| = Simboluri grele și întoarse. | silviu viorel păcală [04.Feb.07 12:40] |
| Itineraru te solicită. Cineva mi-a spus că pentru a nu te rătăcii în transă trebuie să intri cu credință. Uneori mă îndoiesc și apelez la credința altora. | |
| = Florin | Raluca Oprita [04.Feb.07 12:45] |
| Am găsit aici simbolul legăturii divine. Pentru că indiferent de "țărm", tot ce-ți atinge inima "din coasta Cuvântului", devine lumină, crez și rugă. (delicat poemul precum o ploaie din "Cuvânt") | |
| = Silviu, Raluca | florin caragiu [04.Feb.07 13:04] |
| Silviu: Să știi că, vorbind cu discernământ, a apela la credința altora cere nu puțină credință! Raluca: Da, e o legătură foarte directă și aș putea spune dezlegătoare. | |
| = eyes | Oana Rovența-Micu [04.Feb.07 13:04] |
| cand citesc despre ochiul intors, cumva ma gandesc la mitologie, la catoblepasi si la vremuri demult apuse. Imi suna a ruga din sufletul pierdut in lumea altcuiva. | |
| = Oana | florin caragiu [04.Feb.07 13:12] |
| Ai dreptate, mișcarea liniară se compune mereu în conștiință cu o mișcare circulară, de asimilare a istoriei personale și colective, precum și a străfulgerărilor intuitive asupra celor ce vor veni, la întretăierea dintre trecut și viitor. Mulțumesc de trecere și semn! | |
| = și | florin caragiu [04.Feb.07 13:18] |
| și în primul rând rugăciunea e o întoarcere e cum spunea Vasile Voiculescu o întoarcere-călătorie spre locul inimii... | |
| = ``daca ti s-a dat puterea sa te ajuti, ajuta-te`` | Iakab Cornelia Claudia [04.Feb.07 16:10] |
| fiecare vede ce vrea: tu: Când am atins țărmul nopții mi-a mângâiat, cu pletele-i, marea urmele pașilor eu: Când am atins țărmul nopții mi-a șters, cu pletele-i, marea urmele pașilor in rest, cum se numeste acel suflet ce poate sa raneasca o inima cu rugile lui? Eu ii zic sadic, iar indulgent: nevolnic. | |
| = Claudia | florin caragiu [04.Feb.07 16:49] |
| Întâi și întâi ideea că marea șterge urmele mi se pare prea evidentă... Apoi e vorba de o atingere, nu de rănire, fiindcă deși în "suire" cuvintele sunt săgeți, în "coborâre" sunt ploaie. Iar a răni coasta lui Dumnezeu e o metaforă, nu e ca la oameni când tragi cu arcul, e acea simțire a faptului că al tău cuvânt e de fapt spus din inimă. Zic și io așa. Cât despre nevolnicie eu îi spun tăierea voii sau lăsarea în voia lui Dumnezeu și e ceva diferit. Mulțumesc de trecere și săgetuțe :) | |
| = Explicatii | Uln Aron Alex [04.Feb.07 17:49] |
| Florin... desigur ca nu mi-am dus gandul din temelie pana la zidire... desigur ca libertatea este oricum contrictiva ... nu vad deosebiri esentiale in poezie si mai ales in poezie ca tematica ori spunere ori nespunere... vad doar puterea omului de a deveni poet ori masina de scris cuvinte... aici da aici ma opresc si cumpanesc poemul... ma gandeam ca poezia in sine este o fibra a rugaciunii... ca in ea exista totusi indoiala... ca ne bantuie intrebarile care din nefericire raman mereu aceleasi... dar in alte haine... iata cum nu reusesc inca sa ma definesc intr-un comentariu scurt... dar o sa revin! Fra indoiala ca ocolind credinta viata este o zadarnicie... iar libertatea o inchisoare bine definita!... Uln | |
| = Uln | florin caragiu [04.Feb.07 18:14] |
| Așa mă gândeam și eu, sigur că poetul nu e o mașină de scris cuvinte... întrebările își au rostul și timpul lor, la fel ca și bucuria vorbirii și întâlnirii... Mulțumesc pentru explicații, le întrezăream... :) | |