| = imbirligatura | salma [13.Jun.02 01:43] |
| sa nu te superi pe mine...si sa dispari iar. stai aci, ca stai bine! parerea mea despre textul asta, cu toata admiratia si simpatia mea pentru nexus,si pentru tine, e ca nu mi-a placut.prea ai imbilibistrocizat clappostrocei!!!Si ai imbigubat un pascupis cu frisca... | |
| = Oglinzile | Nexus [13.Jun.02 02:30] |
| Am citit. Am recitit. Mi-am privit miinile de teama sa nu fi devenit transparent, am dat print si ma pregatesc sa fug pina cind picioarele vor refuza sa se mai miste. Nu pot comenta mai mult, sunt impresionat ca micul meu panseu a nascut ceva atit de frumos. N-am mai fost nici ..muza nici personaj chiar sub pseudonim.In zilele astea naspa din ultima vreme azi am vazut o lumina chiar inainte de a veni aici sa citesc. O fi bagheta zinei ? Si anexez un pasaj de tinerete al lui Cioran din "Pe culmile disperarii" pasajul favorit al unui copil...: Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabila o retragere intr-un colt indepartat de lume, unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba nici un ecou? Am renunta atunci la cultura si la ambitii, am pierde totul si n-am castiga nimic. Dar ce sa castigi in lumea aceasta? Sunt unii pentru care orice castig n-are nici o importanta, care sunt iremediabil nefericiti si singuri. Suntem toti atat de inchisi unul altuia! Si daca am fi atat de deschisi incat sa primim totul de la celalalt sau sa-i citim in suflet pana in adancuri, cu cat i-am lumina destinul? Suntem atat de singuri in viata, incat te intrebi daca singuratatea agoniei nu este un simbol al existentei umane. Este un semn de mare deficienta in dorinta de a trai si a muri in societate. Mai pot exista mangaieri in momentele din urma? De o mie de ori este mai preferabil sa mori undeva singur si parasit, cand nevazandu-te nimeni poti sa te stingi fara teatru si poza. Mi-e scarba de oamenii care in agonie se stapanesc si isi impun atitudini pentru a face impresie. Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate. Toti aceia care se vor inconjurati in agonie de prieteni o fac dintr-o frica si dintr-o imposibilitate de a suporta momentele finale. Ei vor sa-si uite in momentul capital de moarte. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu incuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de limita? Suntem atat de separati de toate! Si tot ceea ce nu este nu e inaccesibil? Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea din singuratate, cand insasi lumina este un principiu de moarte. In astfel de momente esti separat de viata, de iubire, de zambete, de prieteni si chiar de moarte. Si te intrebi paradoxal daca mai exista altceva decat neantul lumii si al tau. | |