Comentariile membrilor:

= lumină
Dana Banu
[30.Oct.06 10:47]
O poezie de excepție, depășește orice barieră dintre literă și cititor. Emoție și lirism pur.
= Felicitări, Tedi
Elena Malec
[31.Oct.06 06:22]
Tu cînd dezmembrezi jucării, cucerești inimi. Iată, Dana e pătrunsă de lumina lirismului tău.
Vezi că ai o silabă în plus la 'dascăli'.
= Elena, Dana
Vasile Munteanu
[31.Oct.06 08:21]
mulțumesc; da, către inimă prin dezmembrare...

cu drag,
= sunt ceea ce stiu ca sunt
nica mădălina
[31.Oct.06 11:05]
luciditatea intelegii "rostului" e acompaniata uneori, cumva straniu, de de o lipsa a confortului. chiar durere. mai ales cand liniaritatea vietuirii, unidirectionalitatea sa face ca intoarcerea la inceput sa devina o desirare de amintiri.
mi-a placut indeosebi intreruperea brusca a curgerii, prin finalul aparent declarativ, puternic insa precum o neputinta. sau o suspendare a miscarii temporale insesi.
= Departe de tot
Jianu Liviu-Florian
[31.Oct.06 15:06]
Ați văzut?
= Mădălina, Liviu
Vasile Munteanu
[31.Oct.06 15:16]
Mădălina: "rostul", cred eu, nu se poate înțelege; el este similar lui "a crede", se asumă; astfel, cantitativul (final) devine summum unor stări echivalente cu a fi viu; mulțumesc pentru lectură și pentru aplecarea întru vers.

Liviu: am simțit cu acele simțuri care nu sunt (cel puțin nu atât de) înșelătoare :); mulțumesc pentru prezență.
= Departe de tot, ați văzut?... Eu vă mulțumesc...
Jianu Liviu-Florian
[31.Oct.06 15:33]
Judecata de Hapoi
Cronică dramatică la spectacolul cu piesa “Cumnata lui Pantagruel”
Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Național Craiova

