| + pentru ca | emil pal [12.Jan.07 17:38] |
| Pentru ca e ultima stea pe care o dau spun asa: din punctul meu de vedere, text foarte bun. Traire, vibratie, rabufnire, sexualitate bine stapinita. Personal, strofa a treia sustine tot poemul. Nu sunt critic, nu vreau sa folosesc tot felul de cuvinte pe care nici eu nu le inteleg, pur si simplu poemul acesta are forta. Tisneste. M-a impresionat si te cred. Ti-e bine asa. Unul dintre cele mai bun texte ale tale. | |
| + din mai multe motive | olga stefan [12.Jan.07 18:10] |
| pentru că ai încălcat pactul minimalist pe care îl făcuseși cu tine și cu poeziile tale. pentru că nu încalci pactul autobiografic, și totuși reușești să scoți lectorul din moleșeala lecturilor de rutină. pentru "aici printre bătăile inimii trece metroul și abia asta mă face să simt că trăiesc", "la capătul lucrurilor care fac dragoste icnim eliberați în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată", "îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate și seamănă izbitor cu acești copii bolnavi supraviețuitorii avorturilor",- versuri în care ai mers "până la capăt" cu exploatarea forței intriseci de care beneficiază scriitura ta, dar pe care uneori te străduiești s-o camuflezi în ipostaze mai mult sau mai puțin fericite ale anodinului (poate ca să te conformezi ideii de jurnal și de refuz al ficțiunii). și pentru că este un text bine construit, muncit, rezultatul unui efort pe care îl apreciez, pentru că însăilăturile, petecele, tăieturile, adăugirile, acele de siguranță sunt insesizabile. | |
| = ca o iederă | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [12.Jan.07 19:24] |
| Frumos curgătoare zicerea ta și viscerală. Iar dorința de Dumnezeu și o câmpie e monumentală. A la Verlaine. Iar pulsiunile de după cred că ne sunt așa de cunoscute multora dintre noi. Foarte bine surprinse.Savurez! | |
| = Forță, sinceritate | Ioana Geacăr [12.Jan.07 23:58] |
| Nu te-aș crede, Ioanan! Dar poezia e bună cu discurs plin de forță, simplu, sincer. Poate îmi sună strident puțin "în pielea goală"- de ce nu gol?- în rest e reușit, îmi place. Felicitări! | |
| = Ioana | Andu Moldovean [13.Jan.07 01:01] |
| Nu stiu ce se intampla, dar pe undeva ai pierdut gratia scrierii. Ma iarta ca iti spun asta asa, acum... dar poemul asta... ori eu m-am tampit, ori... "nemuritoare pana in adancul fiintei"?? "icnim eliberati in acest orgasm"?? etc, etc, etc Ma rog, prefer sa ma fac ca nu am citit, Andu. | |
| = răspunsuri și mulțumiri | ioana cheregi crișan [13.Jan.07 12:01] |
| Emil, îți mulțumesc mult pentru aprecieri, dar vreau să cred că nu e ultima stea pe care o dăruiești. știi că nu-mi plac plecările. numai sosirile :) Olga, aprecierea ta mă bucură foarte mult. contează imens! mulțumesc. Viorel, ai surprins imaginea centrală în scurtul tău comentariu. întotdeauna ești la obiect. mă bucură mult prezența ta și te mai aștept. Ioana, te citesc și eu cu mare plăcere, deci e o mare bucurie aprecierea venită din partea ta. acolo nu am spus "gol" pentru că poți fi gol în multe feluri :) Andu, ai dreptate. doar n-o să contrazic tocmai eu așa un grațios ca tine. | |
| = deosebit | Ovidiu Negrut Caragaceanu [13.Jan.07 12:22] |
| un poem deosebit de frumos; simplu-liniar. o adevarta relaxare a sufletului in puful moale a poeziei. Cu adevarat frumos. | |
| = Ovidiu, | ioana cheregi crișan [13.Jan.07 14:09] |
| îți mulțumesc mult pentru citire și aprecieri. te mai aștept. | |
| = Re | Daniel Ionuț Vasile [13.Aug.09 10:41] |
| Foarte puține poezii pe care le-am citit pe acest site sunt în acord cu ceea ce pot numi eu, bineânțeles, doar în concepția mea, poezie. Și se poate să mă înșel, dar lumea merge oricum neabătută pe cursul ei, nu știe nici ea către unde, dar prin imaginea creațiilor voastre, presupun, către mai multă libertate. Mai să fie, și libertate parcă ar fi destulă și acum...adică, în anumite limite, suntem liberi să facem ce vrem, ori noi am vrea acum absenșa oricăror limite? Păi și atunci să facem ce? Ce contur mai capătă suferinșa, să spunem, atunci când nu mai există obiectul său al dorinței, fructul interzis? Ce mai rămâne atunci din om, când ființa lui nu are nevoie să ajungă niăieri, când este pretutindeni? Ce rost mai este pentru el să fie, dacă este secătuit de contraste? Și dacă nu vrem mai multă libertate, atunci de unde angoasa asta persistentă care transpare prin fiecare rând? Dacă de fapt, ne îndreptăm inconștient, unii către alții? Căutăm căi spre a ne apropia...până la fuziunea totală a spiritelor? Să fim odată o entitate, un corp ideatic fațetat în miliarde de individualități desăvârșite? Ca o materie incandescentă... | |