| = notquiteso | antuna [19.Aug.02 03:55] |
| mi-a placut, niste ganduri de citit la cafeaua de dimineata | |
| = doua chestii | filbert [20.Aug.02 09:02] |
| Mda... "tacerea nu e liniste". De fapt, poate ca nici n-am vrea sa fie. Daca-ar fi sa folosim ceea ce se cheama "reducere la absurd" atunci as zice ca devine foarte clar ca tacerea devine liniste numai in niste imprejurari pe care mai degraba vrem sa le uitam decit sa ni le amintim. Oricum, imi place mult ideea (ideile) asociate cu cele - numai - 4 cuvinte. Si inca ceva: tu chiar crezi ca Robinson vrea sa fie salvat de pe insula lui? Ori raminem la diferenta - eterna? - dintre "a vrea" si "a putea" (sa fie salvat)? | |
| = filbert | notquiteso [30.Aug.02 02:11] |
| era vorba de identificarea cu Robinson Crusoe. Cateodata ne suntem propriile insule, si undeva in noi, asteapta un Robinson rabdator. Eu cam la asta ma gandeam. Si poate ai dreptate in privinta diferentei dintre a vrea si a putea. Era vorba si de puterea gandului care si el saracul tot in forma de cuvinte ne trece printre urechi, si de senzatia ca poti face orice. Bleah. mai lunga explicatia decat textul... | |
| = sarutul fermecat | Ynightmare [30.Aug.02 02:24] |
| Ganduri de izolare in doi (daca se poate) cu sarut fermecat de izbavire. Nice! | |
| = eu filozofez, tu filozofezi, ... | filbert [04.Sep.02 11:20] |
| Ei, ei... as zice ca aduce putin a utopie sa crezi ca acolo "undeva in noi" exista un Vineri care sa ne dea oricind speranta ca prin gindurile-cuvinte putem face orice, chiar si sa plecam de acolo de pe propria insula unde ne-am refugiat de fapt "de bunavoie [...]" tot din cauza lor, a gindurilor-cuvinte – ale noastre, ale celorlalti – nu se stie si oricum n-are nici o importanta. Poate ca rabdarea asteptarii chiar nu e o conditie sine qua non atunci cind timpul insusi o mai are cu noi, asta in ciuda faptului ca inca n-am gasit solutia simpla si eficace pentru cubul Rubik in care amestecam mereu trecutul cu prezentul si viitorul. Ce zici insa de "ai grija ce-ti doresti"? Cumva-cumva cercul da parca semne de-nchidere fara a deveni brusc – numai – un pleonasm. Intr-adevar, nimic nu mai poate fi scurt si concis pe lumea asta vie, afara poate de intrebari: ce, cind, cine, cum, de ce, unde, etc; si poate din cind in cind tacerea... care nu e liniste. | |