| = Foarte bun inerviu | Dan Cârlea [17.Feb.07 12:48] |
| "Cele mai vechi și mai autentice izvoare din care am putea aflacum a fost Chipul Mântuitorului în viața Sa pământească ar fi scrierile sfinte ale Noului Testament. Dar, din câte știm, Nici Evangheliile nici celelalte scrieri ale Noului Testament nu ne spun aproape nimic despre fața omenească a Domnului. Din relatările sobre ale acestor Sfinte Scrieri aflăm numai ce a făcut și ce a învâțat Mântuitorul. Din ele vedem mai curând chipul Lui lăuntric, blândețea, smerenia, înțelepciunea, curățenia, râvna Lui dumnezeiască. Dar despre chipul Lui din afară nu aflăm aproape nimic. Din ansamblul Evangheliilor, se desprinde totuși o trăsătură a fizionomiei. Matei 7-28/Marcu 1-21,22/Luca 4-32/Ioan 18-6." Fragment din "Chipul Mantuitorului in iconografie" - Editura Bizantina 2001-lucrarea de diploma a Parintelui arhimandrit Sofian Boghiu ( iconar renumit, printre altele ), sustinuta in anul 1948, Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Bucuresti. | |
| = bornele Tympului | Ioan-Mircea Popovici [17.Feb.07 14:35] |
| Ce bine ca cineva s-a gandit sa scrie despre sarbatoarea din prima duminica a Postului Mare. Eu mi-am facut obicei ca-n fiecare duminica sa stau un pic pe treapta Tympului, cu semnele si trimiterile din Caledar. Iau calendarul si iata ca dau peste Izgonirea din Rai. (In socotelile mele maine fiind prima diminica din Post. (Evident, socotisem gresit, din cauza chefului mare de la Lasata Secului de carne... pe care-l luam drept piatra de hotar de intrare in Post)). Poate se va gasi vreme ca floarea rara a interviului postat sa se intregeasca cu o livada a sarbatorilor, daca nu, chiar o alee a duminicilor, cu trimiterile din calendar, duminica de duminca. Mi-ar placea ca unele interviuri sa alterneze sau sa fie completate de scrisori intre mireni si ierarhi (calugari, traitori in ale sarbatorilor sufletului), iar datele (CV)-cale sa fie palida fila heraldica a omului viu care ofera interviul... (sa aiba si el biografie si viata personala, intrebari-sageti de curiozitate spre cetatea pierduta..., chiar fructe din propria experienta). Altfel interviul ramane ca o multime de copaci, fara a face la un loc o padure... | |
| = Icoana: simbol și transparență | Manolescu Gorun [17.Feb.07 16:05] |
| Fără a fi creștin ortodox practicant, ci prin tradiția în care m-am născut și, cu atât mai mult, nici teolog, iată cum "văd" eu lucrurile. Când intru într-o biserică ortodoxă, dar și când privesc icoanele pe sticlă care-mi creează, în casă, un spațiu de liniște și stare de bine, disting dubla funcție a acestora: de simbol - văl (transparent) și de depășire a acestuia. De cele mai multe ori, rămân la "văl" care mă "învăluie" într-un mister binefăcător. Când, în rare și fericite momente, vălul se destramă, misterul se adâncește sporind de un număr infinit de ori și apare o "înțelegere" imposibil de exprimat. Același lucru se întâmplă și într-o catedrală catolică când ascult, la orgă, muzică de Bach. Ea este, pentru mine, "icoană" auditivă. Cât despre reprezentările plastice catolice, ele sunt - mai ales în catedrale - hipnotizante. Mă "hipnotizează" autorul de geniu din catedralele italiene, în primul rând . Un Michelangelo, un Rafael, Leonardo…Și nu mai reușesc să pătrund "dincolo". Autorul ia locul Divinului și mă blochează. În schimb, icoanele ortodoxe, mai ales cele de stil bizantin dar și cele "naïve" de pe la noi, prin "impersonalitatea" autorilor care și-au imprimat-o automat în operă, nu-mi impun un astfel