| = De la malul mării | Adrian Munteanu [10.Jul.06 14:02] |
| Aș fi fost înclinat să concluzionez că textul respiră un aer marin, ceva din sclipirea sării pe trupul ars de soare, chiar dacă nu ai fi adăugat subtitlul respectiv. Sentimentul, venit de undeva, din amintire, dar respirând prin amănunte care, probabil, nu se pot șterge, e încărcat, aș spune supraîncărcat de poezie. Este o proză poetică ce îmi amintește de Thalassa lui Macedonski, pentru că, nu numai cadrul e identic, dar și notația expresionistă e pe aproape. În această avalanșă de trăiri exaltate, e loc de concentrări imagistice ca în "aș lăsa cuvintele să-ți spună cum aș dezlipi razele să ți le pot așeza pe frunte" și textul în sine ne apare atrăgător,cu nuanța unei aduceri-aminte perpetue sau măcar pe una care am imaginat-o, dacă nu am trăit-o cu adevărat. | |
| = Aleile se strecurau sub umbra pașilor | Maria Prochipiuc [10.Jul.06 17:41] |
| Adrian – tu ce părere ai, că subtilul nu-și mai are sensul? Mă gândesc, poate îl șterg. Unele sentimente vin din amintire, altele sunt trăite în realitatea imediată, amănuntele după cum spui există și le-am așezat acolo intenționat, tocmai pentru a puncta momentul respectiv, să imortalizez clipele, pentru a rămâne veșnic proaspete, îmi este greu să mă depărtez de metaforă, îmi este foarte greu să mă depărtez de vers când scriu proză, și invers mi se întâmplă la fel, înseamnă că trebuie să găsesc o cale de mijloc…îmi place cum spui și vreau să cred că este o proză poetică, dar cadrul s-ar putea să te ducă în eroare. Nu se poate chiar expresionistă, cu toate că îmi vine de multe ori să cred că am înclinație spre așa ceva. Referitor la imaginat mai rămâne de văzut, nu voi divulga totul de la început… | |
| = Maria... | Elena Toma [11.Jul.06 07:44] |
| tu ai scris ca pentru mine, ratacita in vreme cernuta, in cautarea basmului pe aripa caruia sa mai pot zambi. dar tu, scriind acesta proza poetica, ma raunci pe valul visului, alerg printre gandurile tale, sunt calde... ca sufletul tau. | |
| = El ne-a cuprins doar cu desfacerea palmelor | Maria Prochipiuc [11.Jul.06 09:01] |
| Elena - eu am scris aici ce am trăit eu, că se mai află și alții pe coordonatele mele e plăcut, dar clipa e unică, basmul poate fi trăit dacă devii copil, iar eu sunt mai mult copil decât matur, chiar și iubirile se copilăresc, le place acolo se simt ca la ele acasă. Valurile visurilor se zbat prin toată ființa noastră dacă noi ne mai facem timp și de așa ceva, dar fiecare cu gândurile și trăirile lui, noroc că nu ai spus că... gândurile mele sunt fierbinți că cine știe ce se mai... | |
| = Maria | Elena Munteanu [11.Jul.06 09:23] |
| Textul în care „mirajul realității se contopește cu basmul“ se încarcă cu metafore oferite ochiului și sufletului celui avid de miracole - cititorului tăcut, uimit, el însuși călător într-un basm, care nu este al lui, dar care ar putea fi... Maria, draga mea, nu lăsa ca textul să fie impietat de greșeli minuscule de tastare (v. „Aștep“; „cred, că“; spațiu după puncte de suspensie etc.). IÎntr-un text bogat în simțăminte, ca acesta, se cade ca totul să fie la locul lui, nu-i așa? Cu admirație, Ingada. | |
| = ERATÃ | Elena Munteanu [11.Jul.06 09:27] |
| „IÎntr-un“=„Într-un“ | |
| = Numai tu știi a privi zborul mirându-te | Maria Prochipiuc [11.Jul.06 12:59] |
| Elena- mulțumesc pentru atenționările făcute, mai scapă pe ici pe colo câte o tastare greșită. Se pare că ai interceptat scrierea mea nu numai cu ochiul dar mai ales cu sufletul, mă bucur că pentru câteva minute ai putut fi călătoare prin povestea unei zile, că mi te-ai alăturat și că poate ai trăit. Mă bucură faptul că ai descoperit chiar și acele mici greșeli fiindcă se pare că ai dat mare importanța și esteticului privirii, nu numai nuanțelor și e foarte bine, mai ales pentru mine care am scris aici. Te mai aștept, porțile visării sunt deschise... | |
| = Realitatea omoară visele. | C. Nicolae pacatosul [15.Jul.06 12:23] |
| Ei, Maria, amintirile tale îmi amintesc de vremea inocenței mele. O, Doamne, fă- mă iarăși copil! Dă-mi visele înapoi! Maria, Maria, sufletul meu vrea să coboare în frumusețea copilăriei și nu poate. Caută pacea și n-o poate afla. Realitatea omoară visele... Te iubesc, Maria Prochipiuc! | |