Comentariile membrilor:

=  la sfat cu *sine*...	ioana matei [27.Apr.09 00:38]
un poem profund...al primilor pasi / iluzorii infrangeri...ce frumos!!!
=  da	Ioana Geacăr [27.Apr.09 10:47]
cu o arhitectură bine gîndită, e un poem profund, Ioana are dreptate, mie mi se pare o ars poetica. Cu un final foarte bun
=  Ars bine	Călin Sămărghițan [27.Apr.09 11:02]
Mulțumesc Ioanelor, pentru popas. Surâd la ideea iluzoriilor înfrângeri, întradevăr, tinde spre o astfel de accepțiune. Mă bucur și dacă spuneți artă, numai să nu mă fi... ”ars” cu asta.
=  .	Mihai Constantin [27.Apr.09 11:14]
mie prima strofă mi se pare de departe cea mai expresivă. aprox. fără legătură cu textul tău: am citit ieri dintr-o suflare volumul de poeme al sibianului Radu Vancu, apărut acum câteva zile la Ed. Cartier. e incredibil de fain...
=  Sebástian, un alt personaj?	Călin Sămărghițan [27.Apr.09 12:57]
Mihai, și eu văd prima strofă ca fiind mai aproape de poezie, a doua cade puțin într-o perspectivă subiectivistă, care devine accesibilă doar prin trimiteri la alte poezii cu aceeași temă. Iar cea finală, nu începe grozav, dar țineam mult la idee, cred că e un rudiment al vechiului meu stil de care mă îndepărtez. Nu sunt foarte mulțumit de ea, dar e bine după o așa lungă perioadă de simplă stagnare și aveam nevoie de starea aceea de scris, iar ce se vede e ceea ce a rămas. Radu Vancu scrie foarte bine, ne citește uneori aici și ar fi minunat să ne și scrie vreodată.
=  si eu	Corina Gina Papouis [27.Apr.09 16:00]
...si sebastian credem in minciuna atunci cind ea este perfecta, poate pentru ca perfectiunea conteaza mai mult decit ceea ce caracterizeaza, iar iluziile sint atit de faine la gust...desi himera in ambuscade ucide. o mica sugestie la ultima strofa: Viața ta e de fapt niciuna, iar din pieptul tău vor crește și mâine săgeți. ..dar poate ca perfectiunea imperfectiunii rotunjeste mult mai bine versul... Calin, un poem adinc pe care l-am savurat pina la fund... Corina
=  "vor crește și mâine săgeți. "	GHERMAN ADRIAN [27.Apr.09 17:04]
lipsit de logica. scuze. acuma am vazut modificarea. Am citit acum o ora si ceva. pe cand sa trimit comentariul mi-a cazut netul. Bun asa!
=  Alchimie lirică	Călin Sămărghițan [27.Apr.09 18:48]
Da, da, da Corina, finalul acela mă teroriza! M-ai ajutat să găsesc formula. Ce nu înțeleg, este de ce am văzut degetul țintit spre colină. Las aici, pentru comparație, forma primă: "Viața ta e de fapt aceea că nu ai niciuna, iar din..." Adrian, nu înțeleg, n-am schimbat nimic la versul acela. A fost și va rămâne "vor crește și mâine săgeți".
=  da	GHERMAN ADRIAN [27.Apr.09 19:12]
asa e. Am fost cam aerian! intr-adevar nu s-a modificat nimic. Formularea completa: "iar din pieptul tău vor crește și mâine săgeți. " 1.Versiunea mea: "din pieptul tău (fara iar) vor crește și mâine săgeți." posibil si fara:"si maine" daca nu schimba sensul. 2. Problema de logica... chiar de logica poetica este : Cresterea sagetilor din piept! care imi pare o formulare slabuta. E mult spus. Sagetatoarea poate TRIMITE/ARUNCA/A ZVARLI sageti Viața ta nu-i niciuna, iar din ARCUL tău vor crește și mâine săgeți./SAGETILE VOR CURGE SI MAINE ceva de genu. Alaturarea cu arcul imi pare mai buna... in cazul in care e vorba de sageti si nu trimiteri la mameloane.
