| = un semn | Uln Aron Alex [04.Nov.06 20:43] |
| Narcisa poemul este putin explicit chiar daca simt tensiunea strofelor... chiar daca inima zgarie amintirea... imaginatia si sensibilitatea aduna in ele darnicia si izul poeziei... sunt cateva cuvinte foarte grele de pilda ... care suporta foarte greu repetitia... insa poemul se descanta intr-o limba curata si poetica... Uln | |
| = au disparut din text cateva cuvinte esential... ma repet...imi cer scuze | Uln Aron Alex [04.Nov.06 20:47] |
| Narcisa poemul este putin explicit chiar daca simt tensiunea strofelor... chiar daca inima zgarie amintirea... imaginatia si sensibilitatea aduna in ele darnicia si izul poeziei... sunt cateva cuvinte foarte grele de pilda "strivit" ..."gheare" care suporta foarte greu repetitia... insa poemul se descanta intr-o limba curata si poetica... Uln | |
| = ... | Narcisa Turony [05.Nov.06 02:07] |
Uln, poezia este veche, la vremea scrierii ei neavând parte de nicio părere. Pentru mine însă a avut și are acel quelque chose care m-a făcut să revin la ea și să o repostez. Eram curioasă să aflu dacă își poate găsi ecou. Mulțumesc pentru opinie, pentru sugestii. | |
| = serialismul | Traian Rotărescu [05.Nov.06 14:10] |
| Narcisa, dar dodecafonismul tocmai asta si-a prpous, unicitatea, evitarea monotoniei prin folosirea unei singure solutii din cele 479.001.600 de combinatii reuzultate din relatia matematica a celor 12 sunete ale scarii cromatice. Asadar "concerul monoton" care introduce, intr-adevar, o "stridenta" fata de titlul ales, poate rezulta numai din epuizarea bolnavei, coplesita de noianul de senzatii descrise, senzatii care, la randul lor, dau nastere unei sumedenii de inchipuiri. | |
| = Traian Rotărescu, | Narcisa Turony [05.Nov.06 18:29] |
| În mare parte este așa cum ai spus tu. Stridența unei dodecafonii poate fi tocmai monotonia. Iar senzațiile care sfârșesc poezia sunt tocmai finalul dodecafoniei, se pierd în vid. Este o viziune a sunetelor unei poezii spuse , sau tăcerea unor ritmuri greu de controlat. Un abandon. Sunt mai multe aspecte, dar e rolul cititorului să creeze o lume, dacă textul reușește să îl provoace. Îți mulțumesc pentru prezență, pentru cele scrise, și, dacă nu abuzez de timpul tău, m-ar interesa să aflu și ce ai simțit, după ce mi-ai spus ce ai gândit. | |