea ca nu m-am facut inteleasa. Desi, daca din citi cititori a avut acest text, macar unul a inteles, inseamna ca nu a fost in zadar.

 =  Andromeda,ieși afară că te-am prins!
cineva sincer
[30.Jan.14 17:10]
Iată că a mai apărut pe site un critic avizat în afară de mine,apariție fulminantă din neant(sau direct din cartea "A de la Andromeda" a lui Fred Hoyle),personaj însă ușor de recunoscut sub mantia înstelată a Andromedei,deoarece înverșunarea cu care scotocește prin containerele comentariilor aruncate demult
(numai ca să îmi dovedească mie
nici-ea-nu-știe-ce)îmi amintește de cineva care m-a urât din prima clipă și a devenit chiar tare bisericoasă cu această ocazie,alergând la confesional să mă pârască mai abitir ca o babă fundamentalistă cu basma .

Totodată,mă amuză mult acest răspuns dat unui text de-al meu vechi de mai bine de o lună! Ping!(ai lag)
Astfel,domnișoara Andromeda inventează în literatura mondială o nouă modalitate de polemică : polemizarea cu efect întârziat,sau cu ecou...ecou...ecou... sau cu răspuns doar după o lună(poate timp necesar găsirii contra-argumentelor).

Imi pare rău,dar dacă după o lună de meditație și de studiu înverșunat ai găsit despre textul meu doar să îmi spui că nu înțelegi lucruri ultrasimple ca :"licenta poetica", "substanta naratiunii inconsistenta", "veleitati estetice",sintagme care nu pun probleme nici măcar unui IQ subunitar(pe care nu mă obosesc să le explic de teamă ca aș reveni la lucruri care se studiază în școala generală,clasele V-VIII...)atunci nu trebuia să te obosești să-mi mai răspunzi.
Fiindcă,de pildă,nu trebuia decât să identifici subiectul propoziției "exotismul suav sugerat de motivul palmierilor nu se sustine pe parcurs" ca să afli că m-am referit la subiectul "exotismul",nu la falsul subiect "motivul"!Exotismul nu era susținut,nu motivul palmierilor!Astfel,toată argumentația ta cade din cauza lipsei rigorii logice! Pentru numele lui Dumnezeu,măcar urmăriți construcția gramaticală a textelor mele înainte de a vă apuca să le asediați furibond!
Se va evita supraîncărcarea comentariilor noi cu aceste scotociri furioase prin arhive fezandate și stătute de luni de zile...
oricum,Andromeda,aștept să îmi răspunzi și la comentariile mele de pe 22 mai,
23 mai,24 mai...viața mea va fi mai interesantă,însă nu-ți uita logica,gramatica și cultura acasă,nu e vina mea că nu înțelegi sintagme uzuale în orice revistă literară...
Iarăși,pentru Shell,"defulare" înseamnă "acțiunea de a da curs liber ideilor sau tendințelor refulate înainte"!(DEX 271) De ce nu poate fi procesul defulării cuminte?Unde mai e contradicția în termeni?Reformulez întrebarea : de ce nu iubiți mai mult DEX-ul,stimați confrați?Măcar pentru a nu-mi mai pune întrebări inutile...
Ah,sancta simplicitas!La reformulare,iubiți autori.

 =  cuiva sincer
Andromeda
[30.Jan.14 17:10]
De ce te crezi atat de important si ultracunoscut incat sa iti imaginezi ca toata lumea te cunoaste (ba chiar "te uraste"!!!) este problema d-tale. Numai ca in cazul de fata faci o regretabila confuzie. Tot problema d-tale.
Eu continui sa cred ca nici macar "exotismul, nu motivul" nu se cerea amintit in fiecare paragraf dar fiecare cu parerea lui, nu?

Am raspuns comentariului d-tale pentru ca m-a durut sa vad cum ataci in mod nemeritat un text de o mare delicatete.
De ce dupa o luna si ceva? Se pare ca IQ-ul d-tale ("supraunitar" desigur!!!) nu ti-a sugerat ca s-ar putea sa fi descoperit acest site de curand, respectiv la data comentariului d-tale sa nu fi stiut macar de existenta lui. Asta este, nimeni nu e perfect!

Oricum, nu am sa plec. Nu inca, iar cand o voi face nu va fi pentru ca asa vrei d-ta care "m-ai prins" (?!). Probabil ca o voi face atunci cand nu voi mai rezista sa vad cum frumusetea e lovita dur si nemeritat cu comentarii "savante". Cat timp cunosti doar definitiile cuvintelor dar esti incapabil sa simti, nu esti un om ci un DEX. Urare site-ului : LA CAT MAI MULTI OAMENI!!!

 =  Andromedei-Guz,mersi de fan club
cineva sincer
[10.Dec.18 14:27]
Totuși,dragă Andromeda,mă întreb și eu ca tot omul,de ce 3 din 4 comentarii făcute în câteva zile(de când faci dreptate pe acest site în stilul Cowboy-lor Stelari)sunt pe marginea textelor lui Lonely Shell? Oare să fie vorba de emoționante prietenii pe viață,
de o mișcătoare mobilizare feminină împotriva inamicului comun,de o campanie publicitară Shell,de acea legătura invizibilă care unește amicele de cafenea literară în fața sorții? Fiindcă,dacă e într-adevăr așa,atunci te felicit pentru înduioșătoarea ta solidaritate!
Ai un suflet nobil,care merită apreciat la justa lui valoare!

