| = tu esti mai bogat | adriana barceanu [04.Dec.08 20:26] |
| interesant acest exercitiu, un fel de ecuatie intre tata si fiu. mi-a placut dece-ul substantivizat. are forta. Cu drag, Adriana | |
| = Tu fortezi... | Ioana Geier [04.Dec.08 20:46] |
| Victore,tu fortezi si venele terrei in miscarea ta euforica! De copii,indiferent ai cui sunt,nu avem dreptul sa ne atingem intr-un astfel de mod! Nu,categoric,nu!Nici macar scriind! Ioana | |
| = a fi mai nebun... | Victor Potra [05.Dec.08 11:35] |
| Adriana, tu ai înțeles că trăirile extreme ne îmbogățesc, ne fac să fim vii. Nu doar cele frumoase. Ci și cele tragice. Mulțumesc de observații. Ioana, am o empatie bine pusă la punct față de copii, poate și datorită faptului că îmi iubesc fiul până la turbare. Înțeleg ce vrei să spui. Anumite lucruri pun bariere până și gânditului. Dar realitatea nu are scrupule. Iar eu mi-am propus să fiu destul de nebun încât să pot scrie despre orice. Cum crezi că am putut scrie Plămâni? Doar cu mergerea interiorizării situației până la nebunie. A fi mai nebun înseamnă pentru mine șansa creației. Recitește cu atenție textul de mai sus. Nu există nici o "instigare" în el, ceea ce ar putea fi considerat într-adevăr reprobabil. Este doar tensiune pură, în ecuația tata-fiu sesizată de Adriana, pe câteva coordonate posibile. Mulțumesc pentru citirea intensă. | |
| = Invitație pentru re-lecturare, Anghel Pop și Ioana Geier. | Victor Potra [06.Dec.08 17:39] |
| Anghel, într-un com al tău la alt text al meu spuneai despre o poezie în care îmi omor copilul. Ioana pare de aceeași părere. Răspund aici, unde este presupusă amintita ispravă. Am dorit ca acest poem să fie o ecuație Tată-Fiu, de gradul trei :) Adică citibilă în cel puțin trei registre. Văd că a fost citită doar într-unul. Vă invit să lecturați și în nota teologică creștină, ca o plângere a Tatălui asupra Fiului, și de asemenea în notă ontologică, a angoasei în fața neființei (Heidegger). Expresia cheie unde se ratează interpretarea multiplă era probabil „plagiat al ADN-ului meu”. Nu am timp să găsesc chiar acum un echivalent consistent, dar am pus provizoriu în loc „al nemărginirii mele”. Nu uitați că „tata, dece?” se aplică direct și lui Isus înainte de moarte, și ființei noastre spirituale, fragile, în panica confruntării cu nonexistența. Restul răspunsurilor am să le postez mai la noapte, am hotărât să ascult sfatul lui Laurențiu și să mă joc intensiv cu proaspăt asasinatul meu fiu :)) V. | |
| = Daca | Liviu-Ioan Muresan [06.Dec.08 18:13] |
| Daca toti ar fi la fel de "monstri" ca tine, am trai intr-o lume perfecta. | |
| = Doresc... | Ioana Geier [06.Dec.08 18:22] |
| Victor, Doresc sa-mi ocup timpul cu lucruri care sa-mi innobileze sufletul. In principiu,colegial,accept pe fiecere asa cum este. Sunt o persoana care are tangente cu... psihologia. Ioana | |
| = Victor, | bogdan dragomir [06.Dec.08 18:37] |
| acest poem imi place. Intradevar, e reductionist sa intelgi poemul prin ceea ce spune. Nu avem de a face cu un copil organic, ci cu ideea de regenerare voit ratata a unui copil generic. Mai mult, se problematizeaza -aici- despre sensul fiintei in potenta a carei actualizare virtuala se finalizeaza intr-un (aparent) nonsens- moartea. Sub cupola intrebarii: "la ce buna (re)actulizarea fiintei", se decide o amanare a planul posibilitatilor devenirii, accidentul venirii in fiinta fiind exilat dincolo de posibilitatile de materializare. E bine ales si procedeul de expunere- un dialog al fiintei cu sine. Fiinta intrebandu-se asupra sensului ei teleologic de a izbucni in multiplu. Comprehensiunea se poate continua. Eu doar am vrut sa intaresc necesitatea trimiterile bibliografice. | |
| = păi așa da, înțelegem și noi | Anghel Pop [06.Dec.08 22:24] |
| Da, dacă este vorba de un Tată schizo care își convinge sofistic Fiul că e spre binele obștesc să fie căsăpit, atunci textul se poate susține în cheie religioasă, apud dublu mimetic vs. violență sacrificială a la Rene Girard. Dar pentru ca lectorul să aibă o grilă de hermeneutizare în acest sens trebuie să-i presari subtil niște indicii. De pildă, să scrii măcar o dată în text Tată și Fiu cu majuscule. Iar găselnița cu ADN-ul era într-adevăr prea mundan-corporalizantă pentru a lăsa și altă pistă de interpretare, recte cea ontologic-etereală. Oricum, ce angoase de anihilare, ce pulsiuni de moarte pot avea niște Dumnezei esențialmente imortali? Nu știu ce ființă perisabilă s-ar putea recunoaște în asemenea simulări divino-umane. Dar de când ești tu, Victore, un asemenea teolog încât să-ți bați capul cu psihanaliza Treimii, ba chiar să te subtitui nous-ului absolut în gândirea sa scindată? Bizar... | |
| = întrebarea rămâne | Victor Potra [07.Dec.08 16:03] |
| Liviu, coșmarele bântuie tot timpul, în urma noastră rămâne cum ne-am luptat cu ele. Ioana, cu ce Dumnezeu te-am speriat de te simți astfel amenințată... psihologic? Bogdan, mulțumesc pentru deschiderile suplimentare. Din zorii gândirii filosofice întruparea ființei în sine în ființări concrete a avut mereu o conotație teleologică. Tensiunea scopului rămâne, și este o întrebare propagată în toată cultura umană, de la mitologie, trecând prin religie, până la interogații poetice sau filosofice. Singura constantă îmi pare a fi întrebarea în sine. Anghel, "să repet Facerea și Crucea" sunt indicii deja explicite. Pe de altă parte prea multă explicitare ar scădea din posibila valoare a unei scrieri scurte: fiecare să continue gândul. E punerea unei întrebări, nu un răspuns. Și nici măcar în cheie religioasă, nu cred că întrebarea "dece" poate fi expediată ca fiind "schizo". Dumnezeu este pentru mine o reprezentare a ființei în sine, a dorinței noastre de absolut. O mecanică (printre altele) a rezolvării problemei unui scop. Care să justifice setea noastră disperată de continuitate și coerență. Întrebarea rămâne: "dece, fiul" | |