| = Pasari de smoala turmentate | razvan rachieriu [16.Nov.06 12:53] |
| “De la bărbie în sus e întuneric pe chipul lui”, iar umbra aruncată pe asfalt este o gură mare, neagră, care scoate cuvinte inutile ca niște păsări de smoală turmentate ce se ciocnesc de “pielea unui heruvim” gras ce zboară dormind. “În aerul de piatră” dimensiunea existențială se sfărâmițează. | |
| = . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| mie mi-a placut mult pana la final, care mi s-a pare teribil de ortodox, pacat de text | |
| = Căutarea unui plan superior și atingerea acestuia prin intermediul unui emisar d | Cristiana Nicolae [17.Nov.06 20:19] |
| Sunt câteva versuri care stârnesc imagini interesante... "de la bărbie în sus e întuneric pe chipul lui" - când citești, nu știi ce e... cineva care își ascunde identitatea; ori oare cineva care deja aparține altui plan? Și dacă da, care este natura acelui nou nivel? Superioară sau inferioară? "el își ridică brațele până atinge pielea unui heruvim adormit în timpul zborului" - s-ar părea că totuși acel plan este unul superior, (dar care nu e pe deaîntregul atins... personajul se afla încă în zona căutărilor.. este pe cale...). Versurile astea trei par sa aiba un simbolism acvatic ascuns, care la rândul său face trimitere la Biblie... Mie personal mi-au sugerat indirect apele cele de sus... Delfinii, fiind mamifere, nu pot dormi exact la fel ca viețuitoarele de pe uscat. Creierul lor nu poate adormi pe de-antregul pentru că altfel animalele s-ar lasa la fund și s-ar îneca. Ei au nevoie ca periodic să se înalțe la suprafa pt a respira. Ca urmare, creierul lor doarme... doar pe jumătate, pe rând câte o emisferă. Pe de altă parte, în Biblie este descris momentul desparțirii apelor, cele de jos, terestre, și oceanul cel de sus, celest, de esență superioară. Heruvimul tău, pare întocmai unui delfin înotând adormit prin oceanul cel de sus, ocean către care pare să tindă personajul. Heruvimul este un fel de emisar al acelei lumi, prin înrâurirea căruia el va putea păși mai departe, va găsi răspuns la căutarile sale. Pentru că deja l-a atins. Deci a atins acea lume... "cuvinte fără noimă: te-am căutat în aerul de piatră" - este aproape un pleonasm.. ca să zic asa, dar unul bine ascuns.. pentru că amăndouă versurile subliniază aceeaăi ideie: imposibilitatea comunicării, limitele limbajului. "iar tu erai în rai" - din nou apare un alt plan, superior. Obiectul căutarilor nu se află in lumea acesta limitată, a "aerului de piatra" a limbajului ingust, a zidurilor... In care prin cuvinte nu se transmite suflet, nu se transmit esențe. Ci se afla dincolo, în oceanul pe care plutesc heruvimi adormiți... | |
| = Ei și...! | PÃCALÃ VIOREL SILVIU [17.Nov.06 22:34] |
| Mie îmi plac scheletele provinciale, să le vezi pe cele din marile orașe, sunt și urât mirositoare și sfărămicioase. Chiar dacă nu se vede Parisul, rămân la părere. | |