La început a fost un kil de carne. Și-n Flandra cred că tot s-a întâmplat. Dar n-aș băga în asta un cârnat. La început a fost un kil de carne. Și milioane după, au urmat.
Și-n Flandra, când Lumina m-a adus, containere cu morții vii, de carne, stăteau frumos la rând, la înviat. Aveau geamlâc cu ochiul colorat. Și își mâncau din spirit, din stomac. Dar asta e. Ești mort, nu mai ai carne. Mănânci ce-ai pus în maț, la bancomat. Ba, câte unul, mai împachetat, ce-ar mai fi lins și mort, o țâr’ de sânge. Însă Regia nu a aprobat. E austeră moara de tocat. Cu picăturile, și tot nu se ajunge. În Flandra. Mulți de pe pământ or să înjure. Nu înjurați, că este un păcat.
Na, aragazul mi se stinse. Poate, îmi este și cafeaua plină de păcate.
Orice-nviere a trebuit să aibă un început. Un mort de dezgropat. Un floricică mică, răsărit duios, dintr-un mormânt. Acolo-n, Flandra! Ce înviat frumos ! Și tânăr! E dezgropat de o armata de gropari care-l ridică. Nu e mai economicos? Minunea costă ! Și i se vede și un colț firav de sculă mică ! Le coq! Vai, cât e de frumos ! exclamă-o doamnă, și încruntata-i față se înseninează, râde, chiar. Păcat. Pentru o clipă.
Deci, corolar: nu e-nviere fără un gropar, măcar.
Dar. O-nviere este cu putință, fără, măcar, o ramură? De știință? Poate o sculă, minusculă, să apară din țărână, fără să fie cercetată rațional? De medicină? Operată chiar? În sculă? Fără să-i fie cercetată tăietura-n… gură ? Să fie… bună…?
Si ce putea să iasă dintr-un înviat? Un kil de carne. Bună. Și apoi… Cârnați. Un lung pomelnic de cârnați robuști. Delicatesă. Chiar, nu guști? Și la final de tot, un… saxofon. Stranietate. Înviatul e afon. Cine-o să cânte? Chiar dacă nimeni n-a știut vreodată, în Flandra tot găsești. Câte-o cumnată. Care încearcă. Și sotul ei, de jos, e fermecat. Mai cântă, candidat la înviat! Dar fermecata melodie a-ncetat, el plânge, plânge, urlă. Neîncetat. Și cum, necum, cântă cum nato la cum nat.
Acum, un pui. Ieși și el tot din stomacul înviat. Și piuie atât de delicat, încât groparii, travestiți în sfinți, căci au ieșit și haine de părinți, tot din stomacul înviat, îl caută lin. Piu, piu! O, inviat sublim, ce cântec ai! Dacă știam, de la un kil de carne, te mâncam. Dar apropos: cât ai? Cât îți atârnă piuitul la cântar? Și Hap. Hapoi. Scuzați! Te lepăd înapoi. Te înghițisem, căci… așa e obiceiul pe la noi.
Operă rock. Urmează doi. Și ei, la înviat. Familie… sau… comuniune sfântă-ntre bărbați. Atunci, pe legea mea, împărtășania să se dea (se ia) la… ouă. Și-n linguriță, femeia-preot ouale atent să le preia… de lângă puță. Căci, revenim. Făra de ea, pe care lume înviem? Și-n ce…Lumină? Și dacă ouăle se sparg, nu e o crimă? Din cine preotesele se trag? Din Oul Sfânt? Sau din găină?
Noroc tot cu cumnata. Că înghite tot. Ou după ou. Idiot după idiot. Noroc că se mai trag, tot pe cerceafuri. Și ouă, și vestale, și anafuri. Noroc că este cineva care ne bagă Duh în burtă. Că altfel viața este scurtă. Căci costă foarte mult un kil de carne. E spectacol mut. Și două violoncele parcă-l… ut. Frumosul, e… cere și el: un kil de carne.
Décor. Crupe de cai. Și oameni vechi și noi. Război. Istoria e un cașcaval de soi. Și ei vor învia? Să vezi urgie! Dar în câmpiile din Flandra a venit la înviat, o păuniță. Așa de pintenă ea scurmă cu piciorul. Păunii toți, cei sfinți, îi dau onorul. Un bob aici. Un bob mai lângă vintre. O-nvie toți, în toate cele sfinte. Și fulgii-i sar, și piuie. E vie! Și pentru că la toți acum le știe, sfințenia ce le poate, ea învie: este Statuia Învierii! Vie! Și poate să se culce, chiar. Cu sine.
Suntem în Flandra, deci. Și se recită: pomelnicul cu viii de elită. Dar de ce tac? Și muzica, doar, sună? De ce un kil de carne n-au? Pe strună? De ce-am văzut aici, în Înviere, doar o suliță de bărbat și nici-o sulă de muiere ? Mă rog, iertare. Mi-e teamă c-am vorbit și-așa prea tare. Vezi 4 scânduri și o scândurică ? Vezi cum se trag femeile? Pe sticlă? Simți cum îți crește-n piept un kil de carne, când Învierea va turna, din puța Primului Bărbat, șampanie? Vezi cum se-nvârte într-o limbă spuma elitei de a fi o Înviere? Și o turmă? Vezi LIDER-ul, cosmetizat cu castraveți? Îmbălsămat pe soclul lui de inviații hrăpăreți? Care îl lasă… și merg, cu kilul lor de carne-n piept, acasă…
Și-n toată Flandra va rămâne… Cine?Un gol dând ordine la forme. La ruine. Un gol dând ordine legumelor de piață. O loază. O tâmpenie. O paiață. Și formele, ca melcii, se tot plimbă. Primesc o borâtură-n loc de limbă. Și-abia târziu, lumina îi despoaie: sunt oameni! Oameni! Oameni! Vai ! Sunt oameni!
Și-atunci, din cer, coboară pe pământ și Domnul Taur. Domnul Nostru Sfânt. E-adevarat. E mort. De Înviere. E-adevărat. Înjunghiat oleacă. E-adevărat. Și limba-I este seacă. Un pic în sânge. Roșie de fiere. Dar avem Hrană! Avem Hrană! Avem Hrană!