de "blocaj". Însă firul "melodic" uniform, care urcă și coboară mereu, al slujbelor ortodoxe, mă "adoarme" - iar un "blocaj". Prin urmare, pot "percepe" "misterul" binefăcător , fără a avea în minte tot soiul de subtilități teologice și în ortodoxie și în catolicism. Dar în moduri diferite de exprimare. Având în vedere tradiția noastră (a românilor) ortodoxă, care ne-a "modelat", în mod specific, "percepția" sacrului, consider că tendințele "iconoclaste" din ultimul timp, de a elimina, de exemplu, icoanele din școli e, cel puțin un mimetism prostesc în numele unor "principii" ce vizează "multiculturalitatea" (dacă nu cu mult mai mult). Și asta, deoarece "iconicul" ortodox nu are nevoie de spațiul unei catedrale catolice, cu orga și acustica specifice, pentru a se manifesta și în spații - să le zicem - "mirene". Iar "liniștea" , căpătată, de multe ori, printr-o percepție chiar și neconștietizată a privitorului, nu poate face decât bine. Sau în cel mai rău caz, când ea nu apare, nu se poate întâmpla nimic rău. Mulțumesc autorului care mi-a prilejuit apariția acestor gânduri. | |
| = erata | Manolescu Gorun [17.Feb.07 16:16] |
| "e, cel puțin un mimetism prostesc" se va citi: "reprezinta cel putin un mimetism prostesc" | |
| = multumim Florin Caragiu | Anni- Lorei Mainka [17.Feb.07 18:41] |
| sa speram ca vom reusi sa ne reculegem in acest post, multam ptr acest interviu. | |
| = Cuvântul: hrana care învie | bodea emil felician [17.Feb.07 20:13] |
| ,,Semnul Sfârșitului Lumii: ruperea cărărilor dintre oameni'' Părintele Cleopa | |
| = Re: mulțumesc | florin caragiu [17.Feb.07 22:41] |
| Vă mulțumesc pentru remarci, sfaturi și aprecieri. | |
| = Lumina candelelor | Mahmoud Djamal [10.Dec.18 14:27] |
| Țurțuri pe streșini- lumina candelelor peste icoane. Cu respect Djamal | |
| = florin caragiu | Ramona Ungureanu [19.Feb.07 13:10] |
| Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. (Exod 20:4) La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l cioplește lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învață pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-și pună încrederea în el, pe când el făurește numai niște idoli muți? (Habacuc 2:18) | |
| = Mahmoud, Ramona | florin caragiu [19.Feb.07 16:47] |
| Mahmoud: mulțumesc pentru poezia excelentă în spirit haiku. Ramona: am sentimentul că te uiți la aceste texte, dar nu vezi, nu pricepi, rătăcești neștiind Scripturile. Tu ai ca un fix, ca o axiomă învățată pe de rost faptul că icoanele sunt idoli, dar ce altceva zic citările tale de mai sus spre identificarea a ceea ce înseamnă de fapt chipurile cioplite, decât că sunt "vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul", deci o reprezentare a ceva creat sau așa-numiților zei născociți identificați cu Dumnezeu sau idoli muți în care omul își pune încrederea ca în Dumnezeu. Este vorba de idol ca "chip al forțelor și părților lumii identificate ca Dumnezeu", spune pr. Dumitru Stăniloae. Uite ce observă Părintele Stăniloae: „Cei ce resping icoanele, socotind că sunt una cu idolii săvârșesc o gravă confuzie și se află în opoziție cu Sfânta Scriptură. Sfânta Scriptură afirmă deosebirea categorică sau contradicția dintre idol și icoană prin însăși termenii deosebiți ce-i folosește pentru ele. E drept că pentru idol, limba greacă a Septuagintei folosește unori numirea de chip, echivalentă cu cea pentru icoană (eikon) (Ieș. XX, 4; Lev. XX, 1; Deut. IV, 16, 23; V, 8; VII, 25; XII, 3; XXVII, 15; Jud. XVII, 4; XVIII, 14, 31; I Cron. XXXiii, 7; Ier. X, 