| = porumbul ca totem | Alberto M. Popesco [22.Apr.09 18:05] |
| ”porumbul crește și-l apără” acest vers plus ideea că țăranul român există doar pentru a cultiva porumb și a aștepta toamna să culeagă roadele mi se pare de un arhaism medieval. sau mai bine spus: existența unei pături sociale nu se limitează doar la o activitate fizică. ideea mi se pare destul de periculoasă și amendez autorul cu o părere negativă despre poem. amical | |
| = necesara cheie simbolică | Tudor Cristea [22.Apr.09 18:29] |
| Mai întâi, mulțumesc pentru lectură. De aici încolo (fără ca eu să am neapărat părerea că textul acesta e foarte bun), ne despărțim: eu cred că un text liric trebuie citit în cheie simbolică, iar nu luat în sens literal. E, măcar în intenție, un poem, nu un eseu despre îndeletnicirea omului de la țară. Nici "Belșug" de Arghezi, bunăoară, nu e altceva. În țăranul generic (iar nu istoric) de-acolo (ca și în cel de-aici) putem vedea o pildă a încrederii în menire. O asumare a condiției, similară, la urma urmei, cu a poetului (a se ține cont și de precizarea făcută în paranteza din titlu. | |
| = Tudor, eu văd aici o pildă a semănătorului... | marius nițov [22.Apr.09 19:19] |
| Tudor, eu văd aici o pildă a semănătorului conturată într-o adaptare la lumea rurală de la noi. Un poem cu înțeles adânc creștin, doamne și cât de real, a vieții țăranilor, un mister străbate tot textul și se încheie profetic:"așteaptă, așteaptă, așteaptă... " Un text deosebit, mi-a plăcut! | |
| = finalul | Tudor Cristea [22.Apr.09 23:19] |
| Marius, mă bucură că ai înțeles finalul în felul pe care mizam și eu: țăranul așteaptă (ca și poetul) nu recolta, ci împlinirea, clipa de grație, poate mântuirea...Mulțumesc pentru receptivitate. | |
| = combinare de traditie si postmodernism | lucaci sorin [23.Apr.09 22:42] |
| buna seara tudor daca spun ca poemul este foarte bun suna usor perimat, vetust dar chiar este un poem care te trimite in zona semanatoristilor dar are multe elemente de noutate la nivelul descrierii facand-o o poezie actuala, ancorata in prezent si aici as cita cateva versuri remarcabile: "niciodată nu s-a gândit că prea mulți țărani fac la fel pe pământ; și-a îngropat copiii și apoi a aruncat sămânța în brazdă sperând, și-a îngropat nevasta sau fratele și a aruncat semințe în brazdă; el însuși când s-a petrecut a fost aruncat în pământ ca o sămânță; mi-a placut foarte mult | |
| = tudor c.-curaj | Nache Mamier Angela [24.Apr.09 09:28] |
| subiectul în sine apartine poetului ,este o creatie polemica,o "noutate" caci astazi nu mai e la "moda" sa abordam subiectul "pamântului" imediat autorul e taxat de pasunist... cei care mimeaza "inovatia" (cu anglicismele lor reci-ridicoli ca "frantuzitele") ,sunt incapabili de a se apropia de taran si pamânt care sunt simboluri grele de sens si cer o cultura solida la baza e curajos si "revolutionar" sa scrii ,astazi, pe un asemenea subiect care "filtreaza" secole de cultura ,e un subiect greu,plin de smnificatii,un pariu inteligent e o bucurie | |
| = țăranul ca si soldatul | Tudor Negoescu [26.Jul.09 00:56] |
| întoarcerea spre originile noastre ancestrale, spre rosturile primare ale existenței, iată cheia supraviețuirii într-o lume din ce în ce mai globalizată/ globalizantă, pare să sugereze poetul. parafrazîndu-l pe nichita, aș zice:țăranul ca si soldatul nu are viață personală. mai mult, țăranul este soldatul nostru din linia întîia, este eroul nostru necunoscut. impresionantă e transpunerea acestui fenomen ciclic moarte-viață. | |
| = Semințe pereche | Elisabeta Gîlcescu [09.Apr.10 15:17] |
| Și-n fiecare sămânță se află miezul... Cât adevăr în această poezie...În solul ei, atât de primitor, arunc și eu una, mult mai săracă, dar care să se molipsească de la cele sănătoase, să se adape de la același izvor de rouă... Cum există suflete pereche, cruci pereche, de ce n-ar exista și semințe pereche... | |