Comentariile membrilor:

= eseu dilentantistic și snobistic, mostră de pseudoștiință
Anghel Pop
[10.Dec.18 14:27]
"DILETÁNT, -Ã s.m. și f. (peior.) om superficial"
Deci expresia "diletant superficial" este un pleonasm de toată frumusețea, antologic.

Greșeli de gramatică, de logică și de cultură:

„Unii confundă, însă, eseul (…) cu probÃ preliminară”

„fac eseu filosofic și literar – când joacă rugbi” (cratimă inutilă)

„despre un anume poet, care vânător fiind, compunea”
(Sintaxă greșită: dacă se extrage sintagma dintre virgule „care vânător fiind”, obținem „despre un anume poet compunea”, ceea ce e ilogic. Virgula trebuia pusă după „care”)

„O astfel de manieră de a scrie se înscrie în categoria literară a diletantului”
Nu știam că există o astfel de categorie LITERARÃ. Sau ai inventat-o tu acum?

„cu orgoliu în continuă inflație și infatuare”
orgoliu = infatuare

„sau, copiate dintr-o carte”
Virgulă pusă aiurea.

„această formă LINGVISTICÃ impune manifestarea LIMBII"

„figurează infernul, ambiguitate artei”
„a condus la promovarea filozofie absurdului”
„mansarda corelată mitic cu camera Sambo – simbolizată, după cum mărturisește Petru Ursache, în camera Sambo”
„jocul creativ și grav A imaginarului”
„cei trei magi de la răsărit: Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica” (sic)
„bârfa și denigrarea stupidă, sunt armele” (virgulă între subiect și predicat)
„Îmbinarea cromatica a două culori reci și una caldă, denotă” (la fel)
„Mircea Eliade, are o revelație” (la fel)
„atacă_cu”
„construiască_ceva”
„piatra prețioasă a filozofie lor”
„au rămas, adânc impresionați”
„în vis a văzut și Mendeleev, celebru sistem al elementelor”
„școlile occidentale de psihoterapie nu A recunoscut-o”
„eseistică_constructivă”
„limbaj ermetic A spiritului”

„De aceea mulți cred că eseul este o lucrare NEdogmatică”
Deci tu crezi că eseul trebuie să fie o lucrare dogmatică! Adică dacă eseul este dogmatic atunci e pe placul tău, dar dacă eseul se abate de la litera dogmaticii atunci pentru tine nu este eseu. Prin urmare, bunul tău plac decide dacă un eseu este acceptat ca eseu sau nu. Asta numesc eu dogmatism. Să nu accepți decât ceea ce îți convine, iar dacă se abate un eseu de la litera legii atunci să fie atacat cu orice mijloace.

„mulți cred că eseul este un studiu pe o temă fără nici o regulă”
„eseul, chiar eseul filosofic nu este încorsetat în mod absolut de reguli”
Asta este o autocontradicție. Pretinzi reguli în structurarea unui eseu, dar mai apoi spui că nu trebuie să fie încorsetat în mod absolut de reguli. Regulile sunt bune sau rele pentru tine în funcție de acceptarea sau nu a tezelor eseului. Dacă eseul nu-ți convine, pretinzi că nu a respectat regulile.

„spațiu de întâlnire a celor două lumi paralele lumea filosofiei și lumea poeziei”
Nu ți se pare că lipsește ceva pentru a structura fraza în mod logic?
O virgulă absolut necesară. Dar virgule din astea absente sau puse aiurea sunt cu sutele. Regret, mi-a fost imposibil să le semnalez pe toate.

„eseul filosofic se folosește în construcția și DE limbajul literar”
Asta e o mostră de gândire confuză.

„eseul FILOSOFIC se folosește în construcția și de limbajul literar, de glosă, îndeosebi în cel FILOSOFIC”. Să explic eu cititorilor nedumeriți ce ai vrut să spui: „eseul filosofic se folosește de glosă mai ales în eseul filosofic”. Sau gândirea alambicată la maxim.

„eseul va avea o A anume dominantă”
Foarte gramatical, indeed.

„ontică care”
ontiCÃCARE

„gnoseologiCÃCARE”
Căcările astea îți taie pofta de a mai degusta idei.

„a fost formulată de scriitorul și matematician englez”
Articularea e facultativă la tine, văd.

„propunând următoarele moduri de rezolvare a UN ei construcții eseistice”
Greu ești de urmărit, cu atâtea greșeli. Parcă afirmai că eseul necesită „limbajul adecvat”. Acesta numai limbaj adecvat nu e.

„modus ponens [dacă P și P atunci Q]”
Modus ponens nu este în niciun caz DACÃ P ȘI P. Mai documentează-te. Se vede că ai copiat neglijent informații de prin cărți, fără să le treci prin filtrul gândirii.

„atunci CARE deschide calea ipotezei”
Curat murdar, sau gândirea slabă at his best.

„sau cea contrară a lui modus tollens”
Aici trebuia o virgulă, altfel cititorul nu mai înțelege nimic, desigur dacă a avut răbdarea să ajungă până aici. Unde trebuia pusă virgula, domnule Anton, ca să nu se ajungă la un paradox de genul „NUTREBUIESÃFIESPÂNZURAT”?

