| = iubire & misticism | Ioana Petcu [12.Feb.07 12:13] |
| monica, am descoperit o scriere curata, cu unele intorsaturi de condei deosebite care tradeaza un poet de talent. motto face trimiterea intertextuala. "Cintarea cintarilor" se reformuleaza in versul tau care-i cautare de sine si de celalalt (aproape sau divinitate). mi-a placut mult preambulul, totul pleaca dintr-o lumina delicata pentru a se deschide mereu: "O stea râde și una plânge De iubire. Un crin abia a înflorit Și altul trist plutește pe ape. O gazelă s-a aplecat să bea, Alta adulmecă depărtarea. Dragul meu Calcă pe muchia zorilor." am incredere in acest 'dragul meu de pe muchia zorilor' si sper sa-l regasim si in alte poezii ale tale. succes! | |
| + de recomandat | florin caragiu [12.Feb.07 16:36] |
| Este unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste pe care le-am citit. Frumusețea este ca un mers pe un fir de lumină deasupra abisului, ea calcă pe acea "muchie a zorilor" ce nu poate fi urmată decât de iubirea curată, de corporalitatea descătușată de legăturile de opoziție ale contrastelor. Erosul se întrepătrunde cu Logosul și prelungește fără distorsiuni mișcările sufletului. Frumusețea e floarea de cruce a iubirii: "Frumusețea iubitului meu așa e:/ În ea nu te apleci nici într-o parte, nici în alta,/În tăcere sau în cuvânt, în viață sau în moarte.// Pe cruce,/ Pe lemn/ Înflorește frumusețea lui". Sunt o serie de metafore superbe ce descriu erosul ca taină, în care trupul devine altar și icoană a transfigurării și iubirii. Taina are un realism liturgic ce o diferențiază de orice idealism, aducând înaintea privirii acea plinătate existențială a Vieții pregustate "înainte de moarte". Εrosul este acea taină ce nu poate fi forțată, nici raționalizată ("grădină încuiată") ci se descoperă numai prin taină, cum spunea Părintele Ghelasie. Recunoașterea presupune o atingere iconică până la spălare în lacrima celuilalt, până la întrepătrundere și odihnă în celălalt: "În lacrima lui am plâns/ Și nu l-aș putea recunoaște/ Altfel.// Ea e semn/ Pentru cei ce vor semne.// Grădină dezmierdată e obrazul lui,/ În ea înflorește lacrima mea". Iubirea este taina dumnezeiască ce nu lasă urme tocmai fiindcă e o dăruire de sine întreagă în fiecare gest, o dăruire pogorâtoare în abisuri, care îl ia pe celălalt de unde este uitându-se pe sine în el: "Eram prinsă în pânza de păianjen,/ Era noapte,// Și a nins gura lui/ Până dimineață.// Cu mirare am văzut atunci/ Pe zăpadă/ Pășind frumusețea lui fără urme". Chipul, icoana e taina mai adâncă decât profunzimile visului: "Nu am visat niciodată chipul tău frumos,/ În grădină el era sădit totuși." Credința și iubirea "văd" dincolo de granițele simțurilor, din hotarul transfigurat de har al învierii și Vieții: "El e mai frumos decât cei frumoși,/ Crin ce înviază pe orice mormânt/ Pe orice lacrimă,/ În orice gând/ Și transformă orice sămânță de frumusețe/ în cuvânt." În lumina tainei, "toate au apus de frumusețea celui iubit", e un apus în care iubirea își depășește limitele, un apus în care îngerul vestește venirea Celui iubit. Buzele ca loc al rostirii de sine, al cuvântului-împărtășire ce este o dăruime în întregimea unitară și simplă a ființei, sunt văpaie și mir revărsate din icoana unirii. Este o poezie de dragoste de mare frumusețe și rafinament, care face onoare acestui site și merită a fi recomandată. | |
| = sunt | Dan Cârlea [12.Feb.07 21:42] |
| si niste elemente im plus, autoarea si-a revarsat preaplinul sentimentelor in acest text, dar sunt si parti foarte bune, care arata o buna stapanire a poeziei. | |
| = Multumesc | Monica Patriche [12.Feb.07 22:25] |
| Multumesc frumos pentru aprecieri. Sunt mai frumoase decat poemul meu! Monica | |
| = Text publicat | Monica Patriche [13.Feb.07 16:53] |
| Acest poem a fost publicat in revista Luceafarul din 24 ianuarie 2007 | |