Comentariile membrilor:

 =  ceasurile arată deschiderea nopții
Maria Prochipiuc
[07.Feb.07 09:38]
Nu am mai citit de o bucată de vreme un poem sub semnătura ta, de ce? Nu mă întreba fiindcă nu voi avea nici un răspuns, azi deschizând pagina de texte mi s-a oprit privirea asupra titlului, nu-l știu pe domnul popa, dar nici acesta nu e un lucru important, ci faptul că citesc acum, te găsesc altfel, de fapt poemul de aici îl găsesc altfel de cum le știam pe celalalte, în mod deosebit m-am oprit asupra ultimei strofe, această strofă o pot considera un poem de sine stătător.

îmi strâng între ape rochia încolăcită cu viața – rochia e ca un fel de prelungire a zilelor, un fel de reprezentare nu numai a poeziei ci a poetei, care se confundă ca fiecare dintre noi cu viața, cu stările. Strângerea între ape, e ca un fel de a te aduna în tine, dar apele, îmi dau altă nuanță, cea de neliniște.

domnul popa a rămas aici cu trei sferturi din anotimp peste mine- din versul acesta aș lua partea cu anotimpul, mi-a plăcut mult de tot, acea așezare, rămânere, de fapt cred că e un fel de iluzie a timpului care niciodată nu va avea plinătatea lui.

peste iluzia asta de piele peste mâinile în care- un vers plin de rafinament, e un fel de cheie a cunoașterii, iluzia e doar un fel de a incitare a ceea ce poate urma.
mai întind acum un salut mai strâng o iubire – sensul literar al acestui vers nu este scopul său, ci dă o stare de ambiguitate, e un fel de linie care ar trebui urmată.

pentru unul isus despre care nu știu nimic - iubirea pentru un isus, tocmai aici e interesant că iubirea e destinată spre ceva universal, fără a purta alt nume decât cel al jertfei, să intuim că fiecare încercare de a strânge iubirea poate însemna bucurie, dar și…

dar ne iubim ca în prima zi de la geneza
singurătății - un vers deosebit, iubire, geneză, singurătatea, există un fel de singurătatea iubirii…

 =  Maria, mulțumesc!
Alina Manole
[07.Feb.07 19:12]
Pe domnul Popa l-am întâlnit într-o vară, în Iași, la o conferință. E un om deosebit, un suflet cald și frumos. Mi-a povestit cum toată tinerețea lui s-a scurs printre gratiile comuniste, de la 16 la 28 de ani. Și, cel mai mult m-a impresionat povestea despre iubirea lui de pe atunci, iubire pe care a păstrat-o în inima sa toată viața, și acum, după 50 de ani de existență a lui și a ei, oriunde ar fi. Și mai e cineva care mi-a povestit, mai întâi și cu mult timp în urmă, despre el. Nu am să dau nume, numele nu sunt decât măști. Povestea acestui om m-a impresionat și va rămâne în sufletul meu și peste timp, în cuvintele unei cărți.

Mulțumesc, Maria, mă bucură nespus cuvintele tale, aici.

 =  .
Costin Tanasescu
[08.Feb.07 20:16]
remarc strofa a doua care este superbă. ai construit-o bine și îți poartă amprenta. și fiindcă nu vreau să vorbesc prea mult "nimic despre isus", mă retrag. :)
te citesc.

 =  >> Costin
Alina Manole
[08.Feb.07 20:25]
Mulțumesc frumos pentru aprecieri și mă onorează faptul că îmi citești textele.

 =  Alina - buricul pamantului!
silvia caloianu
[08.Feb.07 21:07]
"domnul popa a rămas aici cu trei sferturi din anotimp peste mine" He, he! :D Alma, da' ia zi: e greu de dus?

sincer: m-ai spurprins. trebuie sa te recitesc, esti interesanta, tu...

desi, ma deranjeaza, cumva, parca, pe acolo pe unde isuus/isuus...oricum: m-ai intrigat!

 =  >> Silvia
Alina Manole
[09.Feb.07 20:15]
Mulțumesc de apreciere, chiar mă bucur că sunt interesantă. Măcar atât! :))
În rest, las așa ambiguu, dar poate, cândva, am să scriu într-un jurnal :).





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !