| + Înapoi la Poezie | Nicolae Popa [01.Nov.06 20:14] |
| Mihai, Uneori am impresia că poezia pur și simplu își bate joc de noi. De noi, cei care credem că o stăpânim. Suntem liberi să o căutăm în orice direcți dorim, explorând orice limbaj posibil, ca în cele din urmă să revenim ca niște fii rătăcitori la o anume matrice în care regăsim, de fapt, exact ceea ce căutam cine știe pe unde. Știu, unora le sună ca dracu această constatare. Însă am drept argument acest poem al tău, care citit și recitit mă face să am tot mai multă încredere că nu mai piere cu una cu două expresivitatea și frumusețea limbajului din poezie: "pământul nostru încăpățânat se despica vara până-n sicrie și fumega duhuri" "cearcăne cu sâni căzuți și prin abur tremur stele la fântâna cu doi sluți unul râde dedesubt strâmbând chipul celuilalt" "mi-a ajuns la umăr apa i-auzi plânsul cum se-ndoaie" "tata plătea amenzi peste amenzi pentru copacii jefuiți de crengi" "din cauza lui crescuse pădurea numai în sus" Sigur, nu voi ezita să fac uz de dreptul meu, oferit cu atâta generozitate de editori, de a pune o stea și o fac nu numai pentru că este un poem intigru și original, dar și pentru a atrage atenția asupra unei matrice străvechi a poeziei - folclorul. De-altefel, după înțelegerea mea, e un deliciu boieresc să citești așa ceva. | |
| = O felie de viață! | Ioana Geacăr [01.Nov.06 23:44] |
| O poezie veritabilă cu iz folcloric autentic, doină de jale încastrate-ntre versuri biografiste. Sublime: "mi-a ajuns la umeri apa!/ i-auzi plânsul cum se-ndoaie" și ironia din final. | |
| = Poeții trăiesc și mor vertical | Ela Victoria Luca [01.Nov.06 23:53] |
| E tot ce pot spune, adăugând, spre re-amintire, că dincolo de orice blestem e o binecuvântare, de aceea eu aud aici, astfel: "dor de mine pe la pruncii soarelui de peste vatră din fântâni cu ape sure sufletul de mi-l mai poartă..." Și ce a reverberat din "blestemul de cucută" este verticalitatea spiritului, Mihai, acceași Înălțare a Sinelui dincolo de limitele atât de banale ale lumii. Sau poate că nu, lumea nu este banală câtă vreme există un sacru de apă în ochiul celui ce trăiește dincolo de omenesc. Mulțumesc pentru binecuvântarea din plânsul îndoit. Ela | |
| = stiluri si cuvinte | cornel marginean [02.Nov.06 22:16] |
| Doua idei si doua stiluri dar trecerea de la unul la altul este inca ne -implinita de tot prin anumite cuvinte folosite. Descantecul este frumos dar are el insusi doua feluri de cuvinte care rup uneori continuitatea. Este o parere care nu ma opreste sa zic si eu ca este o poezie de calitate. stima | |
| = Traditie&modernitate | Pandele Maricica [06.Nov.06 08:34] |
| Superb! Ar trebui apoi sa pun PUNCT, pentru ca o poezie buna nu se comenteaza sau, oricum, se comenteaza prost (cred eu!). Totusi nu ma pot abtine sa nu remarc inceputul si sfarsitul cu vers lung, de oda fara rima, ce vrea sa atraga atentia, apoi, blestemul, descantecul! Descantecul nu se apropie de popular decat prin forma versului si prin rima care pare sa curga usor. La prima vedere! Dar, daca mai citesti poezia inca o data, iti dai seama ca nu are nimic din constructia populara. E o poezie actuala, moderna, cu idei profunde in care autorul se ascunde putin in spatele traditiilor. Doar putin... | |