Uitai de cocă. Ca toată lumea să învie, era creștin ca primul înviat să fie îngropat. În cocă. Industria pâinii să-l îngrașe. Ca pe-o focă. Și în aceeași înviată puță, să îl încerce cu o furculiță. Dacă e dospit. Să ni-l aducă copt și rumenit. Mafia pâinii să-i îmbuce capul. Și frimiturile să le arunce la cei morți. Dar vii. Să li se ierte tuturora. Hapul.
La doua zile de la Înviere, mersei și io la templu. La Bășica. Să aplaud. Minune! Numai două babe-n negru-n galerie. Portrete vechi de fotbaliști. Gazon, sub ele. Arbitru, nu-i! Nici jucători. Să fie Învierea, Cupa nimănui ? Chibrituri, nu-s! Nici candele aprinse. Lumânare, ioc. Nici vânzătoare de noroc. Ba, ce-i lăsai, veni un misionar mai tânăr, Doamne, iartă-l, dacă nu-I, și luă. Și-n Rai, tot eu furai. Pesemne-s toți la popi. În Piața Mare. La pilit. Căci doare pâinea între dinți, ceva cumplit. Doar taci, asculți, repeți, frămânți din dinți și-nghiți la sfinți. Curată Înviere de Partid. Ba chiar pe Feștănescu l-am pupat. De drag. Dar nu l-am înghițit. Mi-a dat o slujbă din lumina lui. Se duce-ncet, ca un fitil. Și alții vin. În Piața Mare. La-nviat. Tot mai puțin. Căci învierea s-a cam terminat. Trăiască Domnul Nostru Îngropat! Să mai mâncăm ceva, și noi, orșcât…Că de băut, ne-am săturat…

Când am plecat
Se terminaseră cu toții de-nviat.
Dormeau precum copiii-n viață.
Și visau.
Sătui.
O foarte lungă dimineață.

7-9 noiembrie 2003

Cu respect,
Jianu Liviu+Florian
= Ecouri!
Ioana Geacăr
[31.Oct.06 19:07]
Îmi place secvența cu joaca în curtea școlii cu o cutie de conservă (atenție! mai pune un i pe copii, și se face frig-nu "se-nfrigurează"), și aceea cu umbra, ele dau adâncime textului; uneori expresia devine puerilă: "dascălii vor spune: minți!/ visătorilor cuminți", sau ultimele două versuri sunt ecouri ale lecturii din poetul minunat Camil
Petrescu: "și pune-ți cruciulița la gât,/mâine va fi un război mare/ și-atât". Același ton, aceeași sonoritate tristă.
= Ioana
Vasile Munteanu
[31.Oct.06 19:30]
Ioana: e bine că îți place, totuși, ceva (atenție! citește substantivul respectiv la plural, nearticulat, precum și reflexivul așa cum este scris; de ce? pentru că așa vreau eu; hipercorectiduinea ta mă lasă rece; apropo, "filologie" nu este sinonim cu "poezie", chiar dacă rimează...); cât despre Camil Petrescu, mărturisesc, spre rușinea mea, că nu l-am citit pe poet; îl consider un prozator bun (deși nici părerea lui Eugen Ionescu nu este de trecut cu vederea) și... atât.
= Elegie !
Ioana Geacăr
[01.Nov.06 01:54]
E o elegie frumoasă poezia ta, dacă nu mi-ar fi plăcut, ți-aș fi zis, sau aș fi trecut mai departe. Poți să-mi asculți sfaturile, sau nu, tu ești dirijorul.
Voi înscrie mâine poezia lui Camil în Biblioteca Virtuală.
"Hipercorectă", dar prietenoasă,
= Ioana
Vasile Munteanu
[01.Nov.06 05:27]
și eu am considerat potrivit să răspund; îmi cer scuze pentru tonul meu cu o octavă "mai sus"; câteva precizări: în primul rând, rareori modific un text în urma sugestiilor (a se reține: rareori, nu niciodată) și asta pentru că nu cred în "poezia ca act colectiv" (vei observa, dacă nu ai observat deja, că este la ea acasă pe site); în cazul de față: a) "copiii" ar fi o generalizare nefericită; b) "se face frig" este o formulă "hipercorectă" (nu mai considera orice eroare de tastare drept eroare de scriere :) ), însă, din punctul meu de vedere, plată și absolut nepoetică; dacă nici poezia nu are curajul forțării limbii, atunci să ne apucăm de croitorie sau, eu știu, să inventăm un "abecedar al lui Procust".

prietenos,
= Invitație la lectură! Hai la Camil!
Ioana Geacăr
[01.Nov.06 22:17]
Ted, m-am chinuit să-l bag pe Camil în bibliotecă de dimineață cu "Cântec pentru ziua de atac", a fost o defecțiune pe site și am avut impresia că am muncit degeaba, dar acum văd textul fără numele copistului ce sunt și scriu un mesaj dedesubt cu "De ce?", dau clic pe "trimite" și-mi apare mesajul (binecunoscut!): "Trimit email la Camil Petrescu." Nu, zău!
= Ioana
Vasile Munteanu
[01.Nov.06 23:02]
citit; mulțumesc.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= lumină	Dana Banu [30.Oct.06 10:47]
O poezie de excepție, depășește orice barieră dintre literă și cititor. Emoție și lirism pur.