Ia uite la Guz,care mărturisește și el cât bine le-am făcut tuturor amicilor săi,călindu-i și fortificându-i pentru dureroasa luptă a vieții literare,imunizându-i la critici,pregătindu-i pentru jungla necruțătoare a postmodernismului românesc!
De când aplică principiul gnostic preluat și de poetul Arnold în "Conan Barbarul",recte "ceea ce nu mă ucide mă face mai puternic",au ajuns,impulsionați de mine,"mai puternici",după spusa lui Guz,care îmi mulțumește astfel în felul său discret.
Pentru nimic,Guz! A fost o plăcere.
Ți-am spus eu în primele mele texte că acesta e rostul prezenței mele printre voi,dar nu m-ai crezut...Nu-i nimic,te vei convinge pe parcurs.

Și atunci,Andromeduța mea,cum ai putut crede în orbirea ta că aș putea dori răul dragei tale Shell? Eu îi vreau binele,stai liniștită în nebuloasa ta!
Până atunci,Andromeda,sublimă făptură născută din spuma timpului și din cântecele stelelor,îmi răspunzi la întrebarea mea,aceea cu raportul 3/4 al comentariilor tale?(Nu mă mai lansez în nici o prezumție,știind cu ce plăcere vei contrazice orice spun).
Deci?

 =  cinevaule sincer, de ce nu poti sa lasi oamenii in pace?
Andromeda
[30.Jan.14 17:10]
Pe cat de stupida ti s-a parut d-tale intrebarea mea despre formularile super-pompoase cu care ai atacat textul de fata (desi, daca ai fi citit cu atentie - ceea ce le reprosezi altora ca nu fac!!! - ai fi vazut ca nu te-am intrebat "ce inseamna" sintagmele respective ci ce ai vrut sa demonstrezi cu ele, facand comentarii super "profesioniste" acolo unde nu le este locul) pe atat mi se pare mie acum intrebarea d-tale despre textele pe care le-am comentat.

Totusi pentru curiozitatea d-tale (si poate si a altora) iti voi spune ca presupunerea in legatura cu "prietenia pe viata" cu autoarea este la fel de gresita ca si cea privitoare la mania persecutiei cum ca eu te-as uri de multa vreme (?!).
Nu o cunosc pe autoare mai mult decat prin ceea ce a publicat pe acest site, a carui vizitatoare sunt de putina vreme.

Am citit ultimul text aparut sub aceasta semnatura si fiindca m-a impresionat am dorit sa le citesc si pe celelalte, astfel descoperind comentariul d-tale nedrept "vechi de o luna si ceva" la care am simtit nevoia sa reactionez. Nu stiu ce ti se pare ciudat: doar se presupune ca fiecare citeste cu predilectie autorii pe care ii simte mai aproape de suflet!

Daca ai fi intr-adevar un observator atat de vigilent al acestui site ai fi observat ca am comentat si o poezie aparuta sub semnatura Myrall (am vrut sa comentez si una semnata "motanu" dar am primit un mesaj de eroare) dar de ce m-ar mira ca nu ai vazut, doar d-ta nu citesti textele cu adevarat sensibile si frumoase, decat, poate, ca sa le improsti cu noroi!

Voi insista insa. Si in incercarea de a adauga comentariul la poezia motanului si in demersul de a comenta orice text care imi place (si desigur care permite comentarii, fiindca am citit cateva superbe care nu permiteau... probabil din dorinta de a ramane neintinate de binevoitori... "sinceri"!). Indiferent ce parere ai d-ta, cu cine ma confunzi, ce identitate sau ce prietenii imi atribui. Cainii latra, caravana trece.
Ca atare, eu voi multumi mereu celor care mi-au atins o coarda a sufletului, iar d-ta nu vei reusi decat sa fii penibil... cam cum spunea si Guz :(

 =  voi sunteti
editor
[27.Jun.02 12:56]
din nou un razboi al orgoliilor ... din nou nimeni castigat... din nou incercam sa dovedim care e mai destept, mai cult si mai umblat...
dragilor... eu sunt tanar .... FOARTE TANAR... si nu va inteleg... ABSOLUT DELOC nu va inteleg.
singura mea explicatie ar fi ca sunteti inca si voi foarte foarte tineri si nu va puteti invinge orgoliul si va manifestati in felul asta.
eu sunt un om cu putine vicii... si credeam ca orgoliul este viciul care compenseaza la mine.
dar ma uit la voi si ma bucur, ma bucur ca m-am supraestimat in privinta asta:
EXISTA OAMENI MULT MAI ORGOLIOSI CA MINE... voi sunteti