14; IV, 17, 41; Ps. XCVII, 7; Isaia X, 11; XL, 18). Însă din însuși faptul că-i spune «chip cioplit», arată că nu vorbește de icoană, ci de chipurile de piatră, de lemn sau din alte materiale. Dar de cele mai multe ori, Vechiul Testament folosește pentru chipul repudiabil termenul de idol (eidolon), uneori fără nici o altă determinare, alteori precizând că este vorba de tipurile unor zei născociți. Pentru chipul în sensul acceptat folosește exclusiv numirea de chip (eikon), fără nici un adaos. Pe lângă aceea, Vechiul Testament folosește pentru numirea de chip în sens bun numirea de chip (eikon), adăugând precizarea că e chip (icoană) a lui Dumnezeu. Așa face limba greacă a Septuagintei și în Noul Testament. Astfel numele de chip (icoană) îl folosește în Ieș. XX, 4; Lev. XXVI, 1; Deut. IV, 16, 23; V, 8; VII, 25”. Limba românească a menținut și o altă numire aceea de icoană, rezervată pentru chipul zugrăvit al lui Hristos și pentru cele ale sfinților. Prin aceasta ea cunoaște trei, respectiv patru sensuri: a) Idol, pentru chipurile zeilor păgâni; b) Chip, pentru om ca ființă, asemănătoare cu Dumnezeu (Fac. I, 26, 27; I Cor. XI, 7; Col. III, 10); c) Tot chip pentru Fiul lui Dumnezeu (Filip. II, 6; II Cor. IV, 4; Col. I, 15; Evr. I, 3), omul fiind propriu-zis „după chipul” Tatălui care este Fiul, având să se reînnoiască după el (Rom. VIII, 29; Col. III, 9; II Cor. III,18). d) Icoană, pentru chipul zugrăvit al lui Hristos și al sfinților. Spre deosebire de limba română, limba greacă folosește în Septuaginta și Noul Testament numirea de icoană și pentru cele două sensuri de la b. și c. Scriptura deosebește idolul de sensurile b și c ale chipului și am putea spune și de sensul românesc al icoanei, nu numai printr-o numire deosebită, ci și prin faptul de a nu adăuga nici o calificare la numirea de idol, sau de a adăuga precizarea că este idol sau chip, sau asemănare a zeilor născociți, deci inexistenți, în vreme ce celelalte două sensuri ale chipului le adaugă precizarea că sunt chipuri ale lui Dumnezeu (Fiul lui Dumnezeu, chip al Tatălui și omul după chipul sau conform Fiului). Aceasta o face limba greacă adăugând precizarea „lui Dumnezeu” la denumirea eikon sau kat’ eikon iar limba românească dând să se înțeleagă totdeauna că Icoana este chipul zugrăvit al lui Hristos și al sfinților. Chiar când în Apocalipsă se folosește pentru chipul repudiabil denumirea de icoană, se adaugă îndată că e vorba de icoana fiarei”. Ar fi f. multe de spus, dar după dictonul "ce e mult nu-i bun si ce e bun nu-i mult" mă opresc aici, sperând să renunți la literalismul unor citări necontextualizate scriptural, teologic, istoric și cultural, penibil atâta timp cât există omonimii și nu se poate face un embedding, o scufundare injectivă a realității vii în limbajul discursiv. Caută să înțelegi mai întâi că în limbajul discursiv fie el scris sau oral sau pictural sau auditiv sau de orice fel există o capacitate de reprezentare firească, care nu poate face ea obiectul unei interdicții, ci sensul sau modul folosirii ei fără discernământ, marcat de confuzii. Icoana nu creează o confuzie între Dumnezeu și făptură precum idolul care e chipul cioplit cu scopul adorării zeilor născociți, nu produce așadar o confuzie între între creat și necreat, ci zugrăvește unirea fără amestecare și fără despărțire în Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat a creatului și necreatului, și prelungirea tainei eshatologice a acestei uniri în sfinți, care o pregustă mistic și euharistic. Să auzim de bine! | |