= Felicitări, Tedi	Elena Malec [31.Oct.06 06:22]
Tu cînd dezmembrezi jucării, cucerești inimi. Iată, Dana e pătrunsă de lumina lirismului tău. Vezi că ai o silabă în plus la 'dascăli'.

= Elena, Dana	Vasile Munteanu [31.Oct.06 08:21]
mulțumesc; da, către inimă prin dezmembrare... cu drag,

= sunt ceea ce stiu ca sunt	nica mădălina [31.Oct.06 11:05]
luciditatea intelegii "rostului" e acompaniata uneori, cumva straniu, de de o lipsa a confortului. chiar durere. mai ales cand liniaritatea vietuirii, unidirectionalitatea sa face ca intoarcerea la inceput sa devina o desirare de amintiri. mi-a placut indeosebi intreruperea brusca a curgerii, prin finalul aparent declarativ, puternic insa precum o neputinta. sau o suspendare a miscarii temporale insesi.

= Departe de tot	Jianu Liviu-Florian [31.Oct.06 15:06]
Ați văzut?

= Mădălina, Liviu	Vasile Munteanu [31.Oct.06 15:16]
Mădălina: "rostul", cred eu, nu se poate înțelege; el este similar lui "a crede", se asumă; astfel, cantitativul (final) devine summum unor stări echivalente cu a fi viu; mulțumesc pentru lectură și pentru aplecarea întru vers. Liviu: am simțit cu acele simțuri care nu sunt (cel puțin nu atât de) înșelătoare :); mulțumesc pentru prezență.