Citatul din Andrei Cornea e copiat greșit, pentru că deschide o paranteză pe care uiți s-o mai închizi, paranteză foarte necesară înțelegerii. Ce e aici, joc de inteligență cu cititorul?

„Că trebuie să fim serioși!”
Dumneata gândești în altă limbă decât cea română?

„Nimeni nu poate pretinde a fi protocronicul unei anumite teme sau idei”
Folosești cuvântul „protocronic” în mod greșit. Protocronicul nu este inițiatorul unei idei, ci un adept al protocronismului unei idei. Diferența e uriașă. Ideea nu-i aparține, ci el face o evaluare dpdv cronologic a apariției și răspândirii unei idei în istorie. Este o dovadă clară a necunoașterii sensurilor cuvintelor, a folosirii lor în mod amatoristic, pentru a epata.

„eseul a avut de încă de la inițiatorul acestui gen, un rol”
DE ÎNCÃ DE
Virgulă între „a avut” și „un rol”.

„sau, o analiză a unei anumite teme”
Virgulă între „sau” și sintagma introdusă de această conjuncție disjunctivă.

„fiind acest gen, el însuși, o specie lingvistică”
Exprimare redundantă. „Acest gen” nu trebuia să existe în frază, fiind substituibil cu „el însuși”.

„Eseul a căpătat o mare masă de cititori. Popularitatea eseului este înlesnită de accesul facil la cunoașterea subiectului tratat”
De acord. Dar mai înainte acuzai exact acest lucru:

„Eseul este genul literar, filosofic și științific cel mai potrivit pentru Agonia pentru că în context poate să scrie oricine despre orice. Totodată această formă de comunicare este cea mai populară formă literară și filosofică care răspunde și prin asta corespunde spiritului diletant. Ceva în genul manelistului care cântă după ureche.”

Deci recunoști că eseul este un gen accesibil și că asta e un lucru bun. Dar, când e vorba să ataci eseurile care nu-ți convin (pentru că nu sunt „dogmatice”), atunci acuzi accesibilitatea eseului pe Agonia ca fiind „manelism”. Mă duce cu gândul la Goethe, care spunea: „Nimic nu e mai rău decât prostia agresivă”.

„îndrăznesc a defini eseul astfel: eseul este arta scrisului care face legătura nemijlocită între filosofie și literatură”
Și unde mai e eseul științific? În plus ai definit eseul ca fiind obligatoriu literar-filosofic, ceea ce e o prostie, pentru că un eseu poate fi doar literar, sau doar filosofic.

„Metafora și metonimia ca bogăție a limbajului a eliberat”
Nu-ți sună rău dpdv logic „metafora ȘI metonimia A eliberat”?

„În pofida divagației și digresiunii la care apelează eseul, prin asumarea conciziei metaforei, devine o construcție mai logică decât oricare altă formă lingvistică”
Faci o majoră confuzie între logică, filozofie și literatură. Tot studiul tău e construit pe baza pretențiilor tale ca eseul să fie când strict logic, când divagant și imprecis ca literatura ce folosește metafore, când strict științific ca schimbare de paradigmă, când toate astea la un loc!
Or, metafora care spune „aceasta este asta” (ochii iubitei sunt stele, soarele este aur topit, iubita mea este un trandafir, etc) este o suspendare a logicii stricte. Nu poți pretinde ca un eseu să fie și logic în sensul cel mai riguros, dar și ambiguu și paradoxal precum literatura. Aici e confuzia majoră pe care o faci, și care ți-e foarte utilă ca să ataci eseurile ale căror teze nu-ți convin.
Dacă eseul propune o ipoteză paradoxală ce-ți jenează prejudecățile, atunci îi vei pretinde o logică riguroasă și vei cere cu tupeu să fie încadrat la „texte umoristice”. Dacă eseul este bine argumentat și solid raportat la înaintași, atunci poți totuși pretinde că nu e „dogmatic” și prin urmare nu este eseu. Faci un ghiveci din toate aceste domenii, pentru ca să-ți poți susține preconcepțiile. Un eseu poate fi literar fără a fi științific. Poate fi filosofic fără a fi literar. Ție-ți convine să pretinzi ca un eseu să fie ȘI filosofic, ȘI literar, ȘI științific, pentru că astfel vei putea nega eseurile care nu-ți urmează ție gândirea aia înghesuită.

„cea mi propice”
Neglijență de redactare ca dovadă de diletantism.

„eseurile nu au pretenția de a produce adevăruri universal valabile și imuabile, ci de a le contesta pe acestea din marile construcții filosofice”

Asta intră în contradicție flagrantă cu „unii cred că eseul nu trebuie să fie dogmatic”!
Hotărăște-te. Ori eseul trebuie să fie dogmatic, ori trebuie să conteste adevărurile imuabile. Nu poți sta cu fundul în două bărci, zicea Anton Pann.

„proza conferă o mai mare libertate gândiri”
Foarte frumos exprimat, bravo. GÂNDIRI.

„eseul se intersectează cu orația cultă scrisă. Orația ar putea fi definită drept o eseistică populară - expusă în momente existențiale solemne: nuntă, înmormântare”

Da, numai nunta și paranghelia mai lipseau din ghiveciul ăsta. Orația, sau urătura. Plugușorul l-ai uitat?

„încorsetate de curente filosofice și literară”
Foarte frumos: FILOSOFICE și LITERARÃ.

„Ca niște mineri pătimași aventurierii spiritului se extrag filoane ale adevărului”
Aventurierii SE extrag filoane. Minunat!

„megaconstrucțiile FILOSOFICE ale FILOSOFILOR”

„Ceea ce caracterizează pe eseistul aventurier, este singularitatea”
Virgulă între subiect și predicat.

„eseul este formÃ literară ce se construiește”

„eseul se folosește de speculația sofistă”
Atunci cum mai poate fi dogmatic, dacă se folosește de sofisme? Cum mai poate fi riguros științific? Aberații peste aberații.

„eseul se folosește de speculația sofistă pentru a promova idei de interes general”.
Cum adică, parcă mai înainte ziceai că eseul iese „din tradiția filosofică și literară și se înscrie pe căi originale, în afara drumului principal”. Atunci cum mai promovează idei de „interes general”, în plus utilizând SOFISME? Ce eseu e acela care manipulează prin SOFISME? Sau poate că acela îți place ție, pentru că vine în întâmpinarea prejudecăților tale dogmatice.

„contrazică_cu”
„conform dictonului de pe templU din Delfi”

„eseistica folosește în pofida libertății de gândire”
Deci eseistica merge în contra libertății de gândire, după tine. O mai mare confuzie în capul cuiva e mai greu de găsit.

„ne spune Norman Manu în Dictatorul și artistul”
Nu ești în stare nici măcar să dai copy paste corect: Norman MANU e de fapt Norman Manea!

„l-a adaptat eseistice filosofice.”

„Șestov a decupat din autorii citați ceea ce se potrivește cu propriile sale convingeri”
Da, de asta îl preaslăvești pe Șestov ca model absolut de eseist. Pentru că asta faci și tu: decupezi din autorii citați ceea ce se potrivește cu preconcepțiile tale. Asta nu e știință, nici filozofie: e pseudoștiință, e semidoctism. Nici un cercetător autentic nu-și permite să decupeze faptele și dovezile pentru a se potrivi cu teoria sa. Dar asta faci tu, pe această bază ți-ai construit acest studiu. Așa e gândirea ta rigidă. Și e foarte greu să-ți schimbi paradigmele, după cum spunea Covey (nu se vede că l-ai citit și aplicat).

„originalitatea lui Șestov o constituie tragerea de limbă a autorilor ajunși demult oale și ulcele, și împingerea acestora spre ipoteze până la ultimele lor consecințe, pe care autorii în cauză n-au avut îndrăzneala să le pronunțe în existența lor”
Adică Șestov gândea în locul marilor înaintași. E ca și cum ți-ai impune gândirea folosindu-te de autoritatea predecesorilor consacrați. Acesta e SOFISMUL AUTORITÃȚII. Iar sofismul e o eroare de logică, domnule Anton.

„Odobescu utilizează digresiunea erudită. Din aceste motive unii critici au ezitat să încadreze Pseudo-Kynigheticos la categoria eseu”.
Dar este bun acest Odobescu pentru ca să ni-l dai nouă ca model absolut de eseist. Argumentul tău sofistic este: "Tu nu scrii eseuri, pentru că Odobescu a scris eseuri mai bune ca tine!" Apoi recunoști spășit: A, da, știi, de fapt Odobescu a fost contestat de critici, care s-au îndoit că Odobescu a scris eseuri.
Asta e o gândire confuză, domnule Anton.

Să te duci cu divagația de la Ana la Caiafa, ca să-ți faci măcar un discipol. Să bați câmpii cu tupeu, ca să-ți argumentezi sofistic prejudecățile. Să aduci exemple greșite în favoarea tezelor tale, numai ca să nu recunoști că ai greșit. Asta e o dovadă de TRUFIE SATANICÃ. Să nu poți recunoaște că ai greșit, dar să mai torni kilometri de citate prelucrate după ureche, alambicate la nimereală, numai ca să nu te doară că ți-a fost dezvăluită ignoranța. Umilința doare rău, nu, domnule Anton? Și bine mai pică pe așa o mândrie luciferică un citat biblic de o jumătate de pagină, cu care să dai în cap fariseic celor ce-ți deranjează preconcepțiile.

„În aceeași originalitate eseistică poate fi încadrată și trilogia Orbitor al lui Mircea Cărtărescu. Spiritul compozit al eseisticii autorului trilogiei”

Să afirmi că „Orbitorul” lui Cărtărescu este un ESEU este jignitor pentru bunul simț. O dovadă de ignoranță filologică.

