| = . | George Pașa [11.Dec.08 11:05] |
| Nu știu, dar în versurile următoare mi se pare că eliberarea cuvintelor aduce o sincopă a ideilor, deși poezia nu e logică pură, dar nici n-ar trebui să o eludeze: "vom păstra doar povestea/ din sângele unui poem neînceput". Cred că ai înțeles la ce mă refer. Îmi plac versurile: "vom încolți un cer/ în talpa zilei", chiar dacă ultimul se pare că seamănă cu o imagine din alte scrieri ale tale. Versul final amintește de încheierea unui text al lui Nichita Stănescu. De fapt e același vers: "Atât." | |
| = femeile și logica | cezara răducu [11.Dec.08 11:11] |
| george, am înțeles ce ai vrut să spui.vroiam să sugerez doar apropierea între cei doi fără cuvinte. mă rog, asta era intenția. referitor la versurile pe care le citezi, ,,talpa zilei ,, e posibil să o fi folosit și în alte scrieri. niciodată nu-mi rețin versurile. iar despre Nichita, doar poezia poate spune. atât cu sinceritate, | |
| + Elocvența cuvântului eliberat în sângele versurilor | George Pașa [11.Dec.08 11:29] |
| Nu mă referam la "apropierea dintre cei doi, fără cuvinte", ci la faptul că "povestea" nu ar putea fi decât a ceva ce a fost. Aceasta, în sens logic. Dar, cum poezia depășește cumva logica, sau, mai exact, merge dincolo de ea, pot accepta versurile ca pe un paradox. Să zicem că este o virtualitate a poveștii, a neîntâmplării. Așa da. Uite că iar ne apropiem de Nichita. În ansamblu, e un text grațios, eteric. Și atinge și marginile esteticului. Dacă mă gândesc și la versurile ce urmează ("nu ne trebuie decât noapte/ și apă"), iată că totul devine mai verosimil, situându-se undeva pe pragul dintre "ars amandi" și "ars poetica". Altfel spus, devenirea iubirii prin tăcerea cuvântului eliberat în sinele lucrurilor. | |
| = Mai e ceva | George Pașa [11.Dec.08 11:46] |
| Vezi dacă poți să scapi de cacofonia din primul vers: "fac cu". | |
| = george | cezara răducu [11.Dec.08 12:05] |
| ai să mă ierți, știu, dar m-ai lăsat fără cuvinte cu lumina ta așezată pe umărul acestui poem.atât.mulțumesc și pentru obs. cu sinceritatea cuvintelor nespuse, | |
| = Atât | Maria-Gabriela Dobrescu [11.Dec.08 21:26] |
| Atingerea asta colorată ne umple nopțile însetate de iubire. Apropierea fără cuvinte... și amintirea ce o vom păstra pentru atunci când ne vom hrăni cu ea."Ce să facem cu atâta fericire?" Să dăruim... Cu drag, Maria | |
| = numai noapte și apă | Doru Dorian David [12.Dec.08 13:07] |
| Paradoxal este ca uneori ziua este mai intinsa decat cerul: "vom încolți un cer/ în talpa zilei"! Desigur ca pricep sensul metaforelor dar astazi vreau sa traiesc, sa culeg doar cateva... "din cele șaisprezece milioane de culori/ care îmi trec peste inimă când mă atingi" Alunec intr-un alt pardox: "ar trebui să eliberăm toate cuvintele cu tot cu intimitatea lor".... ei rareori o facem ori izbutim s-o facem! Si ca sa intregesc cercul ma inchid in paradoxul final: "ne vom apropia fără vom păstra doar povestea din sângele unui poem neînceput nu ne trebuie decât noapte și apă atât" ... da, "nu ne trebuie decât noapte și apă".... acest lant izbutit de metafore coloreaza poemul.... il inchid in acel paradox universal al iubirilor naucitoare/neintelese! | |
| = doru dorian | cezara răducu [12.Dec.08 13:35] |
| tu faci de fiecare dată un poem dintr-un comentariu. o noapte colorată îți doresc! cezara | |