= Departe de tot, ați văzut?... Eu vă mulțumesc...	Jianu Liviu-Florian [31.Oct.06 15:33]
Judecata de Hapoi Cronică dramatică la spectacolul cu piesa “Cumnata lui Pantagruel” Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Național Craiova La început a fost un kil de carne. Și-n Flandra cred că tot s-a întâmplat. Dar n-aș băga în asta un cârnat. La început a fost un kil de carne. Și milioane după, au urmat. Și-n Flandra, când Lumina m-a adus, containere cu morții vii, de carne, stăteau frumos la rând, la înviat. Aveau geamlâc cu ochiul colorat. Și își mâncau din spirit, din stomac. Dar asta e. Ești mort, nu mai ai carne. Mănânci ce-ai pus în maț, la bancomat. Ba, câte unul, mai împachetat, ce-ar mai fi lins și mort, o țâr’ de sânge. Însă Regia nu a aprobat. E austeră moara de tocat. Cu picăturile, și tot nu se ajunge. În Flandra. Mulți de pe pământ or să înjure. Nu înjurați, că este un păcat. Na, aragazul mi se stinse. Poate, îmi este și cafeaua plină de păcate. Orice-nviere a trebuit să aibă un început. Un mort de dezgropat. Un floricică mică, răsărit duios, dintr-un mormânt. Acolo-n, Flandra! Ce înviat frumos ! Și tânăr! E dezgropat de o armata de gropari care-l ridică. Nu e mai economicos? Minunea costă ! Și i se vede și un colț firav de sculă mică ! Le coq! Vai, cât e de frumos ! exclamă-o doamnă, și încruntata-i față se înseninează, râde, chiar. Păcat. Pentru o clipă. Deci, corolar: nu e-nviere fără un gropar, măcar. Dar. O-nviere este cu putință, fără, măcar, o ramură? De știință? Poate o sculă, minusculă, să apară din țărână, fără să fie cercetată rațional? De medicină? Operată chiar? În sculă? Fără să-i fie cercetată tăietura-n… gură ? Să fie… bună…? Si ce putea să iasă dintr-un înviat? Un kil de carne. Bună. Și apoi… Cârnați. Un lung pomelnic de cârnați robuști. Delicatesă. Chiar, nu guști? Și la final de tot, un… saxofon. Stranietate. Înviatul e afon. Cine-o să cânte? Chiar dacă nimeni n-a știut vreodată, în Flandra tot găsești. Câte-o cumnată. Care încearcă. Și sotul ei, de jos, e fermecat. Mai cântă, candidat la înviat! Dar fermecata melodie a-ncetat, el plânge, plânge, urlă. Neîncetat. Și cum, necum, cântă cum nato la cum nat. Acum, un pui. Ieși și el tot din stomacul înviat. Și piuie atât de delicat, încât groparii, travestiți în sfinți, căci au ieșit și haine de părinți, tot din stomacul înviat, îl caută lin. Piu, piu! O, inviat sublim, ce cântec ai! Dacă știam, de la un kil de carne, te mâncam. Dar apropos: cât ai? Cât îți atârnă piuitul la cântar? Și Hap. Hapoi. Scuzați! Te lepăd înapoi. Te înghițisem, căci… așa e obiceiul pe la noi. Operă rock. Urmează doi. Și ei, la înviat. Familie… sau… comuniune sfântă-ntre bărbați. Atunci, pe legea mea, împărtășania să se dea (se ia) la… ouă. Și-n linguriță, femeia-preot ouale atent să le preia… de lângă puță. Căci, revenim. Făra de ea, pe care lume înviem? Și-n ce…Lumină? Și dacă ouăle se sparg, nu e o crimă? Din cine preotesele se trag? Din Oul Sfânt? Sau din găină? Noroc tot cu cumnata. Că înghite tot. Ou după ou. Idiot după idiot. Noroc că se mai trag, tot pe cerceafuri. Și ouă, și vestale, și anafuri. Noroc că este cineva care ne bagă Duh în burtă. Că altfel viața este scurtă. Căci costă foarte mult un kil de carne. E spectacol mut. Și două violoncele parcă-l… ut. Frumosul, e… cere și el: un kil de carne. Décor. Crupe de cai. Și oameni vechi și noi. Război. Istoria e un cașcaval de soi. Și ei vor învia? Să vezi urgie! Dar în câmpiile din Flandra a venit la înviat, o păuniță. Așa de pintenă ea scurmă cu piciorul. Păunii toți, cei sfinți, îi dau onorul. Un bob aici. Un bob mai lângă vintre. O-nvie toți, în toate cele sfinte. Și fulgii-i sar, și piuie. E vie! Și pentru că la toți acum le știe, sfințenia ce le poate, ea învie: este Statuia Învierii! Vie! Și poate să se culce, chiar. Cu sine. Suntem în Flandra, deci. Și se recită: pomelnicul cu viii de elită. Dar de ce tac? Și muzica, doar, sună? De ce un kil de carne n-au? Pe strună? De ce-am văzut aici, în Înviere, doar o suliță de bărbat și nici-o sulă de muiere ? Mă rog, iertare. Mi-e teamă c-am vorbit și-așa prea tare. Vezi 4 scânduri și o scândurică ? Vezi cum se trag femeile? Pe sticlă? Simți cum îți crește-n piept un kil de carne, când Învierea va turna, din puța Primului Bărbat, șampanie? Vezi cum se-nvârte într-o limbă spuma elitei de a fi o Înviere? Și o turmă? Vezi LIDER-ul, cosmetizat cu castraveți? Îmbălsămat pe soclul lui de inviații hrăpăreți? Care îl lasă… și merg, cu kilul lor de carne-n piept, acasă… Și-n toată Flandra va rămâne… Cine?Un gol dând ordine la forme. La ruine. Un gol dând ordine legumelor de piață. O loază. O tâmpenie. O paiață. Și formele, ca melcii, se tot plimbă. Primesc o borâtură-n loc de limbă. Și-abia târziu, lumina îi despoaie: sunt oameni! Oameni! Oameni! Vai ! Sunt oameni! Și-atunci, din cer, coboară pe pământ și Domnul Taur. Domnul Nostru Sfânt. E-adevarat. E mort. De Înviere. E-adevărat. Înjunghiat oleacă. E-adevărat. Și limba-I este seacă. Un pic în sânge. Roșie de fiere. Dar avem Hrană! Avem Hrană! Avem Hrană! Uitai de cocă. Ca toată lumea să învie, era creștin ca primul înviat să fie îngropat. În cocă. Industria pâinii să-l îngrașe. Ca pe-o focă. Și în aceeași înviată puță, să îl încerce cu o furculiță. Dacă e dospit. Să ni-l aducă copt și rumenit. Mafia pâinii să-i îmbuce capul. Și frimiturile să le arunce la cei morți. Dar vii. Să li se ierte tuturora. Hapul. La doua zile de la Înviere, mersei și io la templu. La Bășica. Să aplaud. Minune! Numai două babe-n negru-n galerie. Portrete vechi de fotbaliști. Gazon, sub ele. Arbitru, nu-i! Nici jucători. Să fie Învierea, Cupa nimănui ? Chibrituri, nu-s! Nici candele aprinse. Lumânare, ioc. Nici vânzătoare de noroc. Ba, ce-i lăsai, veni un misionar mai tânăr, Doamne, iartă-l, dacă nu-I, și luă. Și-n Rai, tot eu furai. Pesemne-s toți la popi. În Piața Mare. La pilit. Căci doare pâinea între dinți, ceva cumplit. Doar taci, asculți, repeți, frămânți din dinți și-nghiți la sfinți. Curată Înviere de Partid. Ba chiar pe Feștănescu l-am pupat. De drag. Dar nu l-am înghițit. Mi-a dat o slujbă din lumina lui. Se duce-ncet, ca un fitil. Și alții vin. În Piața Mare. La-nviat. Tot mai puțin. Căci învierea s-a cam terminat. Trăiască Domnul Nostru Îngropat! Să mai mâncăm ceva, și noi, orșcât…Că de băut, ne-am săturat… Când am plecat Se terminaseră cu toții de-nviat. Dormeau precum copiii-n viață. Și visau. Sătui. O foarte lungă dimineață. 7-9 noiembrie 2003 Cu respect, Jianu Liviu+Florian

