| = Cum se furișează... | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [17.Nov.06 21:42] |
| Bizară și voluptoasă doamnă tristețea, Ioan.Mi-o pot imagina sub diferite apariții și m-am îndrăgostit de atâtea ori de parfumul ei. Un text bun despre ea. | |
| = doar un buna seara, dar dupa cat timp? | Ioana Barac Grigore [17.Nov.06 22:31] |
| oho, ioan. foarte dens textul tau, cumplit de intens. sa zic ferice de cel ce poate trai si, apoi, scrie, cu asemenea intensitate? doua personaje (servul si tristetea)prinse intr-un joc al necesitatii, dintre care unul doreste sa iasa ("lasă-mă să mă strecor încet în mine"), isi cere permisiunea de la "spadasin" (poate un al treilea personaj, altul decat tristetea, poate a doua rama). este poemul imposibilitatii programate de iesire din transa presupus fatalista a "inaltarii" si "sperantei". pentru mine este un poem deschis, dar de neinteles, totusi, pentru ca nu inteleg de ce autorul ar dori sa renunte la speranta si la inaltare, de ce astepta atat de cuminte pe "domna tristete", ce-i ofera ea in plus?! acceptarea retragerii in sine este sacrilegiul care face subiectul acestui poem. asa vad eu, cel putin. poate ma insel. am crezut, initial, ca este un poem de iubire, asa cum ioan bine scrie de atata timp, dar nu este. este un poem al voluptatii disperarii si tristetii, a cautarii ei cu orice pret, a placerii autoflagelarii, indiferent de subiect. pana la urma doua rame pot merge o viata una langa cealalta, catre culcusul carbunelui... pun o stea pentru chinul unui om care chiar daca va intalni fericirea la coltul strazii, sub forma si fondul visat si dorit, va stamba din nas si va merge mai departe sperand ca renuntarea ii va aduce tristetea si apoi, inspiratia literara. sa-mi spui cat m-am inselat, pls! :) | |
| + am uitat :) | Ioana Barac Grigore [17.Nov.06 22:32] |
| sorry | |
| + si | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| si mie mi s-a parut o poezie buna. si cred ca-si merita locul in recomandate. cel putin pentru primele 2 mari strofe. si pentru felul in care te-ai tinut de ideea din prima. | |
| = dansul ei elegant de viperă egipteană | Ela Victoria Luca [17.Nov.06 22:49] |
| da, e o poezie foarte reușită, nu se poate tăgădui aceasta. e lucrată fin. cu atenție asupra detaliilor, cu atenție și asupra percepțiilor, nu exclude nimic din senzorial-trăire-metaforizare-ideatică. singurul "defect" - permiteți-mi să spun așa, așa ca la o creație - este titlul. titlul comparativ cu întreaga compoziție. asta nu m-a împiedicat să las primei pagini creația. azi. Ela | |
| = ela | Ioana Barac Grigore [17.Nov.06 22:56] |
| si mie mi s-a parut, initial, titlul rupt de continut, privit total din exterior spun. apoi, mi-am amintit de "bonsoir tristesse" si i-am dat un sens (fireste, un sens doar al meu, al cititorului :) dar poemul este ok si te felicit pentru alegere. sper sa te mai prind intr-o asa mana generoasa ca azi. daca nu te culci repede o sa-mi iasa curand festinul de le reco :) | |
| = bonsoir tristesse | Ela Victoria Luca [17.Nov.06 22:59] |
| e bună ideea ta Ioana pt titlu. Ar fi bine potrivit. Surpriză: și eu mă gândisem la același. Nu mi-am permis să îl sugerez autorului. Mai ales că e în franceză și era prea aproape de percepția mea acest "bonsoir tristesse". Dacă autorul va dori, îl va schimba. Ela | |
| = ela | Ioana Barac Grigore [17.Nov.06 23:19] |
| d'accord, ela! c'etait trop. cred ca va ramane doar buna seara. bonsoir tristesse chiar nu are vreo legatura cu stilul visceral/patimas pur romanesc al textului si autorului. la paris, metrourile au si zone aeriene. chiar asa: tu ai vazut rame la paris? chiar nu glumesc acum... e chiar un text extra. eu zic ca merita, oricum, orice efort... | |
| = cum ? | anca anghel novac [18.Nov.06 02:15] |
| ce-ai vrut sa spui in acest poem ? tristete? de unde atata scarba ? nu inteleg "să ne scuipăm sângele fluorescent în scrumieră" adica cum ? | |
| = Parere | Andu Moldovean [18.Nov.06 02:20] |
| Sa ma scuze doamnele, domnisoarele si domnii daca spun ca aici avem de-a face pur si simplu cu un poem-demonstratie a lui Ioan Peia, dar care nu inseamna nimic, nici pentru el, nici pentru cine ar dori el sa insemne ceva. El aici doar manuieste simboluri poetice cu o indemanare care, inutil sa mai spun, ii este atat de accesibila. Mie insa imi plac celelalte poeme ale lui Ioan Peia, cele in care spune ce simte pe bune si in care se exprima pe jumatate peltic. Aici am citit un fel de demonstratie de forta fara contact direct, un fel de "kata" cu stop cadru cand nu iese bine prim-planul. Doar parerea mea, desigur. Andu. | |
| = + | Amalia Cretu [18.Nov.06 08:07] |
| tristetea, un demon interiorizat? | |
| = nota 10 | Simona Iliasa [18.Nov.06 11:42] |
| Tristețea? O dulce doamnă (sau nene)neimportant! Ideea e că atunci când te prinde nu te mai lasă, te-ar duce cu ea...Ghici unde? Oricum e foarte bine expusă în această poezie! | |