| = adaug | florin caragiu [19.Feb.07 16:56] |
| titlul volumului din care am citat, o excelentă culegere de articole de iconologie, "Srăniloae, o teologie a icoanei", Ed. Anastasia, 2005. | |
| = erata | florin caragiu [19.Feb.07 16:58] |
| "Stăniloae, o teologie a icoanei". În acest volum se poate găsi o expunere amplă și detaliată a concepției creștine răsăritene privind noțiunile de idol, simbol, icoană. | |
| = florin caragiu | Ramona Ungureanu [19.Feb.07 22:56] |
| dle florin caragiu, apreciez efortul dvs de a ma pune in tema cu ce inseamna/este o icoana. :) multumesc. eu tot nu inteleg pt ce/de ce are omul nevoie de icoane :D | |
| = sigur că... | florin caragiu [20.Feb.07 00:31] |
| dacă tu nu înțelegi nu înseamnă că omul nu are nevoie de icoană, ci pur și simplu că tu nu înțelegi pe moment de ce are nevoie omul de ea. Și nu am ce comenta în plus. Numai bine îți doresc. | |
| = sa citim intr-o zi vom intelege | Anni- Lorei Mainka [20.Feb.07 02:49] |
| parintele Staniloaie o spune deschis si pe inteles, daca punem intrebari si dorim raspunsuri, cred ca e cazul sa citim, sa citim....si sa ne dedicam raspunsurilor | |
| = limpezimea mintii in lumina tainei inimii | Maria Del [22.Feb.07 15:29] |
| Am lasat ieri un comentariu, dar cred ca s-a pierdut pe drum. E un interviu foarte interesant, care trebuie citit tocmai in lumina de taina si nespusa frumusete pe care o icoana in modul cel mai concret o emana. E vorba tocmai de limpezirea mintii in lumina tainii inimii. Daca se uita acest lucru esential, ramane doar un subiect de disputa, iar efortul de a "traduce" taina in termeni de limbaj, a limpezi anumite confuzii care tin tocmai de limbaj si nu de sambure, de taina, trece in acest caz din pacate neinteles. Scriu aceste cuvinte in umbra frumusetii, chiar si asa, virtual, coplesitoare a imaginii icoanei pe care ai afisat-o la inceputul interviului. | |
| = comentariul pierdut | Traian Rotărescu [22.Feb.07 16:33] |
| Din cauza recentelor probleme tehnice care au impiedicat aparitia justificarii stelei acordate lui Florin Caragiu, acest comentariu este a treia repostare (in fine, vizibila, a celui initial) Consider că prin concizia, rafinamentul expunerii, tematica esențializată, nespeculativă și, în primul rând, actualitatea mesajului, pilduitorul demers al lui Florin Caragiu depășește cu mult cadrul oricărui atelier literar. Prin intermediul unor asemenea interviuri, care acționează drept repere axiologice, coagulând conștiințele supuse erodării materialismului ateu, cititorii ajung să înțeleagă faptul că, dincolo de aparențe, nimic nu e întâmplător sau arbitrar. Cum descrie Sfântul Ioan Damaschin al treilea tip de icoană: " Felul prin pozitie sau prin imitare: Omul.Acesta prin fire este om, dar prin poziție și imitare este icoana Dumnezeirii. Căci după cum Dumnezeirea este una, dar este compusa din Tatăl, care este Nous, din Fiul, Logos și din Sfântul Duh, Pneuma, tot astfel și omul este unul dar este compus din nous,logos și pneuma. Tot icoana Dumnezeirii este și ceea ce privește liberul arbitru și facultatea de a conduce, prin faptul că la creare Dumnezeu a zis: să facem pe om dupa chipul și asemănarea noastră". | |
| = Re: Maria, Traian | florin caragiu [22.Feb.07 22:38] |
| Maria: Mulțumesc pentru luminări, într-adevăr icoana revelează în tăcere tocmai acea frumusețe dincolo de opoziții și dispute. Traian: Mulțumesc, mă onorează trecerea și aprecierile tale. Cuvintele sfântului Ioan despre alcătuirea iconică a omului sunt foarte binevenite aici. | |