| + Deosebita! | Bea3x [19.Nov.02 23:31] |
| EMOTIE DE TOAMNA A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori, ca or sa-mi creasca aripi ascutite pina la nori, ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain, si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin. Si-atunci ma apropii de pietre si tac, iau cuvintele si le-nec in mare. Suier luna si o rasar si o prefac intr-o dragoste mare. Deosebita! O sa vina toamna! Cuvintele s-au inecat cu vinul, Cum spune si titlul poeziei stanesciene, aceasta emotie de toamna, sugerata de vin, profunda imagine a contopirii cuvantului (poate cuvantul primordial?) cu vinul, un amor bahic, ducandu-ma cu gandul la o betie de cuvinte... curg stelele pe strazi, din oameni visele se rup copiii din cantece Aceste versuri (poate daca ai renunta la virgula din primul vers ar fi si mai clara imaginea) atat de usor interpretabile, cu (cel putin doua) variatii, tocmai modul in care te joci cu versurile lasa libertatea cititorului de a le percepe dupa bunul plac, in orice caz, in ambele variante, imagini unice si care pe mine cel putin ma doboara. O sa vina frunze spre noi. Multe! O noua sugestie a toamnei, un fel de leitmotiv sugestiv, un mesaj subliminal si un apel la simtire. Rauri de lumina albastra plutind dedesubturile inimii se inalta luna. Aceste versuri surprind complexitatea a doua subiecte deosebite si deosebit de valoroase pentru firea sensibila a omului: natura si iubirea( noaptea si sufletul, inima si cerul). Atat de multe in atat de putine cuvinte! Padurea e fara noi! Acesta mi se pare un vers genial, o chemare, un apel la "constiinta" sufletului sensibil, poetic; parca vad o reintoarcere in masa la inceputuri, la natura, fara zgomotul urbelor si poluarea de rigoare. Va veni toamna! Zeii au ramas singuri, Iubirea s-a scumpit din nou. Un accent de modernism in aceasta poezie, o luminare a tonului...nu as putea spune sumbru, mai degraba tomnatic, insa nu in sensul unei amortiri intelectuale sau sufletesti, ci in sensul unor noi simturi, re-trezirea acestor simturi aramii, autumnale. Mi-e teama ca n-am sa te mai vad uneori... O frumoasa concluzie, chiar si pentru Nichita Stanescu! Deosebita! | |
| = completare | Bea3x [19.Nov.02 23:32] |
| Nota: poezia scrisa cu italic ii apartine lui Nichita Stanescu. O a doua nota: ma minunez cum un astfel de scriitor nu este apreciat pe cat ar trebui... (si ma refer aici la Raoul!) | |
| = nu s-au scumpit stelutele | motzoaca [19.Nov.02 23:38] |
| ba este apreciata, Bea, am citit-o putin inainte de a aparea steluta de la tine, e rezonat deci si iata! | |
| = Va veni alta toamna | lapislazuli [20.Nov.02 10:08] |
| Mi-a placut mult. Pe curand! | |
| = Mult! | Trandafiras [20.Nov.02 10:57] |
| Imi place Stanescu, imi place si poezia aceasta. Mult! | |
| = Subscriu | nu brublem [20.Nov.02 15:53] |
| Si mie mi-a placut foarte mult. Singurul vers care mi-a curmat usor visarea a fost cel cu raurile de lumina albastra... imi evoca un sentiment de electricitate, de discoteca, poate... dar s-ar putea sa fie o problema personala, un defect profesional... oricum, poezia in intregul ei este frumoasa si se simte ca e scrisa pentru nichita | |
| = >nu brublem | amaradaminda [20.Nov.02 16:00] |
| mie tocmai raurile alea de lumina albastra mi-au intrat direct in vene, senzatia de toamna aproape nocturna, urbana, punctata strident de reclame luminoase mai sus de care abia iti ridici privirea ca sa te lovesti de cer. | |
| = Va sarut pe toti! | RAO [25.Nov.02 00:19] |
| Va multumesc tuturor pentru sustinere si aprecieri. Bea-tu cunosti gandul meu, cuvantul meu, inima mea... | |