| = andu, dar si ioan | Ioana Barac Grigore [18.Nov.06 11:36] |
| andu, imi permit sa te contrazic. doamna de mine :) este de acord ca este un poem deschis, demonstrativ, cum si spuneam mai sus (discutii despre autenticitatea in lit putem sa purtam ani si tot nu ajungem la vreo concluzie – este, dupa cum spune fratiorul meu de de sange, domnul pacala, chestie de fior). poemul lui ioan este ca foarte multe poeme ale lui de dragoste un advertising/imbursement cu fake escape. cel putin asa reiese la o analiza nu neaparat foarte adanca a lui, daca o scuturi de metafore. adica, ce spuneam mai sus. nu un fel de “curaj gaina ca te tai” dar un fel de oferta de alegere dupa demonstratia lui “a quoi bon?” si, in acelasi timp, si un “fug, dar ma impiedic si cad” (glumita neaosa de context, ca sa nu mai rasfoim dictionare…). cu alte cuvinte, hai sa aplicam corect metoda, sa ne eliberam de prejudecati si subiectivisme gregare si sa luam prima strofa, cu titulul in frunte. ce ne spune poetul: “buna seara”, adica un salut, adica se deschide o comunicare. cine rosteste salutul? din prima strofa, vedem ca salutul nu este al autorului, ci “prima vorbă ce-ți iese din gură”, deci avem conventia, autorul se situeaza in pozitia unui destinatar si acum urmeaza feedbackul. se initiaza procesul de comunicare cu sistem de coduri cunoscut, pentru ca iata! intelege si percepe dinamic salutul, dramatic chiar, dupa cum se va vedea mai jos. prima stofa descrie salutul si portretizeaza personajul care il rosteste. in strofa 2 comunicarea functioneaza, se produce ingemanarea capetelor de canal de comunicare si apare amenintarea “tristetii” care se va personifica in final. aici este o mica hiba. pentru ca in ultima strofa autorul conchide: “eu servul/tu tristețea”, cu alte cuvinte pierde un personaj pe drum si nici nu reuseste sa-l prezinte in transformare, pentru ca mai sus, in strofa 2 avem clar 3 persoanje: “vine tristețea și sparge gablonzurile vine și scuipă sânge/noi umblăm pe pământ ca două râme îndrăgostite”, deci nu doua: adica persoanjul “tristetea” si persoanjul “omul”- servul, general valabil. mie mi se pare un poem reusit, un fel de pot face mult, iata! dar tot prost se va sfarsi, a quoi bon?, carevasazica, asa ca “lasă-mă să mă strecor încet în mine si” - unde eu personal vad acel fake escape - pentru ca el continua “să ridic în vârful cetății cuceritori cu pumnale în dinți”, referindu-se la cele doua capete ale sforii de carne. autorul isi iubeste cu disperare “disperarea”, indiferent cum si-o produce, cine i-o produce, ca multi dintre poetii lumii. actul creator are nevoie de asta. este patternul pe care ioan peia il aplica aproape in fiecare poem “de suflet”. este “scuza” autorului la neputinta de a functiona intr-o lume imperfecta, pentru ca este o lume in care nu-si poate aplica propriile legi, in care nu poate avea ce doreste, pentru ca in aceasa lume trebuie sa si oferi (pentru ca autorul ia, nu ofera), sau in care ceea ce a dorit nu a reusit sa se ridice la standardul perfectiunii defuncte. nici macar nu ajunge la un compromis de echilibru, pentru ca totul “cu moarte se sfarseste”, iar la aceasta nu prea ai replica, nici literara si nici umana, deci totul iti este permis in poezie. cam asa zic eu. mi-ar placea sa cred ca in aceasta autoflagelare poetica, dealtfel foarte creativa, autorul nu se foloseste de realitatea afectiva si nu face experimente pe cobai umani, ceea ce ar fi de neiertat. de ce spun asta? pentru ca totul este lucid in pozia lui ioan peia. fiecare tristete, disperare, frustrare. autorul este victima si el executa decapitarea prin poezie a calaului. asta transforma autorul in victima-calau. sper ca am fost destul de aproape de semnificatiile poemului si ale poeziei lui ioan peia, in general. si ii multumesc pentru ocazia de a lasa aceste randuri aici. | |
| = copii, | ioan peia [18.Nov.06 12:28] |
| e mult prea interesant ce se întâmplă sub modesta reflexie a acestui text. recunosc că și pt mine, în ipostaza de ipotetic autor, înseamnă o uimire care mă reconfortează. mai mult decât interesul arătat înscrisului de mai sus, mi-a făcut plăcere emulația critică, de calitate, stârnită cu acest prilej. uite, că e chiar frumos ce se întâmplă! mulțumesc tuturor pt fanta de lumină pe care ați strecurat-o în această pagină și prin care ați trecut, cu toții, cu porii larg deschiși. | |
| = adica ce? | virgil demian [23.Nov.06 10:59] |
| nici mie nu mi-a placut poezia ta da' eu nu-s in stare sa fac critica constructiva si nici desstructiva nu-mi iese asa ca iti spun ca mie personal nu-mi place de nici o culoare poezia asta a ta si cam atat | |
| = să trăiești... | ioan peia [23.Nov.06 11:58] |
| ... virgil! uite ce mult îmi plac mie oamenii hotărâți! dar nu am înțeles pe cine ai mai asociat gestului tău evaluator!... | |