| = ce cred | Doru Dorian David [13.Nov.08 03:23] |
| imi place cum asezi cuvantul... pare a fi un referar, o fisa a cartilor citite, nu-i rau, compunerii ii lipseste personalitatea... filosofia poate sa fie inghitita de un cuvant, harta sinoptica arata bine, personalitatea autorului dispare, este o vrajitorie/vrajeala... te astept pe tine, ma iarta prietene, timpul este atat de condensat incat a repeta devine o tragedie! | |
| = Doru, | Manolescu Gorun [13.Nov.08 07:39] |
| Mă vei regăsi, sper, la sfȃrșitul «periplului». Pȃnă atunci mă bucuă «impersonalitatea» pe care ai observat-o. Pentru că ea ține, ȋntr-adevăr, de o «depersonalizare» («desituare» cu o numește Mihai Șora) prin care te detașezi atȃt de punctul de vedere al preopinentului cȃt și de punctul propriu de a vedea lucrurile, pentru a putea gȃndi «liber» Mulțam pentru trecere. Și, ȋn mod deosebit, pentru modul ȋn care ai receptat textul. Toate cele bune, Gorun | |
| = Corecție | Manolescu Gorun [13.Nov.08 07:51] |
| „Pȃnă atunci mă bucuă” se va citi „Pȃnă atunci mă bucură” | |
| = waw...! sunt uimita, domnule Manolescu :) | Adriana Lisandru [14.Nov.08 00:02] |
| imi cer scuze ca am observat atat de tarziu - am fost ocupata cu vanatoarea de blogeri. :) multumesc mult pentru dedicatie - si ma bucur ca ati postat textul, dar eu inca astept continuarea, asta pentru a confrunta concluziile dumneavoastra (pentru ca vad aceasta prima parte drept o introducere; bine elaborata, ce-i drept, insa intorducere)cu unele la care am ajuns, lecturand "Ochiul inimii" al lui F.Schuon. Dar sper sa putem vorbi despre toate acestea face to face, in curand. | |
| = oferta | Manolescu Gorun [14.Nov.08 09:51] |
| Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” ȋn Buddhism. Am un material imens, strȃns ȋn timp, care ȋncă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea ȋn acest alt context cultural, voi ȋncerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune ȋn evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze ȋnceputul punerii ȋn evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce ȋn ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, ȋn final să ajung ȋn Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să ȋncerc. Și fără să mă ȋntind prea mult (ca spațiu) ȋn fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de ȋnțeles, ȋmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce ȋmi stă ȋn permanență ȋn minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce ai ȋn spate ȋți creează impresia că tot atȃt e și ȋn față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd ȋmbătrȃnești, lucrurile se ȋntȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp ȋndelugat. E absurd ȋn ambele situații. Acum, fiind ȋn cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a ȋntrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă ȋntre „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință ȋn cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută ȋntre modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și ȋn artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie ȋntreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele ȋntărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturală) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism ȋntȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, ȋncepe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se ȋnhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (ȋn scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) ȋntr-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, ȋn măsura ȋn care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”. | |