= Ecouri!	Ioana Geacăr [31.Oct.06 19:07]
Îmi place secvența cu joaca în curtea școlii cu o cutie de conservă (atenție! mai pune un i pe copii, și se face frig-nu "se-nfrigurează"), și aceea cu umbra, ele dau adâncime textului; uneori expresia devine puerilă: "dascălii vor spune: minți!/ visătorilor cuminți", sau ultimele două versuri sunt ecouri ale lecturii din poetul minunat Camil Petrescu: "și pune-ți cruciulița la gât,/mâine va fi un război mare/ și-atât". Același ton, aceeași sonoritate tristă.

= Ioana	Vasile Munteanu [31.Oct.06 19:30]
Ioana: e bine că îți place, totuși, ceva (atenție! citește substantivul respectiv la plural, nearticulat, precum și reflexivul așa cum este scris; de ce? pentru că așa vreau eu; hipercorectiduinea ta mă lasă rece; apropo, "filologie" nu este sinonim cu "poezie", chiar dacă rimează...); cât despre Camil Petrescu, mărturisesc, spre rușinea mea, că nu l-am citit pe poet; îl consider un prozator bun (deși nici părerea lui Eugen Ionescu nu este de trecut cu vederea) și... atât.

= Elegie !	Ioana Geacăr [01.Nov.06 01:54]
E o elegie frumoasă poezia ta, dacă nu mi-ar fi plăcut, ți-aș fi zis, sau aș fi trecut mai departe. Poți să-mi asculți sfaturile, sau nu, tu ești dirijorul. Voi înscrie mâine poezia lui Camil în Biblioteca Virtuală. "Hipercorectă", dar prietenoasă,

= Ioana	Vasile Munteanu [01.Nov.06 05:27]
și eu am considerat potrivit să răspund; îmi cer scuze pentru tonul meu cu o octavă "mai sus"; câteva precizări: în primul rând, rareori modific un text în urma sugestiilor (a se reține: rareori, nu niciodată) și asta pentru că nu cred în "poezia ca act colectiv" (vei observa, dacă nu ai observat deja, că este la ea acasă pe site); în cazul de față: a) "copiii" ar fi o generalizare nefericită; b) "se face frig" este o formulă "hipercorectă" (nu mai considera orice eroare de tastare drept eroare de scriere :) ), însă, din punctul meu de vedere, plată și absolut nepoetică; dacă nici poezia nu are curajul forțării limbii, atunci să ne apucăm de croitorie sau, eu știu, să inventăm un "abecedar al lui Procust". prietenos,

= Invitație la lectură! Hai la Camil!	Ioana Geacăr [01.Nov.06 22:17]
Ted, m-am chinuit să-l bag pe Camil în bibliotecă de dimineață cu "Cântec pentru ziua de atac", a fost o defecțiune pe site și am avut impresia că am muncit degeaba, dar acum văd textul fără numele copistului ce sunt și scriu un mesaj dedesubt cu "De ce?", dau clic pe "trimite" și-mi apare mesajul (binecunoscut!): "Trimit email la Camil Petrescu." Nu, zău!

= Ioana	Vasile Munteanu [01.Nov.06 23:02]
citit; mulțumesc.