„A intrat lumea noastră într-o nouă viteză cosmică și evenimentele se precipită în conformitate cu viteza cu care ne deplasăm în actuala civilizație? Accelerarea evenimentelor existențiale pare să confirme ipoteza noastră”

Da, aici începem să simțim gândirea eseistului Anton Vasile, care începe să lanseze ipoteze. Ipoteze demne de știința popularizată din revista „Magazin”, pentru babe coafate dornice să acceseze minunățiile cunoașterii: „A intrat lumea noastră într-o nouă viteză cosmică?”. Numai Domnul și cu domnul Anton știu asta.

„Cu cât existența se accelerează cu atât evenimentele lumii se înmulțesc și, din păcate sunt tot mai puțin previzibile în pofida cercetărilor viitorologice, a sutelor de ghicitori în palmă, în cărți, în numere, în fiziognomie, în vise , în devinația cu oglinzi, în bagheta divinatorie, în stele și în paranormali care văd continuum lumii.”

Asta e ipoteza paradoxală pentru care faci atât tam-tam? Asta aduci tu nou?
E așa de jalnic, că nici măcar n-am puterea să râd. Se vor găsi desigur cocalari și pițipoance care să aplaude la aceste truisme leșinate, argumentând că "eseul are început, mijloc și final".

„paranormali care văd continuum lumii”.
Da, da, continuă, Antoane.

„Chiar și profesorul Culianu s-a implicat în divinație citind experimental gândurile unor studenți apropiați, cu ajutorul unei perechi de cărți de tarot cumpărate dintr-o dugheană din Paris”

Aici eseistul Anton Vasile se abate de la „adevărurile imuabile” pentru a aduce "ipoteze paradoxale", ca un „aventurier al spiritului”. A ghicit Culianu în tarot? Și-a cumpărat sau nu cărțile de joc soioase de la o dugheană? Așteptăm noi dezvăluiri importante pentru a elucida natura eseului științific, literar și filosofic!

„Sunt momente în care spațiul-timpul se distorsionează sub efectul unei forțe luminice”
Despre ce forță luminică ne povestești aici? Ce e cu teoria asta abramburită?

„Nu întâmplător spune mitul biblic că am fost creați după chipul și asemănarea Creatorului.”
Da, da, aici trebuia să ne conducă eseul, era clar de la bun început. Ah, știam!

Domnule Anton Vasile, studiul ăsta neglijent e așa de prost redactat încât a fost un calvar să-l citesc până la capăt. Nu e de mirare că nu ai primit nici măcar comentariile alea siropoase de la fani. Nu a avut nimeni puterea să treacă de greșeli și de stufoșenie. În plus, eseul e atât de greu de priceput pentru că e clar că ai colat citate ale unor autorități din toate domeniile pentru a-ți împăna tezismul, așa cum coțofenele colecționează cioburi colorate pentru a-și orna cuibul lor trist. De aceea sunt atât de multe stiluri aici, stilurile altora, gândirile altora, amestecate prost.

Domnule Anton, eseul acesta este exact o dovadă de diletantism și snobism ignar. Data viitoare te rog să-mi trimiți pe mail "eseurile", ca să ți le corectez dpdv gramatical și logic, plus dpdv al acurateții culturii generale. Am să fac asta pentru tine, pentru că ai potențial, totuși.
= Mulțumesc pentru criticile caustice.
Anton Vasile
[20.May.09 18:49]
Mulțumesc pentru criticile caustice. Analiza dumneavoastră e o cană de apă rece aruncată în ochi. M-a trezit din beția ideilor. Voi ține cont de greșeli și promit data viitoare să fiu mai puțin criticat de dumneavoastră. Da , scrierile mele sunt prea stufoase, le recunosc această meteahnă a amănuntului și digresiunii. Trebuie să le pieptăn! Și să fiu foarte atent la formulările de limbaj și la gramatică. Veți fi crezând că ,,Un eseu despre eseu’’ este un atac direct la dumneavoastră. Sunteți în eroare. N-am urmărit o astfel de crucificare. Eseul nu a fost cu adresă deși vă vine greu să credeți că n-aș fi avut această intenție. A fost doar o încercare a încercării de a defini eseul și regulilor sale. Dacă n-am reușit, ei bine, vina îmi aparține în totalitate.
Nu contest cultura dumneavoastră . Dimpotrivă , vă apreciez cunoașterea și dorința de a scrie bine. Dar eroarea dumneavoastră constă în aceea că nu vă limitați la scrierea autorului și porniți agresiv spre etichetări care duc direct la atacul la persoană. Am să trec peste etichetări și jigniri. Le consider drept o impetuozitate a tinereții dumneavoastră. Prefer scrima la masa eseistică și mai puțin la comentarea textului.

= Titanic vals
Călin Sămărghițan
[25.May.09 12:54]
Anghel, ai dovedit o răbdare titanică. Păcat că nu dăm medalii. Domnule Anton, sper să vă prindă bine.
= Mulțumesc pentru încurajare!
Anton Vasile
[25.May.09 14:56]
Titanic vals! O ce frumoasă comedie de epocă.Oare cu cine a comparat-o d-l Călin Sămărghițan? Cu eseul meu sau cu criticile s-lui Anghel Pop? Am și ținut cont deja de criticile aspre și meritate ale domnului Anghel Pop și m-am străduit să corectez erotile comise. Prin asta mi-am recunoscut vinovăția și mi-am făcut în mod spășit autocritica.

Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !

= eseu dilentantistic și snobistic, mostră de pseudoștiință	Anghel Pop [10.Dec.18 14:27]
"DILETÁNT, -Ã s.m. și f. (peior.) om superficial" Deci expresia "diletant superficial" este un pleonasm de toată frumusețea, antologic. Greșeli de gramatică, de logică și de cultură: „Unii confundă, însă, eseul (…) cu probÃ preliminară” „fac eseu filosofic și literar – când joacă rugbi” (cratimă inutilă) „despre un anume poet, care vânător fiind, compunea” (Sintaxă greșită: dacă se extrage sintagma dintre virgule „care vânător fiind”, obținem „despre un anume poet compunea”, ceea ce e ilogic. Virgula trebuia pusă după „care”) „O astfel de manieră de a scrie se înscrie în categoria literară a diletantului” Nu știam că există o astfel de categorie LITERARÃ. Sau ai inventat-o tu acum? „cu orgoliu în continuă inflație și infatuare” orgoliu = infatuare „sau, copiate dintr-o carte” Virgulă pusă aiurea. „această formă LINGVISTICÃ impune manifestarea LIMBII" „figurează infernul, ambiguitate artei” „a condus la promovarea filozofie absurdului” „mansarda corelată mitic cu camera Sambo – simbolizată, după cum mărturisește Petru Ursache, în camera Sambo” „jocul creativ și grav A imaginarului” „cei trei magi de la răsărit: Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica” (sic) „bârfa și denigrarea stupidă, sunt armele” (virgulă între subiect și predicat) „Îmbinarea cromatica a două culori reci și una caldă, denotă” (la fel) „Mircea Eliade, are o revelație” (la fel) „atacă_cu” „construiască_ceva” „piatra prețioasă a filozofie lor” „au rămas, adânc impresionați” „în vis a văzut și Mendeleev, celebru sistem al elementelor” „școlile occidentale de psihoterapie nu A recunoscut-o” „eseistică_constructivă” „limbaj ermetic A spiritului” „De aceea mulți cred că eseul este o lucrare NEdogmatică” Deci tu crezi că eseul trebuie să fie o lucrare dogmatică! Adică dacă eseul este dogmatic atunci e pe placul tău, dar dacă eseul se abate de la litera dogmaticii atunci pentru tine nu este eseu. Prin urmare, bunul tău plac decide dacă un eseu este acceptat ca eseu sau nu. Asta numesc eu dogmatism. Să nu accepți decât ceea ce îți convine, iar dacă se abate un eseu de la litera legii atunci să fie atacat cu orice mijloace. „mulți cred că eseul este un studiu pe o temă fără nici o regulă” „eseul, chiar eseul filosofic nu este încorsetat în mod absolut de reguli” Asta este o autocontradicție. Pretinzi reguli în structurarea unui eseu, dar mai apoi spui că nu trebuie să fie încorsetat în mod absolut de reguli. Regulile sunt bune sau rele pentru tine în funcție de acceptarea sau nu a tezelor eseului. Dacă eseul nu-ți convine, pretinzi că nu a respectat regulile. „spațiu de întâlnire a celor două lumi paralele lumea filosofiei și lumea poeziei” Nu ți se pare că lipsește ceva pentru a structura fraza în mod logic? O virgulă absolut necesară. Dar virgule din astea absente sau puse aiurea sunt cu sutele. Regret, mi-a fost imposibil să le semnalez pe toate. „eseul filosofic se folosește în construcția și DE limbajul literar” Asta e o mostră de gândire confuză. „eseul FILOSOFIC se folosește în construcția și de limbajul literar, de glosă, îndeosebi în cel FILOSOFIC”. Să explic eu cititorilor nedumeriți ce ai vrut să spui: „eseul filosofic se folosește de glosă mai ales în eseul filosofic”. Sau gândirea alambicată la maxim. „eseul va avea o A anume dominantă” Foarte gramatical, indeed. „ontică care” ontiCÃCARE „gnoseologiCÃCARE” Căcările astea îți taie pofta de a mai degusta idei. „a fost formulată de scriitorul și matematician englez” Articularea e facultativă la tine, văd. „propunând următoarele moduri de rezolvare a UN ei construcții eseistice” Greu ești de urmărit, cu atâtea greșeli. Parcă afirmai că eseul necesită „limbajul adecvat”. Acesta numai limbaj adecvat nu e. „modus ponens [dacă P și P atunci Q]” Modus ponens nu este în niciun caz DACÃ P ȘI P. Mai documentează-te. Se vede că ai copiat neglijent informații de prin cărți, fără să le treci prin filtrul gândirii. „atunci CARE deschide calea ipotezei” Curat murdar, sau gândirea slabă at his best. „sau cea contrară a lui modus tollens” Aici trebuia o virgulă, altfel cititorul nu mai înțelege nimic, desigur dacă a avut răbdarea să ajungă până aici. Unde trebuia pusă virgula, domnule Anton, ca să nu se ajungă la un paradox de genul „NUTREBUIESÃFIESPÂNZURAT”? Citatul din Andrei Cornea e copiat greșit, pentru că deschide o paranteză pe care uiți s-o mai închizi, paranteză foarte necesară înțelegerii. Ce e aici, joc de inteligență cu cititorul? „Că trebuie să fim serioși!” Dumneata gândești în altă limbă decât cea română? „Nimeni nu poate pretinde a fi protocronicul unei anumite teme sau idei” Folosești cuvântul „protocronic” în mod greșit. Protocronicul nu este inițiatorul unei idei, ci un adept al protocronismului unei idei. Diferența e uriașă. Ideea nu-i aparține, ci el face o evaluare dpdv cronologic a apariției și răspândirii unei idei în istorie. Este o dovadă clară a necunoașterii sensurilor cuvintelor, a folosirii lor în mod amatoristic, pentru a epata. „eseul a avut de încă de la inițiatorul acestui gen, un rol” DE ÎNCÃ DE Virgulă între „a avut” și „un rol”. „sau, o analiză a unei anumite teme” Virgulă între „sau” și sintagma introdusă de această conjuncție