| = Vis cu scancete | Anghel Pop [08.Oct.06 19:12] |
| Jeez, daca nu stiam ca e o poezie semnata Albu puteam sa cred ca e un text de Dimov! De pilda, la Dimov am intalnit prima oara cuvantul "dextrogir" intr-o poezie. Nu ca nu mi-ar place. E un text onirist perfect. Dar cum ar fi sa fortam granitele onirismului pentru a naviga pe alte mari, necercetate? Ce ar fi dincolo de vis? Somnul? "ornat în culoare de obsidian" mi se pare ca putea fi un vers mai concentrat "vamă somnului" e o metafora eminesciana prea cunoscuta In rest, totul mi se pare de calitate. | |
| = corect | ioan albu [08.Oct.06 23:28] |
| e un poem oniric. de faptul ca a folosit și dimov rima "dextrogir" nu-mi aduc aminte, o fi reținut-o numai subconstientul meu. mulțumesc de diagnostic. | |
| = albu coloratu` | Iulian Poetrycă [09.Oct.06 01:08] |
| ce arhaisme mișto! și ce adjective colorate exotic! iar rima herb/cerb n-are concurent, decât poate doar cerb/imberb sau cerber/berber îmi vine să scriu un sonet în care să le folosesc, îmi dai voie, ioane? pese: dealtfel, cum îți priește aerul franței? | |
| = Dimov 100% | Manolescu Gorun [09.Oct.06 17:54] |
| E atat de "dimoviana" incat parca il am pe Leonid in fata. Si chiar il am, impreuna cu Florin Puca, atunci cand re-citesc (si revad) textele fi grafica made Dimov-Puca. Ambele ramase cu dedicatie de la cei doi. Pentru ca, o clipa, mi-ai amintit de "Onirismul estetic", de care am fost si eu prins la un moment dat, iti multumesc | |
| = răspunsuri | ioan albu [09.Oct.06 18:44] |
| Poetrycă, mersi. folosește ce rime vrei în sonetul tău. Dle Manolescu, Cu plăcere, deși dacă era Dimov 100 % apărea într-un volum al lui. Oniristă 100 % e altceva. | |
| = Daca m-ai provocat | Manolescu Gorun [10.Dec.18 14:27] |
"deși dacă era Dimov 100 % apărea într-un volum al lui. Oniristă 100 % e altceva." Spui dumneata. E atât de a la Dimov încât, chiar dacă transmiți "altceva" decât Dimov o faci, volens nolens, "prin" el. Fără să fie vorba însă de plagiat. Deci rămân la părerea: "Dimov 100%" chira dacă "nu a apărut într-un volum al său". Mai grav se întâmplă lucrurile cu următorul text al lui O. Soviany, care tinde să devină o pastișe după Emil Brumaru: "Invatatoarea mea cu gene lungi (Adica domnisoara Seraphita) Avea un sortulet virstat cu dungi Si o durea mereu apendicita De cite ori se avinta in sus Mulatra dezinvolta si divina In pitorescul sau costum tungus De pe a scolii noastra trambulina Iar toti copiii de pe Popa Nan Se minunau atuncea peste poate De-al domnisoarei sold de portelan Si de centura ei de castitate Iar felcerita scolii le dadea Piramidoane dulci si aspirine Caci nu arareori se intimpla Ca domnisoara noastra sa lesine Ciocnindu-se in zbor de vreun Icar Cu nasturi mov si panglice puzderii Si-atunci din avionul sanitar Ieseau in pas de dans brancardierii. Care aveau stelute pe veston Si ghete de culoarea portocalei Isi aminteste micul Ulrich von... Tinindu-se de fusta domnisoarei Pe care o culcau pe targa lor Si o ungeau cu ir pe intrecute Catre sfirsitul lectiei de zbor Cind aerul e plin de parasute" A se compara textul de mai sus cu: "De dimineață până seara gândesc la șoldul tău Tamara precum elevul profesoara…" al lui Brumaru care, "combinat" cu alte texte ale aceluiași autor, dă pastișa lui Soviany (minus ultimul vers "Când aerul e plin de parașute" care, într-adevăr, este original). Ce vreau să spun este însă altceva. În afara lui Dimov și Brumaru care au stiluri inconfundabile fiecare dintre ei (le identifici rapid, de la o poștă, deși "par" asemănătoare), tot "onirici estetici" sunt și, de exemplu: Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Vintilă Ivănceanu (acesta mai "înclinat" spre suprarealism) ….iar în proză, cel puțin Dumitru Țepeneag. Iar "stilurile" fiecăruia dintre ultimii citați sunt atât de diferite (și originale fiecare în parte) încât te întrebi cum de poți să-i încadrezi în "Onirismul estetic". Și totuși poți ! Aici ar fi foarte mult de discutat. Și interesant. În primul rând pentru că zisul "Onirism" s-a născut pe malurile Dâmboviții fiind autohton dar și de-o accentuată originalitate. În al doilea rând, pentru că, deși la început, a fost "tolerată" de cenzură teoretizarea stilului respectiv ea a fost, ulterior, interzisă (într-adevăr, cei ce aparțineau tendinței respective au putut publica, în continuare, nestingheriți dar fără a se permite o analiză pertinentă a conturării tendinței). În acest context devine, cred, extrem de actuală reluarea unei discuții critice pe această temă. În al treilea rând pentru că, așa cum avangarda artistică românească dintre cele două războaie transpare în multe producții actuale (unele și pe Agonia) și Onirismul estetic începe (explicit sau nu) să-și facă simțită prezența în peisajul nostru artistic de azi. Și motivele ar putea continua. | |