Comentariile membrilor:

= mai simte vag un tremur
Maria Prochipiuc
[17.Jan.07 12:45]
Un sonet al zilei, aș putea spune eu. Adrian, să știi că lupta e mare exact așa cum bine demonstrezi tu prin mesajele sonetelor tale. Cel ce luptă știe că nimic nu poate fi obținut fără trudă, apoi vremurile se schimbă, chiar dacă versul tău intră cu toată puterea în cotidianul realităților zilnice, nu pare chiar așa de apetisant, dar asta nu trebuie să te dezarmeze. Eu cred că tu ai de gând să aduni toate aceste sonete sub o titulatură anume. Ce e foarte interesant( te știu destul de bine )e că mereu te regăsesc ,,proaspăt'' alt mesaj, alte realități. Să mergem înainte cu fruntea despicată de vânt și cu inima deschisă spre tot ce ne înconjoară
= Maria
Adrian Munteanu
[17.Jan.07 17:11]
Da, aceasta este perioada pe care o traversez și care îmi ascute pofta de cercetare a "răului". Pentru mine e o provocare să încerc acest lucru tocmai prin intermediul celei mai armonioase și muzicale dintre formele poetice, sonetul. Voi duce, cu adevărat, această povară până la încheierea pregătirilor unui nou volum. Apoi voi trece spre alte abordări.
Îți mulțumesc pentru susținere care, în atare condiții, e indispensabilă.
= portret
florin caragiu
[17.Jan.07 18:22]
Imaginea stării de părăsire e relevată cu un penel sigur în bogăția detaliilor semnificative, ce străbat în mod dureros alternativ goliciunea privirii, candoarea și tristețea amintirilor, tăieturile viciilor și supliciilor bolii, până la spaima în fața morții. Timpul cu durerea sunt un bici care lovește trupul în timp ce consumă încă din jarul poftei de viață.
= Florin
Adrian Munteanu
[18.Jan.07 12:17]
E adevărat, această scenă s-a vrut să fie caracteristică acelei categorii sociale, prea des frecventă printre noi ( dacă nu cumva și noi suntem cuprinși în ea) a celor care continuă să fie înspăimântați de moarte, preferând dureroasa viețuire a unui timp fără speranță, decât să disopară într-o lume care continuă să prezinte gradul ei de iluzoriu. Văd această stare ca pe una caracteristică timpurilor noastre, dramatice prin toate particularitățile lor.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= mai simte vag un tremur	Maria Prochipiuc [17.Jan.07 12:45]
Un sonet al zilei, aș putea spune eu. Adrian, să știi că lupta e mare exact așa cum bine demonstrezi tu prin mesajele sonetelor tale. Cel ce luptă știe că nimic nu poate fi obținut fără trudă, apoi vremurile se schimbă, chiar dacă versul tău intră cu toată puterea în cotidianul realităților zilnice, nu pare chiar așa de apetisant, dar asta nu trebuie să te dezarmeze. Eu cred că tu ai de gând să aduni toate aceste sonete sub o titulatură anume. Ce e foarte interesant( te știu destul de bine )e că mereu te regăsesc ,,proaspăt'' alt mesaj, alte realități. Să mergem înainte cu fruntea despicată de vânt și cu inima deschisă spre tot ce ne înconjoară

= Maria	Adrian Munteanu [17.Jan.07 17:11]
Da, aceasta este perioada pe care o traversez și care îmi ascute pofta de cercetare a "răului". Pentru mine e o provocare să încerc acest lucru tocmai prin intermediul celei mai armonioase și muzicale dintre formele poetice, sonetul. Voi duce, cu adevărat, această povară până la încheierea pregătirilor unui nou volum. Apoi voi trece spre alte abordări. Îți mulțumesc pentru susținere care, în atare condiții, e indispensabilă.

= portret	florin caragiu [17.Jan.07 18:22]
Imaginea stării de părăsire e relevată cu un penel sigur în bogăția detaliilor semnificative, ce străbat în mod dureros alternativ goliciunea privirii, candoarea și tristețea amintirilor, tăieturile viciilor și supliciilor bolii, până la spaima în fața morții. Timpul cu durerea sunt un bici care lovește trupul în timp ce consumă încă din jarul poftei de viață.

= Florin	Adrian Munteanu [18.Jan.07 12:17]
E adevărat, această scenă s-a vrut să fie caracteristică acelei categorii sociale, prea des frecventă printre noi ( dacă nu cumva și noi suntem cuprinși în ea) a celor care continuă să fie înspăimântați de moarte, preferând dureroasa viețuire a unui timp fără speranță, decât să disopară într-o lume care continuă să prezinte gradul ei de iluzoriu. Văd această stare ca pe una caracteristică timpurilor noastre, dramatice prin toate particularitățile lor.