 =  Cuiva sincer, Andromedei si lui Guz
The Lonely Shell
[30.Jan.14 17:10]
Cind am evitat sa replic primului comentariu a fost pentru a nu da nastere polemicilor interminabile provenite din “replici la replica”… si uite ca de ce te temi nu scapi: tot aici am ajuns. :(
Veti spune probabil ca daca nu doream asta ar fi trebuit sa interzic comentariile la texte. Nu am facut-o pentru ca ma intereseaza parerea celor care citesc, ma intereseaza sa stiu daca reusesc sa transmit ceva prin ceea ce scriu.
De ce, atunci, nu doream siruri nesfirsite de comentarii? Pentru ca am impresia ca in general autorii acestora tind sa nu mai vada padurea din cauza copacilor si sa fie interesati DOAR de replicile celorlalti, toul devine replica la replica… la replica… la replica… si citirea textului (care era de fapt menirea principala a site-ului!) se amina sine die, numarul vizitatorilor crescind, evident, in mod artificial, fiindca poeziile si textele nu mai sunt citite de mult.

Asa ca…

CINEVA SINCER : nu am replicat comentariului din motivele de mai sus si, in plus, pentru ca nu ma pricep la critica literara ca sa pot judeca cit de profunde sunt cunostintele tale in acest domeniu si, respectiv, sa dau o replica pe masura.. Admit, deci, ca stii mai mult ca mine si nu comentez justetea lor din acest punct de vedere.
Ce voiam sa spun este ca o critica cu adevarat literara si-ar fi avut locul daca ai fi fost presedintele juriului unui concurs de literatura sau conducatorul vreunui cenaclu de scriitori profesionisti in fata carora un amarit de amator ar fi indraznit sa-si prezinte lucrarea. Cum insa este un site pentru amatori, comentariul nu a mai “sunat” la fel de bine. Parerea mea, desigur (si nu fiindca e vorba despre textul meu, ci in general).
Cit despre “defulare”, definitiile DEX-ului or fi cum spui dar, daca tot esti critic, ar trebui sa stii ca scriitorii (fie ei si amatori) au uneori viziuni diferite asupra cuvintelor.
O lamurire : nu o cunosc pe Andromeda si daca a “facut dreptate” (a propos, suntem cumva la razboi si nu mi-am dat eu seama?) a fost optiunea ei, asa ca va trebui sa te dezamagesc daca crezi cumva ca am platit-o pe post de avocat :)
… si o intrebare : de ce afisezi pe site numai comentarii care mai de care mai acide la ce au scris altii si nu ai publicat macar o data un text scris de tine ca sa ne dai ocazia sa te cunoastem si noi putin ca om ???

ANDROMEDA : imi pare bine ca textele mele au atins o “coarda” a sufletului tau si iti multumesc pentru “aparare”. Dar nu cred ca aceasta polemica are vreun rost sa continue cita vreme e clar ca “cineva sincer”, oricit de priceput (sau nu) la critica, nu agreeaza textele mele. Nu e nici o problema si nici o tragedie in asta; nici mie nu-mi ating nici o coarda textele unor autori de pe site, fiecare are gusturile si preferintele lui asa ca, revenind, chiar daca te doare ca cineva face praf ceea ce tie iti place, e bine sa-ti amintesti ca daca tipi mai tare decit el, nu-l vei determina sa-i placa. Si apoi nu ai de ce sa ma "aperi" fiindca “cineva sincer” nu imi vrea raul, ci binele, doar asa spune… Iar eu ar trebui sa-l cred; doar e “sincer” nu? :)
... sa nu mai pomenesc de ceea ce spunea si editorul, ca orgoliile nu ar trebui sa aiba ce cauta aici… si ca din lupte de orgolii nimeni nu are de invatat…
Asa ca, ce-ati spune daca nu ne-am mai inversuna unii impotriva altora si am incerca sa fim mai atenti la poezii si la ce corzi fac ele sa vibreze in noi decit la cum sa lovim unii in altii ca sa lasam in urma rani cit mai adinci? Incercam ? :)

GUZ : fiindca fan-clubul “cuiva sincer” pare a se alimenta din orgoliile ranite si ura pe care o adunati (mai mult sau mai putin marturisit) impotriva lui cu fiecare comentariu pe care il afiseaza (cel putin asa pare, scuze daca ma insel!), ti-as spune ca s-ar putea ca misteriosul personaj chiar asta sa urmareasca; s-ar putea, cu alte cuvinte , ca totul sa fie premeditat, o piesa scrisa dinainte in care noi, “actorii”, nici nu stim ce rol jucam, iar autorul / regizorul se amuza de la distanta de furtunile pe care le provoaca…
S-ar putea, la fel de bine, sa ma insel: poate ca nu acestea sunt motivatiile lui, dar efectul este cel care se vede. Si atunci inchei cu un citat din Dumitru Popescu :
“… si apoi merita cineva sa fie urit? Chiar daca ne-a facut rau, chiar daca ne-a impiedicat sa traim. Ar insemna sa-l rasplatim cu un gind intreg in mijlocul caruia sa troneze. Nu, mai bine consacram acea parte a sufletului nostru care ar trebui sa lucreze pentru el, celor pe care ii iubim. Aceasta este razbunarea”.
Concluzia o trageti voi.




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !