Comentariile membrilor:

=  ceva rimbaldian	Ioana Petcu [24.May.06 21:37]
cum tot am fost putin trasa de mineca din pricina faptului ca gasesc intertext peste tot, eu simt la tine un nucleu rimbaud - tendinta asta de a trece de pe un material pe altul - apa, lemn, corporalitate - imi pare o rezonanta din acea directie. intr-o atmosfera "plutitoare", halucinogena, eu se dezbraca de sine. trece prin timp. se anamorfozeaza. iar ela gaseste atitea realitati pe care sa le arate prin cuvinte. de seara,
=  Ioana	Ela Victoria Luca [24.May.06 22:00]
Toate sunt în noi, înscrise de când lumea și viața, de aceea uneori se scriu sau se dezvălui, ca și cum atunic, în acel moment, e rostul lor, și al apei, și al lemnului, și al pământului, focului, aerului, toate ne compun și descompun. Noi doar trăitori binecuvântați cu iubire. Cât despre trasul (necesar sau nu) de mânecă, are și el o noimă, dacă e bine direcționat. :) Mulțam, e bine să știu când ceva reverberează în celălalt atât de profund. Ela
=  Victoria,	Daniela Stan [24.May.06 23:01]
Victoria, textul tau absoarbe acest timbru ancestral al unei vremi mistuite in care sangele predomina, blandetea si melancolia din textul tau imi da o stare de euforie totala, putina tristete intrezaresc dar totul se intampla succesiv , ca un slideshow, si plec cu un brat de maci frumosi spre aceasta umbra din noapte .. mi-a atras atentia in mod deosebit imaginea.. apropo, cum pot adauga imagini, sunt noua si nu cunosc :( incantata de lecturare si cu bratul plin de maci fug :) multumesc
=  Daniela	Ela Victoria Luca [24.May.06 23:14]
Ai perceput un anume registru subtil, ceea ce mă bucură. E o mistuire, ori roșul sângeriu al macilor, halucinanta îndrăgostire este și ea o mistuire spre purificare. Mulțumesc pentru primul semn. P.S. Bun venit, am remarcat prima ta apariție; despre inserarea imaginilor, vezi "reguli", pe prima pagină a site-ului, acolo găsești și alte detalii. Ela
=  Cu maci de foc în mână	mariana fulger [25.May.06 05:22]
Deosebită imaginea, pe toate părțile. Aveți un talent deosebit la secționarea sufletului. De multe ori, chiar dați de macii roșii. Felicitări.
=  Descântec de flori...	Magdalena Dale [25.May.06 08:47]
Poezie în fiecare cuvânt, foarte frumos dar mai ales sugestiv. Peștii de lemn, pescarii care își vor arunca undițele, dar și căutarea permanentă, prin spargerea scoicilor. Mie îmi amintește de Ion Barbu: M-am ascuns într-o soică, pe fundul mării, Dar am uitat în care. Zilnic mă cobor în adânc Și strecor marea printre degete Să dau de mine. Bobocii de maci Pe-un pat de margarete Fără mărăcini!