disjunctivă. „fiind acest gen, el însuși, o specie lingvistică” Exprimare redundantă. „Acest gen” nu trebuia să existe în frază, fiind substituibil cu „el însuși”. „Eseul a căpătat o mare masă de cititori. Popularitatea eseului este înlesnită de accesul facil la cunoașterea subiectului tratat” De acord. Dar mai înainte acuzai exact acest lucru: „Eseul este genul literar, filosofic și științific cel mai potrivit pentru Agonia pentru că în context poate să scrie oricine despre orice. Totodată această formă de comunicare este cea mai populară formă literară și filosofică care răspunde și prin asta corespunde spiritului diletant. Ceva în genul manelistului care cântă după ureche.” Deci recunoști că eseul este un gen accesibil și că asta e un lucru bun. Dar, când e vorba să ataci eseurile care nu-ți convin (pentru că nu sunt „dogmatice”), atunci acuzi accesibilitatea eseului pe Agonia ca fiind „manelism”. Mă duce cu gândul la Goethe, care spunea: „Nimic nu e mai rău decât prostia agresivă”. „îndrăznesc a defini eseul astfel: eseul este arta scrisului care face legătura nemijlocită între filosofie și literatură” Și unde mai e eseul științific? În plus ai definit eseul ca fiind obligatoriu literar-filosofic, ceea ce e o prostie, pentru că un eseu poate fi doar literar, sau doar filosofic. „Metafora și metonimia ca bogăție a limbajului a eliberat” Nu-ți sună rău dpdv logic „metafora ȘI metonimia A eliberat”? „În pofida divagației și digresiunii la care apelează eseul, prin asumarea conciziei metaforei, devine o construcție mai logică decât oricare altă formă lingvistică” Faci o majoră confuzie între logică, filozofie și literatură. Tot studiul tău e construit pe baza pretențiilor tale ca eseul să fie când strict logic, când divagant și imprecis ca literatura ce folosește metafore, când strict științific ca schimbare de paradigmă, când toate astea la un loc! Or, metafora care spune „aceasta este asta” (ochii iubitei sunt stele, soarele este aur topit, iubita mea este un trandafir, etc) este o suspendare a logicii stricte. Nu poți pretinde ca un eseu să fie și logic în sensul cel mai riguros, dar și ambiguu și paradoxal precum literatura. Aici e confuzia majoră pe care o faci, și care ți-e foarte utilă ca să ataci eseurile ale căror teze nu-ți convin. Dacă eseul propune o ipoteză paradoxală ce-ți jenează prejudecățile, atunci îi vei pretinde o logică riguroasă și vei cere cu tupeu să fie încadrat la „texte umoristice”. Dacă eseul este bine argumentat și solid raportat la înaintași, atunci poți totuși pretinde că nu e „dogmatic” și prin urmare nu este eseu. Faci un ghiveci din toate aceste domenii, pentru ca să-ți poți susține preconcepțiile. Un eseu poate fi literar fără a fi științific. Poate fi filosofic fără a fi literar. Ție-ți convine să pretinzi ca un eseu să fie ȘI filosofic, ȘI literar, ȘI științific, pentru că astfel vei putea nega eseurile care nu-ți urmează ție gândirea aia înghesuită. „cea mi propice” Neglijență de redactare ca dovadă de diletantism. „eseurile nu au pretenția de a produce adevăruri universal valabile și imuabile, ci de a le contesta pe acestea din marile construcții filosofice” Asta intră în contradicție flagrantă cu „unii cred că eseul nu trebuie să fie dogmatic”! Hotărăște-te. Ori eseul trebuie să fie dogmatic, ori trebuie să conteste adevărurile imuabile. Nu poți sta cu fundul în două bărci, zicea Anton Pann. „proza conferă o mai mare libertate gândiri” Foarte frumos exprimat, bravo. GÂNDIRI. „eseul se intersectează cu orația cultă scrisă. Orația ar putea fi definită drept o eseistică populară - expusă în momente existențiale solemne: nuntă, înmormântare” Da, numai nunta și paranghelia mai lipseau din ghiveciul ăsta. Orația, sau urătura. Plugușorul l-ai uitat? „încorsetate de curente filosofice și literară” Foarte frumos: FILOSOFICE și LITERARÃ. „Ca niște mineri pătimași aventurierii spiritului se extrag filoane ale adevărului” Aventurierii SE extrag filoane. Minunat! „megaconstrucțiile FILOSOFICE ale FILOSOFILOR” „Ceea ce caracterizează pe eseistul aventurier, este singularitatea” Virgulă între subiect și predicat. „eseul este formÃ literară ce se construiește” „eseul se folosește de speculația sofistă” Atunci cum mai poate fi dogmatic, dacă se folosește de sofisme? Cum mai poate fi riguros științific? Aberații peste aberații. „eseul se folosește de speculația sofistă pentru a promova idei de interes general”. Cum adică, parcă mai înainte ziceai că eseul iese „din tradiția filosofică și literară și se înscrie pe căi originale, în afara drumului principal”. Atunci cum mai promovează idei de „interes general”, în plus utilizând SOFISME? Ce eseu e acela care manipulează prin SOFISME? Sau poate că acela îți place ție, pentru că vine în întâmpinarea prejudecăților tale dogmatice. „contrazică_cu” „conform dictonului de pe templU din Delfi” „eseistica folosește în pofida libertății de gândire” Deci eseistica merge în contra libertății de gândire, după tine. O mai mare confuzie în capul cuiva e mai greu de găsit. „ne spune Norman Manu în Dictatorul și artistul” Nu ești în stare nici măcar să dai copy paste corect: Norman MANU e de fapt Norman Manea! „l-a adaptat eseistice filosofice.” „Șestov a decupat din autorii citați ceea ce se potrivește cu propriile sale convingeri” Da, de asta îl preaslăvești pe Șestov ca