| = câteodată | Doru Dorian David [25.Feb.09 15:14] |
| irealitatea care se adauga unei alte irealitati imbraca poemul(1,2) si-l umple cu realitatea indoielilor! nelinistea dezbraca sufletul si releva legatura mereu nestatornica intre inimi! 1.(irealitae 1) "stăteam atârnați de-un nor tu îmi desenai în palmă o căsuță de turtă dulce cu șemineu și ferestre de dantelă asta se întâmpla, desigur, în realitate ca și istoria de ieri 2.(irealitae 2) cu omul acela de zăpadă care avea o pălărie fermecată din care ieșeau fluturi și striga unui pian care trecea strada într-un picior să-și pună mai multe haine pe lumina asta" indoiala: "două păpuși defecte alcătuiau o îndoială privind posibilitatea unui transfer de certitudine între inimile noastre " vezi, am devenit schematic... totul pus sub lupa, cantarit migalos! Un gand bun! | |
| = certitudine sau irealitate | cezara răducu [25.Feb.09 15:30] |
| 3D, poet drag, uneori mă simt o păpușă defectă,care își caută ochii. uneori sunt irațională, alteori duc lipsă de certitudini. dar comentariul tău e , într-adevăr certitudinea zilei de azi. cu drag, rara ps:nu poți fi rațional și îndrăgostit în același timp. | |
| = transfer de certitudine | Maria-Gabriela Dobrescu [25.Feb.09 21:53] |
| Eu aș vrea să mă trezesc în lumea asta închipuită atât de real. "privind posibilitatea/unui transfer de certitudine/între inimile noastre" ar fi mai bine să întrebați ploaia, totuși. Cu drag de lumi inventate, Maria | |
| = . | George Pașa [25.Feb.09 22:53] |
| M-am oprit la ultima strofă. La un prim nivel de lectură, mi s-a părut puțin comică acea formulare, "două păpuși defecte", deși nu reprezenta chiar o iamgine nouă. La al doilea nivel, am observat că "transfer(ul) de certitudine" ar fi soluția "reparației". Astfel, "mecanica" versurilor e în acord cu tubul de rezonanță al inimilor. Despre primele strofe nu spun nimic, probabil fiind acolo un alt "mecanism", pe care eu, poate, îl percep greșit, părându-mi-se dintr-un alt joc. Încât, nicidecum îmbufnat, poate înțelegător, îmi iau praștia scăpată pe jos și plec. Pașa | |
| + Când bate la ușă Poesia trebuie să-i deschizi. Altfel va trece. | Călin Sămărghițan [26.Feb.09 01:02] |
| Un poem vizionar și absolut. O poezie adevărată din care strigă ființa. Dacă poezia nu este ontologie, atunci nu e nimic. Asta categoric. Dacă nu are viziune și orizont, e inutilă, e o inginerie tehnică, e nimic. Cuvinte înșirate în piața citirii. Citindu-o aici pe Cezara Răducu, trăiești viziunea, o simți pe propria-ți piele, și asta înseamnă să scrii cu adevărat, să oferi un orizont al privirii, o lamură a trăirii, un fir al înțelegerii de dincolo de orice rațiune. Să construiești o cameră tainică în care să simți fizic poezia cum te atinge, așa, ca un vis. De la întrebatul ploii, de la locul incert unde locuim pornește viziunea, căci asta este poetul, da: vizionarul! Cel care vede cu adevărat lumi fantastice. Da, e poezie cu noi atârnați de un nor, cu palmele desenate în turte dulci și dantele. Dar nu e suficient doar să le spui, ci, el, poetul, trebuie să te facă să le simți cum toate acestea trec prin sângele tău, strecurându-se prin aorte. Cezara Răducu oferă aici așa ceva. Istoria pălăriei cu fluturi e un întreg univers. Poezia Cezarei ajungi de n-o mai citești, ci o pipăi cu ochii și cu retina. Ea ți se scrie direct în sinapse. Lumina i se transformă în daltă săpând în trupul cititorului forme gândite de poet. E poezia de dincolo de cuvânt. Poezia care transcende cuvântul. (Scriam cu majuscule toată propoziția, dar cred că n-am voie). Asta înseamnă! ”Să-ți pui mai multe haine/ pe lumina asta”, ce strigăt! De parcă lumina ar fi un anotimp, de parcă lumina ar fi o ploaie, ori un vânt rece. Pune-ți omule, haina ființei pe tine, și ascultă, că trece poezia! Noi suntem cei ce ”alcătuim” (ce cuvânt bine găsit!) îndoiala. Iar transferul acela de certitudine este probabil motivul pentru care trăim. Și eu, și tu, și fiecare. Trăiască viziunea poetică, da trecerii ei! Rarisim. Mulțumesc Rara, pentru clipele de desfătare ale poeziei tale. Din toată inima, stea. În ultimul timp te întreci pe tine însăți. Se întâmplă ceva. E magnifică! Nu există acest atribut pentru poezie. Ci există o singură apreciere: e Poesia. | |
| = dumnezeule,câți fluturi fermecați în poemul meu! | cezara răducu [10.Dec.18 14:27] |
| maria, femeie-lumină, tu ai în suflet lumea asta! știu sigur!am trecut pe acolo! și ploua cu certitudini!! george, nu te îmbufna te rog,ești un ochi pe care-l aștept uneori să treacă pe aici! călin:TU MÃ FACI SÃ MÃ BUCUR. ATÂT. ȘI E INFINIT DE MULT. FAC O REVERENȚÃ VOUÃ CU PÃLÃRIA MEA FERMECATÃ ȘI VÃ MULȚUMESC, RARA | |
| = completez | cezara răducu [26.Feb.09 10:15] |
| cu un răspuns pentru călin: da, se întîmplă ceva. iubesc. atât. rara | |