Comentariile membrilor:

 =  Prabusirea inspre neant
razvan rachieriu
[23.Apr.09 18:09]
”În căderea liberă” doar inteligența ce străbate intrinsec cuvintele poate opri prăbușirea înspre simulacrul neantului și “oricât de larg ai deschide ochii” vălul opac ne împiedică de a intui infinitul, iar neputința întinsă între “porți și orizont” strigă neîncetat în mintea ce se odihnește în adâncul cugetării.

+ primăvara Elei
Tamara Zub
[23.Apr.09 18:36]
Cât de frumoase candelele și brațele care vin din toate direcțiile!

Îmi place refugiul în acest poem, admir curajul de a adânci tăcerea, firescul unei exitențe care tinde spre ritualic, naturalețea versurilor care povestesc o plimbare, o stare, o renunțare la forfota utilului.

Versuri miraculoase:
aprinzi o candelă aprinzi o alta aprinzi în fiecare cameră
încerci să lași în lumină toate cotloanele
tot ce ascund în ei oamenii

Totuși, îmi pare că trebuie eliminate prima strofă și ultimul vers, ca să rămână totul suspendat și, totodată, mai concret.
O stea pentru primăvara ta, Ela!

 =  Un poem plăcut
Vasile Mihalache
[23.Apr.09 19:11]
Remarc versurile:
"prăbușirea asta se poate întâmpla în orice secundă
oricât de larg ai deschide ochii",
"nu știi dincotro vor veni brațele",
"sprijini pereții cu genunchii nimic altceva nu îi mai poate susține",
"ai avea lumină din abundență apa dincolo de pleoape".
Un poem consistent, unde eul introspectiv avid de liniștea pereților proprii, familiari, saturați de inerțiile prăbușirilor nu s-ar alătura mulțimilor, chiar dacă în loc binecuvântat, iar poeta are din ce în ce mai mult curajul rostirii întregi a propriilor trăiri.

 =  .
alexandru moga
[23.Apr.09 19:23]
imi place precizia
imi plac indicatiile de decor

simbolistica

structurile care se intretaie

si liantul care le leaga :)

 =  Cine știe dincotro vor veni brațele
George Pașa
[23.Apr.09 22:44]
Am citit poezia cu mai multe zile în urmă pe blogul "prudence", acolo fiind însoțită și de o imagine semnificativă. Acum parcă descopăr altfel textul, parcă tot mai incomprehensibil. Deși sunt purtat în timpul citirii de acea trăire profundă și plină de sensuri, parcă ar fi ceva ce mă oprește să spun cum văd eu aici lupta cu limitele. Poate, cine știe, versul: "aștepți lângă biserică și taci taci tot mai adânc".


 =  nu mă pot abține
Cozmescu Valentin
[23.Apr.09 23:09]
dragă Ela, timp de vreo 2 ore am răsfoit prin agonia după niște cuvinte care să poată poposi măcar o secundă în poezie. sunt dezamăgit până spre disperare. și o să-mi descarc furia pe nepotrivirele și lipsa de inspirație care văd că ți-au dat și ție târcoale. bag însă repede de seamă că, oricâtă bună voință aș avea, aproape că nu am de unde să te apuc.
Încep totuși.
Categoric prima strofă este de o goliciune rară. (măcar atât ți-a reușit - să aduni niște cuvinte care să-și trădeze goliciunea fără nici un efort).

A doua strofă se chinuie să devină profundă, încercând să lumineze pueril toate întunecimile omului. totul păstrează același ton de goliciune ca și prima strofă.

"nu știi dincotro vor veni brațele" - revigorează puțin atmosfera și aduce un oarecare suspans; retoricul mai că ți-ar promite un mister și, cum nu-i poți rezista misterului, mergi mai departe.

și totul se clarifică foarte clar și concis: de fapt e vorba de o excursie cu școala la o cetate. deși niște genunchi, niște pleoape și o moarte fără glas încearcă să spargă monotonia, totuși nu-mi rămâne în mână decât o vedere pe care s-o trimit bunicii.

"aștepți lângă biserică și taci taci tot mai adânc" - ar descrie un moment de reculegere; și musai trebuia să fie și tăcerea prin preajmă; ce palidă reculegere ți-a ieșit însă în cale !!

Spre final chiar nu mai am de ce să mă agăț: doar un buletin de știri total insipid și o morală desuetă spre dialectic.

Mare păcat de cetate, de tăceri, de lumină, de biserică, de oameni, de moarte și de așteptare. Sper însă că într-o zi neștiută încă o să le poți înțelege.


 =  mulțumesc
Ela Victoria Luca
[24.Apr.09 11:31]
Răzvan, vorba lui Zorba, "dar ce prăbușire frumoasă", mai ales când în jurul tău, în tine, e lumină; Tamara, dacă te-ai refugiat în poem înseamnă că ai găsit un loc unde să poți simți candela, mulțumesc; Vasile, bun regăsit, m-a mișcat cum am văzut binecuvântarea; Alex, liantul acela este de ca un firicel luminos, el ne leagă, el leagă toate; Pașa, uneori e trist să văd că lași aici ce nu e de lăsat aici, eu fost-am și rămân dreaptă cu tine și tac adânc; Valentin, iată "deșertăciunea deșertăciunilor, totul e deșertăciune" în textul ăsta, după cum l-ai citit tu, și atunci, da, mare păcat de cetate, tăceri, de lumină, de biserică, de oameni, cine să le poată înțelege deplin pe toate?

Mulțumesc frumos vouă,
Ela

 =  ela -fertil
Nache Mamier Angela
[26.Apr.09 12:30]
text între patos si lamento
autoironic ,în speranta totusi de a surprinde (în asteptarea zadarnica) un TIMP poetic fertil care sa lumineze o lume în care "sprijini peretii cu genunchii nimic altceve a nu îi mai poate sustine"

 =  angela
Ela Victoria Luca
[29.Apr.09 21:24]
cred că mai mult o tonalitate pioasă. și simplă. și da are ceva autoironic presărat, cam ca în tot ce scriu. probabil fiindcă nu se poate altfel cu nevoințele noastre uneori.
mulțam,
ela




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !