| + "efecte personale" | Adrian Firica [10.Dec.18 14:27] |
| Am selectat asta din eseu: “Să spun că teatrul lui Ionesco e un teatru prioritar de limbaj ar fi un al cincilea picior la scaun. Deci nu spun.”, pentru că justifică de ce pleci de la un spectacol Ionesco “cu scaun la cap”, chiar cu un scaun cu cinci picioare, ba chiar și cu un al șaselea picior de scaun pe post de baston, și că nu vei scrie o cronică de spectacol ci un eseu. Fac o paranteză: discutam zilele trecute cu o prietenă de-a noastră comună, căreia-i ziceam că Ionesco e un semiotician al absurdului și doar accidental un autor de piese de teatru. I-am repetat asta până a zis: oleiii, câtă dreptate ai! Asta explică de ce pleci așa de obosit după ce participi, jucând evident un rol într-o piesă a lui Ionesco, contând mai puțin dacă ai citit piesele lui înainte de spectacol, dacă le vei reciti, dacă ai să le citești sau nu după ce pleci la spectacol. Important e că n-o să scrii o cronică, ci un eseu, pentru că ăsta e genul potrivit atunci când te referi la arta ionescoiană (nu-mi place să spun: “arta ionesciană”!). Că dacă nu scrii un eseu, intri în pielea unui editor, chiar senior editor, de pe la un post tv. punând prezentatoarea, ori prezentatorul, în mare dificultate, ba chiar într-un conflict de autoritate și competență câtă vreme va citi ceva de genul ăsta: “Nevoia de bani de care are nevoie țara, e o nevoie bruscă, e o presiune lobbystică, pentru că avem un deficit de concurență, pentru că avem nevoie de valută.”, fără a mai vorbi noi de consecințele imediate sau de durată ale unui astfel de discurs mediatic! Chiar mă bucur să constat că te-ai dus la teatru cu tot cu “efectele personale” și că au avut locul/scaunul lor. În concluzie, deștepte efecte personale ai! Ține-le landemână! Să nu te miri dacă, din curiozitate eseistică, am să îndrăznesc să cotrobăi cândva prin ele, după care am să scriu un eseu în ... franțuzește. | |
| + domnisoara neant, in rol principal | dorin cozan [28.Mar.09 12:32] |
| facusem initial un com frumos si absurd, dar s a pierdut in meandrele concretului. asa ca ma repet, spunand majestatii sale ca m a bucurat s o aud razand. altfel, s ar fi agitat in zadar apele. cat despre Scaunele, e bine de citit si inainte si dupa. eventual si in timpul. eu am avut senzatia punerii la lucru a nimicului, o filosofie aflata in treaba. la modul cat se poate de serios. n-ai spus nimic de sinucidere. bine ca ai spus de ilie gheorghe, de care m as fi indragostit, daca ma nasteam femeie. oricum, cand voi merge la teatru, imi voi lua scaunul de acasa. unu cu un singur picior, rotitor | |
| = asa da | emilian valeriu pal [29.Mar.09 15:52] |
| Asa mi-ar place sa citesc o cronica. Si n-o zic de complezenta, o zic pt ca in fine, nu mai stiu de ce-o zic. | |
| = ți-se poate întâmpla și o stare de asta la teatru | silviu viorel păcală [29.Mar.09 18:39] |
| destule cuvinte pentru destule stări la Ionesco. Finalul da, destul de personal. | |
| = . | nica mădălina [30.Mar.09 20:50] |
| va multumesc pentru reactii. adrian, nu vei avea multe de scotocit la mine. eseistic, adica. dar ma bucur sa aud ca se vorbeste despre ionesco inca. nu stiu, imi pare bizar ca e trecut sub tacere, ca si cum ar putea vreodata plictisi. dorin, am incercat sa las afara mai multe. si m a costat ceva. eu sunt indragostita rau de textele lui ionesco. si nu doar de teatrul sau. iar scaunele e oricum poate cea mai putin umoristica, daca mi permiti exprimarea, dintre "piesele" sale. emilian, e bine ca zici, pentru ca stii ca mai si conteaza. silviu, "si atunci am ras" e doar citat din textul scaunelor, ca si altele, putine, ce i drept, pe care el gasesti aici in text in ghilimele fara sa fie precizat autorul. | |