=  adrian	Mihai Constantin [27.Apr.09 19:35]
mameloane? adică sfârcurile mamelelor? ale țâțelor, adică? tu așa zici, mameloane, mamele. joci în echipa adversă? :) (scuze călin, dar cred că te-ai obișnuit cu mine... taur, ce să-i faci)
=  Sebástian redivivus	Călin Sămărghițan [27.Apr.09 20:08]
Adrian, îți spun un secret pe care eu l-am învățat tot aici pe site, după ce m-am dat cu capu' de pereți: poezia proprie nu se explică, ea se mărturisește pe sine, își este propria ei mărturie, și se explică prin sine. Dar risc și încerc să spun ceva, deși e ultrapenibil să-ți fii propriul exeget, dar până la urmă suntem la atelier, ca să vedem de ce săgețile "cresc" din piept. Sfântul Sebástian, mai cunoscut în Apus, este străpuns de mai multe săgeți, dar nu moare. Poate-ți sunt familiare anumite reprezentări iconografice, unele foarte sugestive și artistice. Într-unele am văzut săgețile înverzind, înmugurind din pieptul lui. Ideea aici în poezie este că durerea ori suferința, mai ales în anumite accepțiuni mistice, este atât de apropiată și complementară sinelui, încât aproape devine, din punct de vedere ontologic, aceeași ființă cu tine. Deci durerea nu mai "vine" la/înspre tine, ci crește din tine pentru că face parte din tine. Aici mă opresc, restul spune poezia și percepția cititorului. Ei bine, are sens acum? Cu alte explicații, oricum nu mai vin. Logica nu prea are ce căuta în(tr-un anumit tip de) poezie. Mihai, strâmb puțin din sprâncene la ce spui, dar e ok.
=  Călin Sămărghițan	Liviu-Ioan Muresan [27.Apr.09 20:35]
Am citit și răscitit. Minciuna prifei strofe, ca minciună perfectă, e perfectibilă, dar are sens. E perfectibilă divinului, are sens rațiunii umane. Apoi, nisipul, ca deșertăciune. Nu e îndeajuns. Deșertăciunea se are pe sine și crește împreună cu cel apăsat de aceasta. Figurile de stil întregesc imaginea, dar, mai ales, exprimă sufletul poetului. Ceva personal. Așa este, viața nu are sens decît în răzbaterea acesteia ca reînviere. Poemul zilei zic. Și nu exagerez. LIM.
=  scriam odata	GHERMAN ADRIAN [27.Apr.09 20:37]
"Din piept sa-mi creasca radacini Si frunze catre soare" (aproximativ) imaginea e mai clara, mai sugestiva. La un anumit nivel a percepriei apare confuzia. Cititorii sunt de multe culori. Chiar daca textul este rezultatul profesionalismului. Sa faci o trimitere de asemenea amploare in poezie, limiteaza receptarea si limitarea auditoriului.
=  Cubul magic	Maria-Gabriela Dobrescu [27.Apr.09 23:41]
"viața ta nu-i niciuna" este versul la care m-am gândit toată seara. Poate că era timpul să înțeleg că viața nu ne aparține. Degetul țintit spre colină e probabil busola ta interioară care îți arată că dinspre acolo va veni într-o zi lumina. Maria
=  septentrion...	Petruț Pârvescu [27.Apr.09 23:59]
Calin, un pohem initiatic. n.b. Băiatul cu cercul rostogolește la marginea orașului un cub.
=  Rostogolind un cub	Călin Sămărghițan [28.Apr.09 08:59]
Liviu-Ioan, da, minciuna perfectă e un subiect delicios, pretabil exploatării lirice. Nisipul îl văd și ca izolare voită din fața lumii, loc al peisajului monoton, mișcările fiind preluate de imaginație. Deșertul poate foarte bine să nu fie deșertăciune, ci plin de semnificații. Sensul e în înviere, desigur. În deșert poți să ”învii” și dacă vezi o șopârlă, nu? Mulțumesc pentru semnul atent. Adrian, ai perfectă dreptate, limitează oarecum receptarea, dar eliberează interpretarea și nu cred că limitează auditoriul, ci îi oferă șansa de a vedea și altceva. Dar poate că acum înțelegi de ce sunt atât de mult împotriva poeziei jurnaliere și a platului cotidian, poezia aflatului în treabă. Maria, da, ”viața nu e niciuna” deoarece într-o anumită accepțiune ea e a noastră, dar nu ne aparține. Gestul degetului spre colină îmi place să cred că-l voi face oarecând, decupând, în sfârșit/ din nou(?), o felie de cer. Sunt lucruri de dincolo pe care ni le imaginăm ca fiind ale noastre. Petruț, îmi place că spui inițiatic, dar nu m-am gândit neapărat la așa ceva. Rostogolirea cubului în loc de cerc o simt, dar cred că n-aș putea-o comenta prea coerent.