model absolut de eseist. Pentru că asta faci și tu: decupezi din autorii citați ceea ce se potrivește cu preconcepțiile tale. Asta nu e știință, nici filozofie: e pseudoștiință, e semidoctism. Nici un cercetător autentic nu-și permite să decupeze faptele și dovezile pentru a se potrivi cu teoria sa. Dar asta faci tu, pe această bază ți-ai construit acest studiu. Așa e gândirea ta rigidă. Și e foarte greu să-ți schimbi paradigmele, după cum spunea Covey (nu se vede că l-ai citit și aplicat). „originalitatea lui Șestov o constituie tragerea de limbă a autorilor ajunși demult oale și ulcele, și împingerea acestora spre ipoteze până la ultimele lor consecințe, pe care autorii în cauză n-au avut îndrăzneala să le pronunțe în existența lor” Adică Șestov gândea în locul marilor înaintași. E ca și cum ți-ai impune gândirea folosindu-te de autoritatea predecesorilor consacrați. Acesta e SOFISMUL AUTORITÃȚII. Iar sofismul e o eroare de logică, domnule Anton. „Odobescu utilizează digresiunea erudită. Din aceste motive unii critici au ezitat să încadreze Pseudo-Kynigheticos la categoria eseu”. Dar este bun acest Odobescu pentru ca să ni-l dai nouă ca model absolut de eseist. Argumentul tău sofistic este: "Tu nu scrii eseuri, pentru că Odobescu a scris eseuri mai bune ca tine!" Apoi recunoști spășit: A, da, știi, de fapt Odobescu a fost contestat de critici, care s-au îndoit că Odobescu a scris eseuri. Asta e o gândire confuză, domnule Anton. Să te duci cu divagația de la Ana la Caiafa, ca să-ți faci măcar un discipol. Să bați câmpii cu tupeu, ca să-ți argumentezi sofistic prejudecățile. Să aduci exemple greșite în favoarea tezelor tale, numai ca să nu recunoști că ai greșit. Asta e o dovadă de TRUFIE SATANICÃ. Să nu poți recunoaște că ai greșit, dar să mai torni kilometri de citate prelucrate după ureche, alambicate la nimereală, numai ca să nu te doară că ți-a fost dezvăluită ignoranța. Umilința doare rău, nu, domnule Anton? Și bine mai pică pe așa o mândrie luciferică un citat biblic de o jumătate de pagină, cu care să dai în cap fariseic celor ce-ți deranjează preconcepțiile. „În aceeași originalitate eseistică poate fi încadrată și trilogia Orbitor al lui Mircea Cărtărescu. Spiritul compozit al eseisticii autorului trilogiei” Să afirmi că „Orbitorul” lui Cărtărescu este un ESEU este jignitor pentru bunul simț. O dovadă de ignoranță filologică. „A intrat lumea noastră într-o nouă viteză cosmică și evenimentele se precipită în conformitate cu viteza cu care ne deplasăm în actuala civilizație? Accelerarea evenimentelor existențiale pare să confirme ipoteza noastră” Da, aici începem să simțim gândirea eseistului Anton Vasile, care începe să lanseze ipoteze. Ipoteze demne de știința popularizată din revista „Magazin”, pentru babe coafate dornice să acceseze minunățiile cunoașterii: „A intrat lumea noastră într-o nouă viteză cosmică?”. Numai Domnul și cu domnul Anton știu asta. „Cu cât existența se accelerează cu atât evenimentele lumii se înmulțesc și, din păcate sunt tot mai puțin previzibile în pofida cercetărilor viitorologice, a sutelor de ghicitori în palmă, în cărți, în numere, în fiziognomie, în vise , în devinația cu oglinzi, în bagheta divinatorie, în stele și în paranormali care văd continuum lumii.” Asta e ipoteza paradoxală pentru care faci atât tam-tam? Asta aduci tu nou? E așa de jalnic, că nici măcar n-am puterea să râd. Se vor găsi desigur cocalari și pițipoance care să aplaude la aceste truisme leșinate, argumentând că "eseul are început, mijloc și final". „paranormali care văd continuum lumii”. Da, da, continuă, Antoane. „Chiar și profesorul Culianu s-a implicat în divinație citind experimental gândurile unor studenți apropiați, cu ajutorul unei perechi de cărți de tarot cumpărate dintr-o dugheană din Paris” Aici eseistul Anton Vasile se abate de la „adevărurile imuabile” pentru a aduce "ipoteze paradoxale", ca un „aventurier al spiritului”. A ghicit Culianu în tarot? Și-a cumpărat sau nu cărțile de joc soioase de la o dugheană? Așteptăm noi dezvăluiri importante pentru a elucida natura eseului științific, literar și filosofic! „Sunt momente în care spațiul-timpul se distorsionează sub efectul unei forțe luminice” Despre ce forță luminică ne povestești aici? Ce e cu teoria asta abramburită? „Nu întâmplător spune mitul biblic că am fost creați după chipul și asemănarea Creatorului.” Da, da, aici trebuia să ne conducă eseul, era clar de la bun început. Ah, știam! Domnule Anton Vasile, studiul ăsta neglijent e așa de prost redactat încât a fost un calvar să-l citesc până la capăt. Nu e de mirare că nu ai primit nici măcar comentariile alea siropoase de la fani. Nu a avut nimeni puterea să treacă de greșeli și de stufoșenie. În plus, eseul e atât de greu de priceput pentru că e clar că ai colat citate ale unor autorități din toate domeniile pentru a-ți împăna tezismul, așa cum coțofenele colecționează cioburi colorate pentru a-și orna cuibul lor trist. De aceea sunt atât de multe stiluri aici, stilurile altora, gândirile altora, amestecate prost. Domnule Anton, eseul acesta este exact o dovadă de diletantism și snobism ignar. Data viitoare te rog să-mi trimiți pe mail "eseurile", ca să ți le corectez dpdv gramatical și logic, plus dpdv al acurateții culturii generale. Am să fac asta pentru tine, pentru că ai potențial, totuși.

