Comentariile membrilor:

 =  Incredibile iubiri...
Emil Iliescu
[18.Dec.08 21:12]
„Fiecare lucru are graba și încetineala lui, trebuie să știi când ai nevoie de grabă și când de încetineală”. Sub această sintagmă se întretaie planurile epice, croite pentru eroii acestei proze.
Pe de o parte este nerăbdarea și "graba" firească a copilei educată la pensionul lui madame Touleque, de a surprinde în privirea și modulațiile vocii d-lui Toader primele note ale unei iubiri incredibile. Pe de altă parte, rațiunea și "încetineala" bărbatului matur, prins între emoțiile a două femei. Una văduvă de șapte ani, alta pe cale de a deveni un fruct copt pe deplin. Fragmentul degajă o atmosferă ruptă parcă din Medeleniul atât de indicibil și parfumat, cu o bună cunoaștere a stărilor de psihologie interioară, prin care sufletul fetei de 17 ani încearcă să cunoască viața. Rămâne ca Augustin Toader să aleagă cu rațiunea sau cu inima, și să dăruiască uneia din cele două femei alegerea potrivită.
O proză care dovedește stăpânirea armelor epice, cu valențe literare deosebite. Este necesar ca autorul să revină pe text pentru a corecta inerentele greșeli de ortografie, care nu văduvesc cu nimic calitatea scriiturii.
Cu prietenie, Emil Iliescu




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !