| = Un om, un peisaj... | Emil Iliescu [05.Feb.09 21:26] |
| Un om, un peisaj tăios de iarnă, o lesă, o întâlnire sub noaptea inimilor înghețate de ger. Simboluri ale unei ființe, pentru care lumea nu există decât himeric. Ce poate târî după el într-o lesă? Un câine? Nu, în acest caz, cred că sunt iluziile sale spulberate de o viață. Maidanezul nu se află la capătul lesei, așa cum ar fi normal, ci el chiar ține lesa. Iar bucata de pâine uscată, este o bucată ruptă din viața sa, a maidanezului-om, rătăcit în singurătatea pașilor pierduți. Un text scris bine, dovedind valențe epice. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = recunoasterea maidanezului | Teofil Stanciu [06.Feb.09 04:13] |
| De la bun început am știut (doar) un singur lucru: maidanezul nu trebuie să se afle la capătul lesei. În rest, am aflat și eu scriind ce și cum. Am mai postat pe blogul personal textul și am avut ceva comentarii, dar sunteți primul care remarcați maidanezul-om. Chiar mi-ar fi părut rău să se piardă. | |