= Mulțumesc pentru criticile caustice.	Anton Vasile [20.May.09 18:49]
Mulțumesc pentru criticile caustice. Analiza dumneavoastră e o cană de apă rece aruncată în ochi. M-a trezit din beția ideilor. Voi ține cont de greșeli și promit data viitoare să fiu mai puțin criticat de dumneavoastră. Da , scrierile mele sunt prea stufoase, le recunosc această meteahnă a amănuntului și digresiunii. Trebuie să le pieptăn! Și să fiu foarte atent la formulările de limbaj și la gramatică. Veți fi crezând că ,,Un eseu despre eseu’’ este un atac direct la dumneavoastră. Sunteți în eroare. N-am urmărit o astfel de crucificare. Eseul nu a fost cu adresă deși vă vine greu să credeți că n-aș fi avut această intenție. A fost doar o încercare a încercării de a defini eseul și regulilor sale. Dacă n-am reușit, ei bine, vina îmi aparține în totalitate. Nu contest cultura dumneavoastră . Dimpotrivă , vă apreciez cunoașterea și dorința de a scrie bine. Dar eroarea dumneavoastră constă în aceea că nu vă limitați la scrierea autorului și porniți agresiv spre etichetări care duc direct la atacul la persoană. Am să trec peste etichetări și jigniri. Le consider drept o impetuozitate a tinereții dumneavoastră. Prefer scrima la masa eseistică și mai puțin la comentarea textului.

= Titanic vals	Călin Sămărghițan [25.May.09 12:54]
Anghel, ai dovedit o răbdare titanică. Păcat că nu dăm medalii. Domnule Anton, sper să vă prindă bine.

= Mulțumesc pentru încurajare!	Anton Vasile [25.May.09 14:56]
Titanic vals! O ce frumoasă comedie de epocă.Oare cu cine a comparat-o d-l Călin Sămărghițan? Cu eseul meu sau cu criticile s-lui Anghel Pop? Am și ținut cont deja de criticile aspre și meritate ale domnului Anghel Pop și m-am străduit să corectez erotile comise. Prin asta mi-am recunoscut vinovăția și mi-am făcut în mod spășit autocritica.