=  Mariana, Magda	Ela Victoria Luca [25.May.06 09:23]
Mariana, e atât de efemer sufletul încât nu îl pot secționa, doar îl descânt. Mulțumesc pentru semn. Magda, mă impresionează paralela cu Ion Barbu, ce vremuri de departe... Da, e aici o căutare permanentă și o înlemnire totodată, o mișcare profundă și o nemișcare în manifest. E vital vântul. Mulțumesc pentru imaginea ta cu margarete printre maci și pentru versuri. Ela
=  Un dar si pentru tine, Ela	Jianu Liviu-Florian [25.May.06 09:33]
... fara legatura cu poezia... Epistola 74 Catre Martinian Scrisa in anul 371 Cit as da sa ne putem intalni candva si sa fim impreuna catva timp, sa ma desfatez de toate calitatile de care dai dovada! Daca e un mare semn de cultura pentru cineva, sa fi vazut multe orase sis a fi cunoscut modul de cugetare al multor oameni, cred ca acela ar fi si mai repede rasplatit de o astfel de placere daca ar ajunge sa poata sta de vorba cu un om ca tine. Caci ce lucru ar fi mai mare: sa vezi pe rand unul dupa altul, multi oameni, ori sa vezi numai pe unul, dar care a adunat in el experienta lumii intregi? Mai mult, as putea spune chiar ca din cunoasterea binelui si din descoperirea pe scurt si fara de rautate a virtutii obtinem mai repede marturii de superioritate, fie ca e vorba de o fapta buna, de un cuvant demn de tinut minte, sau de randuieli politice concepute de oameni mai dotati decat altii. Or, toate acestea se afla intr-un depozit in comoara sufletului Tau. Asa incit as dori sa te ascult nu numai un singur an, ca Alcinoas pe Ulise, ci o viata intreaga, chiar daca ea nu mi-e prea fericita. Dar, in definitive, de ce scriu acum, cand trebuia sa ma aflu langa Tine? Pentru ca Patria mea intristata ma constringe sa merg dupa ea. Caci nu crede, Prea Bunule, ca nu stii cat a avut ea de suferit : ca pe un nou Penteu al Tebei (1) menadele furioase sau demonii insisi au sfisiat—o in bucati. O dezbina si o ciopartesc ca niste doctori slabi, care imbolnavesc si mai rau bolnavul prin ignoranta lor. Iar pentru ca sufera de pe urma acestor dezbinari, Patria trebuie tratata ca un bolnav. Concetatenii ma tot preseaza, prin scrisori, sa ma intorc repede, nu ca si cum ar crede ca in felul acesta le-as usura singuratatea, ci ca sa nu fiu acuzat de dezertare de la datorie. Caci stii ca cei aflati in suferinta usor inclina spre speranta, dar sint si usurei la defaimare, osindind ceea ce nu li s-a putut implini. II De fapt rocmai pentru acest motiv as vrea sa Te intilnesc si sa-mi spun parerea, mai bine-zis, sa Te rog sa gasesti vreo solutie indrazneata si vrednica de inteligenta Ta, san u ramai nepasator fata de patria noastra atat de ingenuncheata azi, ci sa Te arati la Curte sis a le spui deschis sa nu creada ca au doua provincii in loc de una. Intr-adevar ei n-au adaugat dintr-o alta tara teritoriu ca sa faca o noua provincie, ci au facut-o ca omul care are un cal sau un bou, caci acum nu numai ca n-are doi, ci a nimicit si singura vietate pe care o avea. Spune, dar, dregatorilor celor mari, sa nu “inmulteasca” si imperiul in felul acesta, pentru ca puterea nu consta in numar, ci in fapte. Caci credem ca unii fac acest lucru poate din necunoasterea adevarului, altii pentru a nu cadea asupra-le cu vorbe grele, iar altii, pentru ca nu le pasa; cu un cuvint toti privesc fara atentie la ceea ce se intampla. Daca ai putea intra la imparat ar fi cel mai bine si indicat. Daca insa acest lucru ti-ar fi peste mana, fie ca n-ar fi potrivit momentul sau ar fi la mijloc varsta, care, cum zici Tu, adesea insoteste lenevia, atunci sa nu-ti fie greu macar sa scrii. Iar daca Te vei hotari sa fii patriei in ajutor, in scris, atunci sa fii atent mai intai sa nu lasi la o parte nimic din ceea ce-ti sta in putere, iar prin aceea ca ti-e mila de Patrie vei aduce mare mangaiere si celor apasati. O, daca ai putea sa fii de fata ca sa poti vedea cu ochii proprii situatia tragica a patriei! Atunci te-ar impresiona macar aparenta clara si ai scoate si tu vreo vorba, care s-ar potrivi atat cu nobletea Ta, cit si cu daramarea orasului. Nu dezminti increderea ce mi-am pus-o in interventie! De ce n-avem un Simonide sau pe un alt poet, care sa se priceapa sa planga dezolarea in toata gravitatea ei? Ce zic de Simonide? De Eshile trebuia sa vorbesc sau de altul, care sa reuseasca sa descrie cu tarie sis a deplanga toata nenorocirea noastra. III Caci acele intruniri, cuvantari si discutii ale oamenilor celebri din agoraua noastra, si tot ceea ce a facut alta data vestit orasul nostrum, ne-au parasit. De acum tot mai rar se vor putea vedea plimbandu-se prin oras vreun om cult sau mare orator, asa cum era cazul altadata la Atena, unde nu apareau cetateni certati cu omenia sau cu mainile necurate. In locul lor a intrat ignoranta ca la sciti sau la masageti. Nu se mai aude azi decat un singur strigat, acela al agentilor de dari, precum si al celor biciuiti de ei. Porticele halelor redau acum si de-o parte si de alta ecoul lor lugubru, oftand parca de tristetea vremurilor de azi. Gimnaziile inchise si noptile neiluminate nun e ingaduie san e mai gandim la altceva decat la frica de viata. Caci nu-I mic pericolul ca indata dupa retragerea de pe strazi a dregatorilor, totul sa se prabuseasca, parca ar fi un cutremur general. Ce cuvantare ar fi in stare sa descrie aceasta nenorocire? Unii au pornit-o la fuga, o parte din consilieri ( si nu cei mai slabi ) au preferat exilul pe viata decat sa mearga la Podanda. Cand vorbesc de Podanda ma gandesc la o localitate pe care lacedemonienii o numesc Keades (2) , sau la o prapastie a naturii, cum poate ai mai vazut undeva in lume, o localitate de iad caronian, iscodita vrand-nevrand pentru a designa aceste paragini, care exala un aer nesanatos. Gandeste-te oricum la ceva asemanator pentru Polanda. O treime din slujbasi fug acum cu femeile si copiii. O a doua treime sunt dusi spre Polanda ca niste arestati, pe cand cei mai multi dintre ei, fosti fruntasi ai orasului, ofera prietenilor lor o priveliste de plans, implinind dorinta dusmanilor, ca si cum ar fi dat peste noi un blestem greu. Desigur, cea de a treia a ramas pe loc, dar nenorocitii acestia incapabili de a suporta plecarea colegilor lor si convinsi in acelasi timp ca sint prea slabi pentru a putea face fata necesitatilor, au ajuns pana la a refuza chiar sa mai traiasca. Aceasta situatie Te rog sa o faci cunoscuta tuturora prin grai viu si cu legitima franchete pe care ti-o imbie viata. Avertizeaza-I ca daca lucrurile nu se vor schimba, nu vor mai avea pe nimeni cui sa le dovedeasca umanitatea. Vei fi astfel util binelui comun sau vei face macar ca Solon care, neputand apara libertatea concetatenilor, pentru ca cetatuia era ocupata, a luat armura si s-a asezat in fata portii ca sa arate prin atitudinea lui ca nu aproba ceea ce s-a intamplat. Totusi e ceva ce stim sigur (chiar daca aceasta nu-I si parerea Ta) ca pentru binevointa si cumintenia Ta vei primi cele mai mari laude cand se va vedea ca lucrurile s-au petrecut asa cum le-ai prezis.” Sfantul Vasile cel Mare (1) Penteu – rege al Tebei dat de Dionisos pe mana menadelor sau a bacantelor furioase care l-au sfasiat de viu. (2) Keades – temnita sau prapastia subterana unde erau aruncati criminalii ( Plutarh, Vietile paralele, Agesilau, trad. N. Barbu, Bucuresti, 1969, vol IV, pag. 200 )
=  degetele noastre își vor rupe rădăcinile	Mihai Tita [25.May.06 10:41]
n-am mai lasat demult un semn la tine :) "ca și cum rostul tău darius este să îmi culegi scoici până la capătul pământului iar eu să le sparg iubindu-te ca pe unicul trup între ape" o iubire linistita, plin de somn cu vise rosii si alergari disperate pana la capatul pamantului. cautam scoici, cautam tot ce e mai bun pentru noi. un fel de perfectiune gasita apoi reinventata :) foarte placuta poezia, numai bine
=  ...	Mihai Tita [25.May.06 10:43]
apropo, raluca va fi extrem de incantata de scoicile tale, multumesc o eruptie de valuri la asfintit
=  Liviu, Mihai	Ela Victoria Luca [25.May.06 11:40]
Liviu, mereu lași daruri de înțelepciune. Aici ai atins un ceva foarte sensibil: "Te rog sa gasesti vreo solutie indrazneata si vrednica de inteligenta Ta". Mulțumesc. Mihai, reinventăm ceea ce am găsit cândva, spre a putea trăi mai departe cu o iubire, perla aceasta fără de care nici scoicile nu ar afla rostul. mă bucură că Raluca (?!?) va fi încântată și... înotăm mai departe cu sau fără țărmul visat. Mulțam, eu citesc mereu. :) Ela
+ Parere cat se poate de personala	Andu Moldovean [25.May.06 12:03]
Marturisesc, am citit cu placere "seria" de personale cu care Ela ne incanta de o vreme incoace. Cred ca au si ele :-) rostul lor, parca aici ea (Ela) se deschide mai mult catre sufletul nostru, al cititorilor, prin aceste dialoguri cu un interlocutor mai mult sau mai putin imaginar. Metaforele cursive, ca un fluviu izvorat de undeva, dintr-un masiv muntos abia descoperit de cei mai indrazneti exploratori, descriu un "joc al ielelor" care, desi fundamental imaginativ, te izbeste cu o forta izvorata dintr-o realitate, alta desigur decat aceasta, dar la fel de senzoriala. Iar pana la urma, cel mai greu ne este sa uitam. Bobadil. P.S. Dar eu nu trebuie sa uit ceva, anume sa zic si cu stea ca tare imi place aceast "serial", fie-i viata lunga, si, cine stie, poate intr-o buna zi o sa apara si sub forma de dialog? Sau scenariu? Nu, scenariu cred ca nu...
=  Andu, răspuns cât se poate de sincer	Ela Victoria Luca [25.May.06 12:22]
Andu, suprinsă cumva, fiindcă atunci când scriu "personale" nu încerc un anume stil literar, sunt foarte aproape de spiritul și sufletul meu, așa îmi las cuvintele. Poate că trăirea și gândul reușesc să se îmbine sau să se rostească mult mai deschis spre cititor. Pentru asta sunt recunoscătoare și celor care fac parte din personalele mele, fiindcă ei chiar sunt, mai mult sau mai puțin imaginari, ei chiar există, altfel nu aș mai scrie personale. Mărturisesc: într-o zi va fi un jurnal publicabil. Ai inutuit tu ceva. :) Mulțumesc. Serialul este cu "va urma". Timp să avem. Și scoici. Ela
=  luna și doi bani jumate	Miruna Dima [25.May.06 13:19]
Mi-ai amintit de un pictor drag mie. Și de viața lui, trăită spre sfârșit într-un paradis al liniștii și al dragostei calme, fără cutremure, pentru că tremurul și demonii erau în mâinile... ce pictau.
=  Si sufletul meu face o plecaciune in fata ta !	Cristina_Carp [25.May.06 14:10]
Sunt boboc aici...asa ca imi cer scuze daca nu m-am putut abtine si am indraznit sa-mi delectez mintea si sufletul cu insemnarile tale personale si sa-ti las o notita ... Am observat cu placere ca unele insemnari au gustul fructelor de vara, altele au parfumul suav de primavara calda, unele sunt blajine incarcate de o cromatica tomnatica, iar altele de vis in miez de iarna! Eu un nesemnifiant, ii multumesc lui Dumnezeu ca exista oameni atat de incantatori ca tine! Esti toata numai suflet! Sa ai numai ghiocei in zambet si lumina calda in privire!
=  Miruna, Cristina	Ela Victoria Luca [25.May.06 19:09]
Miruna, mă bucură că această pagină de jurnal te-a trimsi cu gândul la Maugham și la Gaugain, este mai mult decât se așteaptă autoarea. :) Iar tabloul reflectă un pasional înflorind. Mulțumesc mult. Cristina, nu din boboci apar măiastrele flori? Nu îți pleca sufletul, lasă-l înalt, sunt o ființă simplă. Îți mulțumesc pentru itinerariul tău prin scrierile mele, se vede că le-ai parcurs și le-ai simțit "aroma". Ela