| = bucăți de oraș pe lângă dealul galatei | Ela Victoria Luca [13.Sep.06 16:30] |
| și în fiecare din ele, o femeie-oglindă, care dă sensul unei lumini, ca o trăire pulsând limitativ, în jurul aleilor, în nopțile dureros de negre. ca și cum moartea ar putea fi îngropată de sine însăși, fiindcă nimeni nu îi va supraviețui pt a o jeli. orbul este singurul care vede liniile morții din palmele oamneilor. orbul este singurul în care dimineața își înalță mirarea, fiindcă soarele nu se recunoaște în mare decât atunci când femeia nu doarme, nu plânge, nu rostește. singura trecere este prin rugă. poemul tău din azi treisprezece este un prolog pentru înălțarea Sfintei Cruci și drumul spre o lumină indigo. Ela | |
| + o demonstrație elocventă | mircea florin sandru [20.Sep.06 10:26] |
| un poem remarcabil, construit prin alăturarea unor imagini insolite, deosebit de expresive. "femeia este oglinda în care orbule se privește cu palmele / numele meu plânge pe cabluri telefonice / și nota de plată e doar o însemnare ridicolă în cuvinte" sau "apa îngrămădi ndu-mi în gură bucăți de oraș mie care / nici măcar n-am fost întrebat cum să fiu". Este o demonstrație elocventă a faptului că aglutinarea unor sintagme aparent fără legătură poate conduce la un poem demn de toată atenția. mircea florin sandru | |