| + prima din an | emilian valeriu pal [01.Jan.07 10:02] |
| Impresionant zbor de inceput de an, de inceput de anotimp. Sun citeva locuri comune care ar putea deranja, dar ma impac perfect cu ele, pentru ca despre singuratate, zboruri si caderi nu se poate vorbi decit comun. Dincolo de peretii poemului, o atmosfera apasatoare, un inceput de metamorfoza, o noua durere a nasterii din ceva. Nu stii din ce. Un text crisalida, in care germineaza viitoarele sfisieri. Practic prima parte nu te lasa prea multe sa spui, insa te patrunde ca un fel de intepatura nedorita si totusi necesara. De la peretii care te obliga sa-ti stirnesti orice durere in speranta ca vei simti din nou, imi place sa vad aceasta parte ca un fel din introspectie a larvei in cocon. Semn luminat pentru acest an libelula, primul din prima zi. :) | |
| = Ioana nu va fi siguranță așa. | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [01.Jan.07 20:41] |
| Sau dacă va fi, asta e. | |
| = răspuns la primele semne | ioana cheregi crișan [01.Jan.07 22:18] |
| Emil, mi-ai luminat începutul de an cu prezența ta aici. îți mulțumesc. primul semn nu se uită, e ca prima iubire... :) Viorel, bine ai venit și anul ăsta! și dacă va fi așa? | |
| = ... | Lucia Popescu [01.Jan.07 22:18] |
| Ioana, nu știu dacă ți-am spus vreodată că ești poeta mea preferată, din toate timpurile. O spun acum, fiindcă trebuie! Și e minunat să pot face asta. Ceea ce scrii tu, este ceea ce simt eu, și nu, nu mă mir că mai sunt și alții care simt ceea ce altora le pare de neînțeles, fiindcă nu au simțit, nu știu să existe... Și cu această poezie, iată, m-ai cucerit din prima strofă, fiindcă de fapt mulți suntem ale căror vieți încep așa, numai că nu toți conștientizează, se pierd de ei înșiși, crezând că poate așa e viața, și nu mai caută răspunsuri.. pur și simplu trăiesc... pierzându-se printre alții, confundându-se cu lumea, așa cum este ea.. Ei, da, tu știi că sunt atâtea de spus de fapt! Și un alt vers care mă strânge, mă înfioară, „oamenii sunt unii cu alții „dar asta nu înseamnă, nu-i așa, că sunt cu cine ar trebui să fie… Poate că noi, aceștia, care știm, suntem de fapt mai fericiți, așa, cu singurătatea aceasta a noastră… poate de fapt avem mai mult… Pentru mine, sunt suficiente prima și ultima strofă! E minunat să poți recunoaște! Atunci știi și simți că nu ai trăit degeaba, e mai mult decât dacă faci copii, fiindcă ei au drumul lor, dar recunoașterea face parte din drumul nostru! Indiferent prin câte morți vom fi trecut… „vom abandona orice formă cunoscută și ne vom naște pentru o clipă din altceva” din orice ne-am naște, și în orice formă, doar o clipă de am trăi, sigur că ne vom iubi! Nici nu ne trebuie o zi întreagă… măcar o clipă de am avea, AVEM regăsirea! Cu asta încerc să mă consolez… Oricum, știu că ne vom mai regăsi, o dată, și încă… nu știu de câte ori… Noi știm că am mai murit de câteva ori! “Dacă va fi așa”? Dar atunci când deja știm că așa este…? Atunci poate nu ne rămâne decât să trecem “sfâșietor prin toți orbii”… La mulți ani, Ioana! Acum, eu știu că mai este cineva… | |
| = Lucia, | ioana cheregi crișan [01.Jan.07 22:26] |
| e foarte mare bucuria de a constata că acest text își îndeplinește menirea. ai rezonat și acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine. mulțumesc. Un An Nou fericit! | |